Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 mai 2016
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Gabriela Crețu
Discurs
...deci nu este aviz motivat. În cazul acestor două propuneri nu ne-am opus reglementării. A fost o opoziție, în 2011 – nu eram o parte dintre noi membri ai Parlamentului –, legată de aceleași obiecții.
De aceea, Comisia a retras propunerea din 2011 și a introdus anumite precizări prin care statele membre care, la vremea respectivă, și-au manifestat rezervele să fie asigurate că nu se pune problema redefinirii căsătoriei la nivel național, a redefinirii sau introducerii parteneriatelor acolo unde nu există și că acest document se aplică țărilor care au cerut această reglementare comună pentru că aveau foarte multe probleme – 18 state membre – și e făcută astfel încât oricare dintre statele membre să poată adera și să se aplice și în cazul lor.
Și niște observații de acest tip, la nivelul comisiei – repet, nu am fost eu raportor pe acest raport și nici nu sunt președintele comisiei –, au fost formulate – ele constituie opinia – și înmânate..., adresate și ministerelor care negociază în Consiliu forma finală a documentului, pentru că acesta este proiectul.
Noi, în realitate, nu analizăm conținutul. Noi avem numai dreptul de a analiza subsidiaritatea și proporționalitatea, adică dacă există un articol din tratat, din Tratatul Uniunii Europene, în baza căruia o asemenea reglementare să se facă și dacă forma – directivă, regulament – e potrivită. În cazul acesta era evident că nu se putea face prin directivă, care presupune, din nou, adaptare la legislația națională și lăsa tot multe variante, ci printr-o formă care să stabilească pentru acele state care sunt de acord rezolvarea situațiilor patrimoniale. Repet, nu se referă la definiția instituțiilor respective deloc. Fiecare cum...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.