Corneliu Vadim Tudor

Deci el vrea sã ia dolari. A gãsit un cumpãrãtor cu 25.000 de dolari. Asta vrea sã facã Radu Ioanid. O iubi el victimele holocaustului, dar nici banul nu-i de colea!

Aº vrea sã închei, stimaþi colegi, revenind la chestiuni serioase. A zis bine cine a zis: ”Hai sã lãsãm istoria pe seama istoricilor!Ò Dacã noi venim cu ºenila acestui tanc nemilos, care-i politica ºi care face ºi greºeli, venim peste chestiuni atât de delicate, ”strivim corola de minuni a lumiiÒ, ca sã-l parafrazãm pe Lucian BlagaÉ Am avut onoarea în 1995 sã fiu primit în cadrul unei delegaþii senatoriale de Majestatea Sa, regele Juan Carlos al Spaniei. Coleg al dumneavoastrã de partid, domnul Oliviu Gherman, care pe atunci era preºedintele Senatului, dar, fireºte, nu atât de valoros ca acest titan al gândirii democratice, care-i Nicolae Vãcãroiu, a încercat sã-l lãmureascã pe regele Spaniei cum a scos Ceauºescu untul din el, din Gherman. Probabil, pe când era asistent la Cluj ºi scria în ”ScânteiaÒ articole vibrante despre marxism-leninism; bune ºi alea. Ar trebui sã le punem pe versuri Adrian, sã le punem pe muzicã. ªi la care regele Spaniei i-a spus: ”Domnule senator, opriþi-vã aici. ªi Franco ºi Ceauºescu au fãcut parte din istoria popoarelor noastre. Lãsaþi popoarele sã-i judece.Ò Dupã care am vizitat Vale des Los Caidos, unde sunt 40.000 de morþi din Rãzboiul Civil din Spania (1936Ñ1939) ºi în mijloc este mausoleul de granit, de piatã roºie al generaului Franco.

S-au împãcat în eternitate ºi republicanii, ºi fasciºtii. Au fost tragedii îngrozitoare, dar cred cã singura cale de reconciliere naþionalã este sã se împace toate aceste asperitãþi. Dacã noi certãm morþii, noi certãm din nou morþii în postumitate, facem un lucru incalificabil. De ce, nu avem alte teme de discuþie? Nu ne pricepem sã facem altceva? Atunci sã ne dãm la o parte, sã lãsãm generaþia tânãrã, care nu are complexele astea ºi va ºti ea sã facã treburi mai bune pentru þarã.

Acestea fiind spuse, vreau sã fac un apel, din nou, la colegii din partidul de guvernãmânt, pe care-i asigur de simpatia mea, cã e prea mult pentru generaþia noastrã, sã moarã ºi de foame, ºi de ruºine.

Vã mulþumesc.