Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2002
other · respins
Mihaela Ionescu
Discurs
Declaraþia mea politicã va fi tot despre sãrãcie, ºi anume, despre lamentabila gestionare a cornului ºi laptelui.
Subsemnata, deputat Mihaela Ionescu, declar cã atât eu, cât ºi colegele mele, doamnele deputate Mitzura Arghezi ºi Lia Olguþa Vasilescu, nu mai suntem supãrate pe Guvernul României, care a avizat negativ propunerea legislativã privind acordarea tichetelor de masã elevilor proveniþi din familiile defavorizate al cãror venit nu depãºeºte salariul minim pe economie, înregistratã cu nr. 283/2001. Propunerea a fost ulterior respinsã de maºina de vot a puterii din Parlament, pe 20 decembrie 2001. Nu ne mai supãrã, prin urmare, apariþia unei ordonanþe de urgenþã care a folosit o propunere legislativã a opoziþiei, adicã a Partidului România Mare, coafând-o altfel ºi denumind-o ”cornul ºi lapteleÒ sau ”cel mai important act social al actualului CabinetÒ.
Nici în visele cele mai urâte ale opoziþiei nu se putea presupune cã Guvernul va gestiona atât de lamentabil FrŸstŸck-ul, cã secretarul general al Guvernului va apãrea pe ecranele tot mai limitatelor posturi de televiziune sã atenþioneze personal asupra pericolului cornului cu umpluturã de coniac ºi ºampanie.
Dacã nici de faþadã, în prima zi de ºcoalã, nu s-a reuºit sã se ofere ceva din gama cu variaþiunea pe o temã Ð corn cu lapte, covrig Ð triunghi, brânzã-poale-n brâu, poale-n brâuÐiaurt, biscuitÐcub de unt, brambureala ºi dezordinea s-au dovedit a fi generale. Ba laptele ajungea la 6 dimineaþa, când era numai portarul la ºcoalã, ba dupã ora 12, dupã prânz, când elevii se întorseserã demult acasã, ba cornurile erau râncede, ba copiii de pe
Valea Jiului ºi-au stricat burta datoritã calitãþii laptelui, ba aceste cornuri ºi lapte nu au ajuns deloc în unele zone, ba, ºi mai mult, în unele localitãþi, copiii de la grãdiniþã, aflaþi în incinta ºcolii, au fost încuiaþi în sãli ca sã nu pofteascã la cornul ºi laptele elevilor.
Posturile TVR lãsate încã în funcþiune Ð cãci ce mare lucru au fãcut acestea lãsate încã în funcþiune, decât cã sunt datoare cu miliarde la stat Ñ nu prea mai depãºesc limitele emisiunilor triumfaliste ºi se rezumã la discuþii polemice de mucava. Ziarele nu îndrãznesc sã publice cine ºtie ce analize critice ale stãrii de fapt din þarã, aºa cã singura temã care revine zilnic este cea a cornului ºi paharului cu lapte, aºa-zisa realizare a Guvernului. Ce-i drept nu este una originalã, cãci opoziþia a sesizat cauzele principale ale abandonului ºcolar, care sunt sãrãcia ºi imposibilitatea elevilor de a veni la ºcoalã nemâncaþi, de unde ºi necesitatea unui aport minim de calciu ºi proteine pentru elevi.
De lãudat, s-a lãudat cu ideea Guvernul. E drept cã mulþi au luat-o ºi în serios. Aflãm dintr-un ziar aservit puterii cã ºi puºcãriaºii din Penitenciarul din Botoºani, care sunt înscriºi în clasele I Ð IV, cer cornul ºi laptele, iar comandantul stabilimentului cautã acum vreo referire, în actul normativ, referitoare la vârsta elevilor. Ei bine, aceastã referire nu existã, aºa cã declarãm din nou cã nu mai suntem supãrate pe Guvern cã a dat aviz negativ propunerii noastre legislative, pentru a ne prelua apoi ideea, cãci, fãrã voia noastrã, Guvernul a dovedit cã o idee bunã folositã de oameni nepricepuþi devine contraproductivã, produce deranjamente stomacale elevilor, angoase portarilor ºcolilor, probleme învãþãtorilor, motive de leºin primarilor ºi discrimineazã pe ceilalþi elevi ai ºcolilor, devenind o probã indiscutabilã de lipsã de profesionalism, de amatorism ºi de gestionare proastã a FrŸstŸck-ului.