Monitorul Oficial·Partea II·28 aprilie 2006
other
Ioan Munteanu
Discurs
Declara˛ie politic„ cu tema îLegea amenzilor“.
Consider c„ Senatul a procedat Ón mod corect resping‚nd proiectul de Lege nr. 219/2006, pentru c„ aceast„ ordonan˛„ de urgen˛„ nu face dec‚t s„ Ónt„reasc„ rolul Autorit„˛ii Na˛ionale pentru Restituirea Propriet„˛ii. Œn consecin˛„, Corpul de control va aplica noi contraven˛ii, amenzi care sunt foarte mari Ón raport cu veniturile eventualilor vinova˛i.
Cum poate crede ini˛iatorul c„ un membru al comisiei de aplicare a Legii fondului funciar, care nu este salariat
al prim„riei sau al serviciilor descentralizate (exemplu: primar, viceprimar, secretar, topograf, referent) ∫i care nu prime∫te indemniza˛ie pentru aceast„ activitate, va mai lucra Ón comisie dup„ ce va lua act de urm„toarea prevedere din art. 110 lit. d): îFapta oric„rei persoane fizice care are calitatea de membru al unei comisii de aplicare a prezentei legi de a absenta nemotivat de la orice ∫edin˛„ a acesteia se pedepse∫te cu amend„ de la 5 milioane la 10 milioane lei“?
La fel de surprinz„toare este ∫i precizarea de la lit. e), art. 110, care Ól oblig„ pe primar s„ stea la sediul comisiei Ón intervalul de lucru al zilelor lucr„toare, altfel, va fi penalizat cu o amend„ de p‚n„ la 100 milioane lei, Ón timp ce la lit. g) se vorbe∫te despre sanc˛iuni cuprinse Óntre 500 milioane ∫i un miliard de lei pentru Ómpiedicarea controlului din partea A.N.R.P.
O alt„ obiec˛ie se leag„ de faptul c„ A.N.R.P. este subordonat„ Guvernului, mai exact, Cancelariei PrimuluiMinistru. Or, Ón teritoriu, prefectul, adic„ reprezentantul Guvernului, cel care are Ón subordine serviciile descentralizate, este ∫i pre∫edintele comisiei jude˛ene. Œn aceast„ calitate, el este obligat prin lege s„ dispun„ ac˛iuni de control ∫i s„ aplice sanc˛iuni, f„r„ a fi nevoie de o presiune suplimentar„ exercitat„ de c„tre Autoritatea Na˛ional„ pentru Restituirea Propriet„˛ii.
Dac„ fac leg„tura cu situa˛ia din Neam˛, c‚nd, Óntr-o singur„ zi, trei primari P.S.D. au primit amenzi de c‚te 100 milioane de lei, unul dintre ei fiind convins s„ treac„ Ón barca puterii, ajung la ni∫te concluzii interesante. Fondul acestei ordonan˛e de urgen˛„ Ói vizeaz„ pe primarii din opozi˛ie, pentru c„ cei afla˛i la putere sunt prea pu˛in interesa˛i de Legea nr. 215, de Constitu˛ie, de legile privind autonomia autorit„˛ilor locale, aten˛ia lor concentr‚ndu-se pe Ónt„rirea pozi˛iei, inclusiv prin atragerea politicienilor din alte partide.
f n‚nd seama de imperfec˛iunile ∫i de semnele de Óntrebare semnalate, vom vota Ómpotriva acestui proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.