Monitorul Oficial·Partea II·30 iunie 2006
Dezbatere proiect de lege · respins
Horia V„sioiu
Discurs
Declara˛ie politic„ intitulat„ îReforma Ón justi˛ie trebuie s„ continue“
Pe 16 mai, c‚nd Ón Parlamentul European a fost prezentat raportul de ˛ar„, oficialii europeni au vorbit, la Capitolul îJusti˛ie ∫i anticorup˛ie“, despre îcontinuarea progreselor deja Ónregistrate“ ∫i consolidarea lor, atest‚nd astfel faptul c„ Ón Rom‚nia reforma a avut un succes ce trebuie continuat. Mai mult, comisarul pentru extindere, Olli Rehn, a declarat: îDac„ ne uit„m la progresele Rom‚niei Ón ultimele 14 luni, vom vedea o reform„ aproape complet„ a sistemului judiciar Ón combaterea corup˛iei ∫i a crimei organizate“.
Œn acest context, consider de o importan˛„ vital„ Ónt„rirea sprijinului pe care putem s„-l acord„m doamnei ministru Macovei Ón continuarea reform„rii justi˛iei. Un exemplu Ón acest sens a fost votul dat Ón Camer„ Codului penal ∫i Codului de procedur„ penal„.
Chiar dac„ au fost discu˛ii dure, chiar dac„ s-au f„cut mici compromisuri, prin adoptarea unor amendamente, am dovedit c„, prin seriozitate ∫i responsabilitate, putem pune ∫i noi um„rul la a∫ezarea justi˛iei pe un f„ga∫ normal. De reforma Ón justi˛ie depind at‚t de multe lucruri Ónc‚t consider c„ aceia care Óncearc„ s„ obstruc˛ioneze acest proces Óncalc„ grosolan mandatul Óncredin˛at de aleg„tori ∫i, practic, nu mai au ce c„uta Ón Parlament.
Mai este mult de munc„ Ón acest domeniu, iar raportul prezentat de Consiliul Superior al Magistraturii, c‚t ∫i observa˛iile f„cute de ministrul justi˛iei pe marginea acestuia dovedesc acest lucru.
Avem nevoie, la nivelul instan˛elor, dar ∫i al Consiliului Superior al Magistraturii, de valori morale ∫i manageriale la standarde mai ridicate. Sunt unele instan˛e ce cu greu reu∫esc s„-∫i motiveze sentin˛ele, iar controlul asupra judec„torilor ∫i procurorilor las„ de dorit. Nu mai vorbim de competen˛„ ∫i o Óntreag„ re˛ea de nepotisme ∫i complicit„˛i, ce impieteaz„ asupra calit„˛ii actului de justi˛ie. Ne-am s„turat cu to˛ii de oamenii obi∫nui˛i care bat pragurile birourilor parlamentare, nemul˛umi˛i de modul Ón care justi˛ia le-a rezolvat problemele, dup„ cum ne-am
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 107/30.VI.2006 s„turat de abunden˛a de vicii de procedur„ ce apar, cel mai ades, Ón cazul actelor de mare corup˛ie.
Œn lumina celor declarate, consider c„ un pas important Ón reformarea justi˛iei ∫i asanarea vie˛ii publice ∫i politice este adoptarea c‚t mai grabnic„ a reglement„rilor privind Agen˛ia Na˛ional„ de Integritate. Acest lucru ar dovedi c„ Rom‚nia ar mai rezolva o problem„ major„ de ordin legislativ ∫i institu˛ional.
Cine se teme de Agen˛ia Na˛ional„ de Integritate se teme de o administra˛ie public„ ∫i de o via˛„ politic„ mai curat„, pentru c„, a∫a cum arat„ ∫i opinia societ„˛ii civile, citez: îPriorit„˛ile Rom‚niei sunt cre∫terea integrit„˛ii publice prin prevenirea ∫i combaterea corup˛iei, combaterea conflictelor de interese, consolidarea liberei concuren˛e ∫i cre∫terea transparen˛ei“.