Petre Posea

Declara˛ie politic„: î24 ianuarie 2004 — 145 de ani de la Unirea Principatelor“

Actul Ón„l˛„rii lui Alexandru Ioan Cuza pe tronul lui ™tefan cel Mare, la 5 ianuarie 1859, a intrat imediat Ón aten˛ia Partidei Na˛ionale din fiara Rom‚neasc„, antrenat„ Ón acel moment Óntr-o lupt„ intens„ pentru constituirea Adun„rii Elective, ce urma s„ desemneze pe viitorul domn. Œn vederea alegerii lui Cuza ca domn ∫i al fi„rii Rom‚ne∫ti, partizanii Unirii au acordat aten˛ie deosebit„ populariz„rii domnului moldovean.

Chiar a doua zi de la memorabilul eveniment de la Ia∫i, foaia liberal-radical„ îRom‚nul“ a prezentat cititorilor s„i o scurt„ biografie a lui Cuza. Dou„ zile mai t‚rziu, un alt organ de informare, îNa˛ionalul“ lui Vasile Boerescu, a publicat ∫i el o serie de date ∫i fapte din via˛a domnitorului. Portretul moral, spiritual ∫i politic al lui Cuza a fost bogat completat pe m„sur„ ce campania politic„ pentru formarea Adun„rii Elective s-a intensificat.

Prezentat Ón mod obiectiv, Ón lumina meritelor ∫i a Ónsu∫irilor sale, numele lui Cuza a devenit un simbol. Ca urmare, domnul moldovean, propus de Partida Na˛ional„ s„ candideze ∫i la tronul vechilor Basarabi, s-a bucurat de o adeziune deplin„, numele s„u devenind repede cunoscut nu numai de c„tre deputa˛ii din Adunarea Electiv„, care i-au dat votul Ón unanimitate, ci ∫i de cercurile largi ale maselor populare.

Manifest‚ndu-∫i imensa bucurie la vestea Óndoitei alegeri, cet„˛enii l-au aclamat ca pe un domnitor nou, al unei singure ˛„ri, chemat s„ inaugureze o epoc„ de mari reforme, de afirmare a unit„˛ii na˛ionale ∫i de Ónt„rire a independen˛ei.

Actul Unirii fi„rii Rom‚ne∫ti cu Moldova poart„ o dat„ memorabil„: 24 ianuarie 1859, dar recunoa∫terea oficial„ a acestei uniri de c„tre toate puterile europene s-a f„cut treptat, p‚n„ Ón 1861, c‚nd ∫i cele mai ostile cercuri externe au fost nevoite s„ recunoasc„ acest act.

Dup„ cum declarase Ónc„ din momentul alegerii sale, Cuza nu a f„cut din ocuparea tronului un scop personal, ci un mijloc de ap„rare a intereselor ˛„rii. Fiind con∫tient de aceast„ r„spundere, el a putut s„ desf„∫oare o politic„ intern„ ∫i extern„ de mare curaj, dar bine calculat„. De c‚teva ori, Ón cei ∫apte ani ai domniei sale, a planat imensul pericol al interven˛iei unor armate str„ine (turce∫ti, austriece sau ruse∫ti), dar de fiecare dat„ pericolul a fost Ónl„turat datorit„ energiei cu care Cuza — puternic sprijinit de sfetnicii s„i ∫i de popor — a ripostat.

Demn„ de luat Ón seam„ este atitudinea ferm„ adoptat„ de Cuza fa˛„ de tendin˛ele acaparatoare ale marelui colos de la r„s„rit. Se ∫tie c„ Rusia, de∫i adoptase o atitudine îbinevoitoare“ fa˛„ de Unirea Principatelor, Ón dorin˛a ei de a alunga c‚t mai grabnic pe otomani din Peninsula Balcanic„, inten˛iona s„-∫i men˛in„ starea sa de îprotectoare“ asupra principatelor ∫i s„ le foloseasc„ Ón scopurile sale expansioniste.

C„l„uzit de cele mai Ón„l˛„toare ˛eluri fa˛„ de na˛ia rom‚n„, ultimul nostru domn p„m‚ntean a urm„rit: realizarea unei structuri militare unitare; consolidarea Unirii ∫i c‚∫tigarea deplin„ a independen˛ei na˛ionale; ap„rarea integrit„˛ii teritoriului Ómpotriva oric„rei agresiuni; desf„∫urarea unei politici externe bazate pe principiul egalit„˛ii etc. Dup„ ce a fost pecetluit„ de c„tre toate marile puteri europene, Alexandru Ioan Cuza a emis, la 11 decembrie 1861, urm„toarea Proclama˛ie: