Sergiu Nicolaescu

Deci, înainte de a vã propune sã sistãm discuþiile, vã garantez cu experienþa de 11 ani pe care o am cã a stabili dacã este excepþional sau nu e excepþional înseamnã cel puþin atâta timp cât am discutat acum. Deci nu este o soluþie, în mod sigur, fãrã nici un fel de îndoialã.

ªi în comisie am dezbãtut aceastã problemã ºi, de principiu, am fost de acord cã trebuie sã existe ºi aceastã, dacã pot sã-i spun aºa, supremã garanþie pentru exprimarea de opinie, care e un drept fundamental ºi, dupã cunoºtinþa mea, este chiar un drept absolut al senatorului ºi deputatului. Dar am gândit, în acelaºi timp, pe de altã parte, cã sunt alte suficiente garanþii: procedura la comisie, posibilitatea reexaminãrii, luarea în discuþie a amendamentelor respinse ºi aici vã rog sã reþineþi, la amendamentele respinse de comisii nu am prevãzut ºi nu e înscris numai dreptul autorului amendamentului, ci dreptul oricãrui senator de a readuce în discuþie, în plen, amendamentele respinse. E un lucru foarte important, care nu ºtiu dacã a fost sesizat ca atare.

ªi atunci, þinând seama de finalitãþile multiple ale modificãrilor ºi completãrilor de regulament am achiesat la ideea, acceptatã de toþi, sã eliminãm acest alineat.

Teoretic vorbind ºi cu respectarea pânã la maximum posibil a drepturilor senatorului ºi a principiilor democraþiei, existenþa unui asemenea text, ca garanþie supremã, se justificã. Din motive practice, însã, e îndoielnic, negativ. Eu nu mã refer la discuþiile de astãzi, de acum, la acest text, ci la discuþiile pe care le ºtim toþi din practicã ºi, mai ales, la scopul în care poate fi folosit un asemenea text ºi cu privire la scop se poate ajunge chiar la procese de intenþie, ceea ce nu este bine.

A doua observaþie: fie cazuri excepþionale, fie situaþii excepþionale, nu este o justificare asiguratorie, pentru cã ºi situaþia, ºi cazurile sunt atât de diverse, ele se întemeiazã fie pe stãri de fapt, fie pe stãri de drept. Multitudinea lor este necontrolabilã. Pentru mine cazuri excepþionale sau situaþii excepþionale nu reprezintã nimic, pentru cã chiar în Constituþie scrie cã ”în cazuri excepþionale se pot adopta ordonanþe de urgenþãÒ. Am trãit toþi timp de 4 ani, la trei Guverne, înþelegerea cazurilor excepþionale ca fiind cazurile cele mai normale ºi uzuale, curente. Vedeþi pânã unde se poate ajunge în înþelegerea umanã a termenelor cu care operãm.

Dacã ar fi sã acceptãm textul, pentru mine ar avea justificare numai douã cazuri ºi vreau sã vã spun, cu toatã sinceritatea, cã nu le exclud pe cele douã cazuri, dimpotrivã, de principiu, le admit: în cazurile de omisiuni sau erori esenþiale. ªi în justiþie se acceptã cazuri de omisiuni ºi erori esenþiale, cu toatã garanþia existenþei cãilor de atac ºi a gradelor în ierarhie superioarã ale instanþelor.

Dacã e sã acceptãm textul, în ce mã priveºte, nu l-aº putea accepta decât în aceastã redactare: ”în cazuri de omisiuni sau erori esenþiale plenul poate admite ºi amendamente de fondÒ, dar numai în asemenea cazuri. Omisiune sau eroare esenþialã, ºtie oricine ºi acestea nu pot fi extinse, cum sunt situaþiile sau cazurile excepþionale. ”ExcepþionalÒ nu spune nimic, aºa cum am menþionat.