Monitorul Oficial·Partea II·2 noiembrie 2004
Informare · respins
Amalia B„l„∫oiu
Informare privind demisia domnului Andrei Gabriel Ple∫u din Colegiul C.N.S.A.S.
Discurs
Declara˛ie politic„: î25 octombrie — Ziua Armatei Rom‚ne“.
Cu 60 de ani Ón urm„, la 25 octombrie 1944, ora∫ele Carei ∫i Satu Mare au fost eliberate de fasci∫ti de c„tre
trupele militare rom‚ne, aceast„ zi, cu valoare de simbol, devenind Ziua Armatei Rom‚ne.
Ast„zi, c‚nd Rom‚nia este membr„ a NATO, militarii rom‚ni particip„ la misiuni Ómpotriva terorismului de orice fel ∫i Ón diverse p„r˛i ale lumii, cum sunt Afganistan ∫i Irak, ∫i fac parte din trupele O.N.U. de men˛inere a p„cii din Kosovo.
De asemenea, dup„ desfiin˛area Tratatului de la Var∫ovia, Ón special dup„ 1994, Rom‚nia, prin armata sa, a participat la numeroase misiuni pentru instaurarea ∫i men˛inerea p„cii Ón cadrul O.N.U., O.S.C.E. ∫i NATO, aliniindu-se astfel noilor realit„˛i istorice.
Œn marea majoritate a ac˛iunilor la care au participat militarii rom‚ni, datorit„ seriozit„˛ii, abnega˛iei, eroismului, spiritului de disciplin„ ∫i profesionalismului, s-au remarcat, ob˛in‚nd recunoa∫terea tuturor, fiind nu de pu˛ine ori cita˛i ∫i eviden˛ia˛i prin diferite ordine de zi.
Œmplinindu-se, acum, 60 de ani de la momentul 25 octombrie 1944, merit„ s„ ne aducem aminte de evenimentele care au precedat aceast„ zi, Ón finalul celui de Al Doilea R„zboi Mondial.
Dup„ cum este cunoscut, prin actul de la 23 August 1944, Rom‚nia a denun˛at alian˛a cu Germania, al„tur‚ndu-se celorlalte na˛iuni care luptau Ómpotriva hitlerismului.
Un rol hot„r‚tor Ón derularea evenimentelor care au urmat l-a avut armata rom‚n„, care, Ón lunile septembrie ∫i octombrie, a dus lupte grele pe valea Mure∫ului, la vest, Ón mun˛ii Apuseni, Ón Podi∫ul Transilvaniei, pe v„ile Cri∫urilor pentru eliberarea de sub ocupa˛ia germano-maghiar„ a ora∫elor Turda, Cluj, Gil„u, Huedin, Salonta, Oradea.
La 25 octombrie 1944 au fost eliberate de sub fasci∫ti ultimele teritorii rom‚ne∫ti, ora∫ele Carei ∫i Satu Mare, astfel aceast„ zi devenind Ziua Armatei Rom‚ne.
Bilan˛ul particip„rii Rom‚niei la r„zboiul antihitlerist o plaseaz„ pe locul al patrulea Ón cadrul tuturor na˛iunilor implicate. Au fost for˛ate 12 cursuri de ap„ ∫i 20 masive muntoase, au fost eliberate 8.717 localit„˛i, armata rom‚n„ provoc‚nd inamicului pierderea a 136.529 de combatan˛i, mor˛i ∫i prizonieri.
Armata noastr„, prin Óntreaga sa ac˛iune, lucru recunoscut de mul˛i istorici rom‚ni ∫i str„ini, prin actul de la 23 August ∫i urm„rile sale a contribuit la scurtarea cu 6, 8 luni a duratei celui de Al Doilea R„zboi Mondial.
Revolu˛ia din 1989 a adus transform„ri cuvenite ∫i armatei rom‚ne, revenindu-se la tradi˛iile militare, Óndeplinindu-∫i menirea ∫i scopul pentru care a fost creat„, Ónl„tur‚ndu-se astfel situa˛iile Ón care a fost obligat„ s„ participe cu militari; Ón construc˛ii, pe diverse ∫antiere, Ón agricultur„ ∫i la alte activit„˛i f„r„ leg„tur„ cu obliga˛iile ∫i specificul militar.