Monitorul Oficial·Partea II·1 noiembrie 2005
other · respins
Gheorghe Dragomir
Proiectul Hot„r‚rii privind bugetul Camerei Deputa˛ilor pe anul 2006 (am‚narea dezbaterii) 49
Discurs
Declara˛ie politic„: îLegile s„n„t„˛ii“.
Sistemul de s„n„tate la nivelul jude˛ului Constan˛a s-a confruntat Ón trecut cu mari probleme, at‚t din punct de vedere al administr„rii fondurilor, c‚t mai ales datorit„ managementului defectuos.
La nivelul Direc˛iei de S„n„tate Public„ Jude˛ean„ Constan˛a, odat„ cu schimbarea echipei de conducere s-au descoperit numeroase probleme ∫i disfunc˛ionalit„˛i Ón (in)disciplina economico-financiar„, drept pentru care s-a realizat o inspec˛ie din partea D.G.F.P. Constan˛a, care a constatat c„ se poate vorbi de prejudicii importante Ón privin˛a unor contracte Ómpov„r„toare pentru institu˛ia men˛ionat„, contracte ce au fost reziliate. Œn prezent, este Ón curs procedura de selectare ∫i licitare a unor noi contracte care s„ se dovedeasc„ benefice pentru D.S.P.J. Constan˛a.
Din punct de vedere al func˛ion„rii compartimentelor, s-au remarcat nereguli ∫i disfunc˛ionalit„˛i la nivelul departamentului audit, o insuficient„ fundamentare economic„ ∫i procedural„ Ón privin˛a programelor de s„n„tate, precum ∫i insuficien˛a personalului Ón compartimentul economic ∫i administrativ, care vor fi remediate. De asemenea, au fost necesare unele repara˛ii la nivelul cl„dirilor institu˛iei ∫i dotarea acestora corespunz„tor, pentru eficientizarea lucrului. Prioritatea num„rul unu a fost ∫i este Centrul de Diabet, unde nu a existat o leg„tur„ func˛ional„ Óntre acesta ∫i farmacia spitalului, problem„ rezolvat„ prin instalarea unui soft specific de care s„ beneficieze to˛i bolnavii ∫i care s„ reduc„ birocra˛ia.
De∫i sistemul de s„n„tate la nivel jude˛ean a fost preluat cu multe caren˛e, unele chiar importante, putem spune c„ de la schimbarea conducerii s-au realizat o serie de modific„ri radicale, mai ales Ón perioada inunda˛iilor, c‚nd s-au luat m„suri la nivel local Ón ceea ce prive∫te triajul epidemiologic, catagrafierea vaccinal„ ∫i instituirea punctelor locale cu activitate medical„ permanent„ — care func˛ioneaz„ ∫i Ón prezent. Œn localit„˛ile afectate de inunda˛ii au fost realizate vaccin„rile antiholerice ∫i antitetanice ∫i au fost folosite pentru prima dat„ punctele de vaccinare volante — ambulan˛„ ∫i personal specializat — care au permis o flexibilitate mai mare la necesit„˛ile din teritoriu, precum ∫i o scurtare de p‚n„ la 3 ori a timpului necesar vaccin„rii.
La cele men˛ionate mai sus a∫ vrea s„ adaug c„, prin reforma sistemului de s„n„tate prev„zut„ de Ministerul S„n„t„˛ii prin noul cadru legislativ... — ∫i aici m„ refer la Legea spitalelor care redefine∫te rolul statului Ón supravegherea ∫i controlul asupra spitalelor; Legea asigur„rilor sociale de s„n„tate ce stabile∫te obiectivele sistemului de asigur„ri, precum ∫i mecanismul privind plata contribu˛iilor sociale; Legea asigur„rilor voluntare de s„n„tate care introduce pentru prima dat„ un sistem de asigur„ri private de s„n„tate pe baz„ de voluntariat, fapt ce va duce cu siguran˛„ la Ómbun„t„˛irea calit„˛ii actului medical; Legea privind cardul european care aduce nou introducerea obligativit„˛ii unui card de asigurat, a∫a cum prev„d standardele Uniunii Europene; ∫i, nu Ón ultimul r‚nd, Legea privind programele na˛ionale de s„n„tate, prin care se creeaz„ cadrul legal pentru dezvoltarea programelor na˛ionale de s„n„tate ∫i se stabilesc criteriile pentru cuprinderea programelor de s„n„tate Ón bugetul de stat — sper c„ acest nou pachet legislativ privitor la sistemul de s„n„tate va Ómbun„t„˛ii actul medical, fie c„ se refer„ la medicii de familie, farmacii, spitale sau la programele dedicate acestui domeniu.