Monitorul Oficial·Partea II·23 martie 2007
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Traian Constantin Iga∫
Dezbateri asupra Proiectului de lege privind sprijinul acordat rom‚nilor de pretutindeni
Discurs
Declara˛ie politic„ cu titlul îC‚t de mult cunosc politicienii sensul cuv‚ntului onoare?“.
Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
Gesturi de onoare f„cute Ón ultimii ani de c„tre cei care sunt numi˛i oameni politici sau reprezentan˛i ai sferei politice rom‚ne∫ti, indiferent c„ reprezint„ un anumit partid sau nu Ón Parlament, sunt, dac„ nu inexistente, Ón mod sigur foarte rare.
A pune Ón aceste zile, Ón Rom‚nia, un semn de egalitate Óntre politician ∫i no˛iunea de onoare ar fi, Ón opinia foarte multor cet„˛eni ai acestei ˛„ri, îun lucru contra naturii“. Pentru aceast„ situa˛ie trebuie s„ îmul˛umim“ celor care, de-a lungul a 15 ani postrevolu˛ionari domina˛i de culoarea ro∫ie, preluat„ din vechiul sistem comunist, l-au slujit ∫i continu„ Ónc„ s„-l slujeasc„ cu cinste.
Iat„ Óns„ c„ Ón aceste zile am fost martorul unui gest de onoare f„cut de c„tre unul dintre personajele politice rom‚ne∫ti care s-au bucurat de un loc de cinste Ón r‚ndul politicienilor cu mult„ popularitate ∫i credibilitate. Doamna Mona Musc„ a f„cut un gest, dac„ nu m„ Ón∫el, unic Ón politica rom‚neasc„ postdecembrist„, plin de onoare, retr„g‚ndu-se din toate func˛iile pe care le de˛inea Ón sfera public„, dar ∫i politic„. ™i de∫i spun c„ gestul ei este unul plin de onoare, mul˛i sunt c‚rcota∫ii ce stau pe la col˛uri, coment‚nd ∫i interpret‚nd Ón diverse alte moduri gestul f„cut de doamna Musc„. Dac„ stau s„ privesc Ón urm„ la tot ceea ce am fost martor din 1989 p‚n„ Ón 2004, nu pot s„-i condamn. Via˛a politic„ rom‚neasc„ din acea perioad„ a fost at‚t de murdar„, s-a ad‚ncit din ce Ón ce mai mult Ón mocirl„, asta ∫i cu sprijinul unora care ast„zi se mai afl„ Ónc„ Ón acest Parlament, Ónc‚t ast„zi ne este foarte greu s„ credem c„ se mai pot face ∫i astfel de gesturi.
Doamna de care ast„zi vreau s„ v„ vorbesc este unul dintre pu˛inii oameni politici care a renun˛at la tot, ∫i subliniez acest cuv‚nt, tot ce a de˛inut Ón via˛a politic„. Mul˛i au fost ∫i vor mai fi cei care ar fi f„cut orice pentru a r„m‚ne Ón locurile c„ldu˛e pe care le au. Mul˛i s-ar fi ag„˛at cu din˛ii de ele, ar fi c„utat porti˛e de ie∫ire sau, mai bine zis, ar fi for˛at porti˛e de fofilare acolo unde nu era cazul ∫i ar fi f„cut orice pentru a-∫i p„stra demnit„˛ile.
Mul˛i Óns„, poate prea mul˛i, mai sunt Ónc„ ast„zi Ón situa˛ia doamnei Musc„ ∫i chiar Ón aceast„ institu˛ie. Mul˛i sunt Ónc„ cei care nu vor s„ accepte faptul c„ vremurile lor au apus demult, c„ practicile cu care s-au ridicat nu mai pot continua la sf‚r∫it, c„ a venit vremea s„ lase locul altora mai tineri.
Cel mai îbun“ exemplu este cel al domnului Voiculescu, a c„rui situa˛ie a∫ putea s„ spun c„ este similar„ cu cea a doamnei Musc„, poate Óns„ cu îmici“ diferen˛e. Dosarele d‚nsului sunt mult mai groase, mult mai voluminoase, iar pietrele care-i at‚rn„ de g‚t sunt mult mai grele. Are spatele Óns„ asigurat, datorit„ afacerilor Ón care este implicat ∫i oamenilor pe care a reu∫it s„ ∫i-i str‚ng„ Ón jur. ™i el are pe rolul Cur˛ii de Apel Bucure∫ti o contesta˛ie Ómpotriva deciziei C.N.S.A.S. Procesul este Óntr-o faz„ avansat„. Hot„r‚rea pe care o a∫tept„m va face s„ apar„ voci care vor invoca îexemplul Musc„“ ∫i vor impune demisia acestuia din toate func˛iile de˛inute. Sunt foarte curios Óns„ care va fi metoda pe care o va pune Ón practic„ acest domn. Ceva m„ face s„ cred c„ va fi alta dec‚t cea a doamnei Mona Musc„, pentru c„ altfel Ó∫i va pierde ∫i fotoliul din comisia parlamentar„ anti-B„sescu ∫i, astfel, nu-∫i va mai putea duce r„zboiul personal cu Pre∫edintele ˛„rii.