Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2002
procedural · respins
Alexandru Athanasiu
Discurs
Deci, stãruiþi pentru acest amendament de formulare?
Vã rog, domnul deputat Bivolaru, iniþiatorul legii, vã rog sã luaþi loc. De asemenea, domnul senator Novolan ºi domnul secretar de stat Oanã.
ªi acum, cu viteza de taxi, sã trecem la examinarea acestei consistente ºi importante propuneri legislative.
Aveþi cuvântul, domnule deputat, ca iniþiator, sã prezentaþi, în esenþã, propunerea legislativã adoptatã ºi de Camera Deputaþilor.
## **Domnul Ioan Bivolaru Ñ** _deputat_ **:**
## Domnule preºedinte,
Doamnelor ºi domnilor senatori,
Am sã încerc o scurtã prezentare, ca sã folosim eficient timpul.
Prin Legea nr. 105/2000 de aprobare a Ordonanþei Guvernului nr. 44/1997 privind transportul rutier se precizeazã în Anexa nr. 2 cã activitatea de taximetrie se va reglementa printr-o lege specialã.
Din 1990 pânã în prezent, acest sector al transportului public nu a beneficiat de reglementãri, fiind lãsat la o abordare eterogenã, limitatã la nivelul celor care s-au implicat în a realiza aceastã activitate necontrolatã, ale cãror profituri au dus, în final, la o dezvoltare care impieteazã asupra dezvoltãrii durabile în transporturi ºi asupra mediului.
Dereglementarea în taximetrie atrage, în majoritatea cazurilor, abandonul în faþa drepturilor consumatorilor, în primul rând, asupra respectãrii obligaþiilor fiscale, asupra legalitãþii ºi calitãþii, precum ºi a siguranþei consumatorilor.
Evaziunea fiscalã a atins cote alarmante în acest sector, afectând, în prim rând, bugetele consiliilor locale, evaziune care se apreciazã a fi între 1.500 ºi 2.500 miliarde, anual, sume care se redistribuie, într-o oarecare mãsurã, pe filierele subterane ale economiei de piaþã. Nu vã ascund cã s-au fãcut ºi se fac, în continuare, presiuni ca aceastã lege sã nu aparã sau sã fie amânatã.
În multe cazuri, taximetria este un segment al activitãþii lumii interlope, afectând imaginea acelor activitãþi în taximetrie care sunt conforme cu legalitatea.
Costurile externe ale acestei activitãþi vizând aglomeraþia ºi poluarea rezultã din excesul de mijloace auto implicate în acest mod de transport.
De asemenea, nu trebuie omis faptul cã România are ºi trebuie sã aibã ºi vocaþia de þarã turisticã. În acest context, taximetria este componentã importantã în asigurarea serviciilor de calitate ºi siguranþã pentru dezvoltarea turismului naþional.
State ca Spania, Franþa, Italia, Grecia, printre altele, ºi-au organizat taximetria dupã reguli, uneori chiar dure, asigurând prin aceasta servicii de calitate ºi contribuind, implicit, astfel la creºterea ponderii turismului în P.I.B.-ul naþional.
Propunem plenului Senatului sã adopte proiectul de lege, cu modificãrile prevãzute în anexã la raportul suplimentar.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .