Monitorul Oficial·Partea II·5 octombrie 2004
other
Florin Iordache
Discurs
Declara˛ie politic„ intitulat„: îConstruc˛ia canalului BÓstroe afecteaz„ grav ecosistemul din Rezerva˛ia Biosfera «Delta Dun„rii»“.
Construc˛ia canalului BÓstroe implic„ nu numai rela˛iile bilaterale rom‚no-ucrainene, ci chiar rela˛iile europene. Delta Dun„rii constituie cea mai important„ zon„ umed„
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 126/5.X.2004 din Europa ∫i este un element al patrimoniului natural european ∫i mondial.
Demersurile p„r˛ii rom‚ne sunt fundamentate pe dreptul interna˛ional ∫i r„spund unei conduite de bun„ vecin„tate, Ón spiritul valorilor europene.
Rom‚nia nu contest„ dreptul Ucrainei de a lua m„suri care s„ duc„ la dezvoltarea economic„ a ˛„rii, dar ele trebuie luate cu respectarea standardelor europene ∫i a normelor de drept interna˛ional.
Delta Dun„rii reprezint„ un ecosistem unic, protejat pe plan interna˛ional, iar orice activitate care aduce prejudicii unei p„r˛i a sa nu poate fi recuperat„ dec‚t cu costuri mari ∫i Ón intervale foarte Óndelungate de timp.
Œntreaga zon„ face parte din patrimoniul natural mondial aflat sub protec˛ia special„ a UNESCO ∫i a c„rui importan˛„ este recunoscut„ prin Conven˛ia de la Ramsar.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.