Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 iunie 2014
other
Victor Viorel Ponta
prim-ministrul Guvernului României
Discurs
Deci cred că Parlamentul este acea instituție care, oricât este de hulită, de detestată, de calomniată de către cei care ocupă, repet, absolut, temporar funcții executive, întotdeauna restabilește echilibrele și întotdeauna poate să ofere acel echilibru și balans democratic de care avem cu toții nevoie.
Vreau să mă refer în mod special la un anumit aspect, care a fost mult timp definitoriu pentru Senat: faptul că Senatul a fost pentru mult timp un loc al elitelor românești.
M-am uitat peste istoria sa și am constatat că, mult timp, președintele Academiei Române era senator de drept, universitățile din Iași și din București desemnau senatori.
Noi, azi, suntem într-o situație pe care o consider exagerată, dacă nu chiar aberantă. Orice personalitate a vieții publice care vrea să fie senator trebuie să renunțe la tot ceea ce a făcut până atunci. Nu mai ai voie să fii profesor universitar, nu ai voie să fii membru al Academiei, nu ai voie să ai o poziție de elită în această țară, lucru care cred că este în defavoarea calității actului de legislație și a prestigiului pe care Senatul îl poate ocupa.
Cred că împreună, după ce terminăm toate procesele electorale din acest an, trebuie să restabilim ceea ce a fost de la început, și anume Senatul – un loc al elitelor, un loc în care nu-i ceri unui academician să renunțe la mandat, ca să poată să rămână în Academie, un loc în care nu plimbi toți rectorii și profesorii universitari prin tribunale, pentru că sunt senatori, un loc în care să convingem elitele acestei țări să-și dedice o parte din viața lor binelui public. Și, din acest punct de vedere, cred că obligația dumneavoastră – și sprijinul Guvernului va fi total – este de a îndrepta această greșeală pe care am făcut-o împreună.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.