Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 iunie 2001
procedural · adoptat
Carol Dina
Aprobarea ordinii de zi a ºedinþei
Discurs
Deci, Comisia pentru privatizare, la art. 19, a propus un amendament sub alin. 5. Am constatat urmãtoarele: cã din cele 8.000 de spaþii comerciale oferite, încã din anul 1998, spre vânzare, ºi consiliile locale s-au ocupat foarte serios de aceastã acþiune, pânã astãzi numai 1/3 s-au vândut.
Am mai constatat cã la dezbaterea bugetului în Camerele reunite, peste 90.000 de miliarde de lei venituri la bugetele de stat ºi asigurãri sociale nu s-au vãrsat în aceastã perioadã.
Mai constatãm cã intenþia Guvernului ºi a noastrã este de a accelera procesele, astfel încât sã revigorãm economia naþionalã.
ªi, în acelaºi timp, am mai constatat cã trebuie sã acþionãm astfel încât sã determinãm agenþii economici care vor beneficia de aceste spaþii, ca o facilitate, sã-ºi onoreze obligaþiile pe care le au atât faþã de bugete, cât ºi faþã de proprietar. Or, în conþinutul legii nu se face vorbire despre aceste lucruri sub nici o formã ºi noi am considerat, Comisia pentru privatizare, în spiritul legii, anume de accelerare ºi de stimulare a agenþilor economici, sã li se facã o facilitate suplimentarã, în condiþiile în care au achitatÉ
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.