Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2009
other
Andrei Dominic Gerea
Discurs
Deci nu recunoaștem votul care s-a dat, nu am putut să ne susținem amendamentele.
Trebuie să ne dați cuvântul pe procedură de fiecare dată când solicităm acest lucru, știți foarte bine că așa este regulamentar. N-aveți dreptul să ne luați acest drept de a ne susține amendamentele.
Deci, domnule președinte, încă o dată, noi ne vom pune, cum să spun, toate forțele și vom lupta în slujba acestei democrații, care pe dumneavoastră văd că nu vă mai interesează.
Domnule președinte,
Nici nu veți reuși să ne scoateți din sală așa ușor și vă atragem încă o dată atenția că vă expuneți și dumneavoastră, și partidul pe care-l reprezentați și vom contesta modul în care și dumneavoastră ați desfășurat președinția acestei ședințe. Vă atrag atenția că am filmat de nenumărate ori ceea ce s-a întâmplat în sală și oricum vom solicita și înregistrările video și vom depune contestație la Biroul permanent al Camerei și sunt convins că n-o să vă bucurați. Păcat pentru experiența pe care dumneavoastră o aveți ca parlamentar. Și, domnule președinte, îl salutăm și pe... ați venit și dumneavoastră, da, e bine.
Domnule președinte,
Noi vă solicităm să ne întoarcem la un climat normal de lucru, să revenim la poziția, la amendamentele pe care colegul nostru, domnul Liviu Câmpanu, le avea de susținut, să vă regândiți atitudinea și, dacă doriți, putem continua. Dacă nu, vom rămâne blocați într-o jenă uriașă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.