Monitorul Oficial·Partea II·21 iunie 2005
other
Dumitru Gheorghe Mircea Co∫ea
Discurs
Declara˛ie politic„: îObiective ale rectific„rii bugetare 2005“
Oare Ó∫i mai aminte∫te cineva de ceea ce numeam cu evlavie, spre sf‚r∫itul anului trecut, economie de pia˛„ func˛ional„?!
Dup„ succesul votului din Parlamentul European ∫i festivitatea semn„rii tratatului de aderare, am r„suflat u∫ura˛i ∫i parc„ am uitat de agita˛ia angoasant„ cu care c„utam verdictul Comisiei Europene Ón alambicatele fraze ale Raportului de ˛ar„ din noiembrie 2004.
Acum ne agit„m, la fel de angoasa˛i, Ón jurul celebrei problematici JAI ∫i tremur„m la g‚ndul c„ am putea gre∫i vreo rubric„ a declara˛iilor de avere, ceea ce ar putea declan∫a clauza de salvgardare.
Despre economia de pia˛„ func˛ional„ mai vorbesc, pe ici, pe colo, c‚˛iva dintre cei care se autointituleaz„ anali∫ti economici, dar, Ón general, interesul pentru aceast„ cerin˛„ a integr„rii a devenit extrem de redus. Se consider„ c„ este o problem„ rezolvat„ ∫i, chiar dac„ nu este pe deplin competitiv„, economia Rom‚niei este destul de func˛ional„ pentru a fi parte a pie˛ei unice europene.
Particip‚nd, la Ónceputul lunii aprilie, la Œnt‚lnirea parlamentar„ privind implica˛iile politice ∫i bugetare ale extinderii Uniunii Europene pe perioada 2007—2013, organizat„ la Bruxelles de c„tre Parlamentul European, mi-am dat seama c‚t de mult gre∫im ∫i c‚t de mult risc„m atunci c‚nd minimaliz„m efortul de permanent„ perfec˛ionare a ceea ce noi credem c„ este economia func˛ional„ de pia˛„ rom‚neasc„. Din dezbaterile acestei reuniuni a reie∫it cu claritate faptul c„ politica bugetar„ a ˛„rilor membre este considerat„ a fi unul dintre cele mai importante criterii de compatibilitate cu normele, politicile ∫i principiile comunitare. De modul Ón care este conceput„ ∫i implementat„ depind at‚t gradul de valorificare, la nivel na˛ional, a avantajelor pie˛ei unice, c‚t ∫i gradul de destabilizare, la nivel na˛ional, ca urmare a dezavantajelor pie˛ei unice.
Cu alte cuvinte, raportul dintre costurile ∫i beneficiile integr„rii este esen˛ialmente influen˛at, Ón sens pozitiv sau
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 84/21.VI.2005 negativ, de maniera pozitiv„ sau negativ„ Ón care evolueaz„ politica bugetar„ a fiec„rei ˛„ri membre. Acest lucru este cu at‚t mai adev„rat Óntr-o ˛ar„ candidat„ ca Rom‚nia cu c‚t se dovede∫te a fi Óntru totul adev„rat chiar Ón ˛„ri fondatoare ale Uniunii, cum ar fi Germania sau Italia.
Economia de pia˛„ func˛ional„ este, Óntr-adev„r, func˛ional„ atunci c‚nd politica bugetar„ devine cel mai important mijloc, poate chiar unicul, de interven˛ie economic„ a statului, care renun˛„ progresiv, dar definitiv, la alte forme ∫i tipuri administrative de interven˛ie cu caracter anticoncuren˛ional.
Rom‚nia anului 2005 nu a atins acest stadiu. Politica bugetar„ nu a reu∫it, Ónc„, s„ devin„ cel mai important mijloc de politic„ economic„ a statului, p„str‚nd multe din elementele mo∫tenite din perioada Ón care bugetul nu era nimic altceva dec‚t o pu∫culi˛„ guvernamental„ condus„ prin regulile contabilit„˛ii primare.