Monitorul Oficial·Partea II·20 aprilie 2007
Dezbatere proiect de lege
Aurel Olarean
Discurs
Declara˛ie politic„: îRom‚nia, din lips„ de proiecte viabile, pierde fondurile europene.“
Domnule pre∫edinte,
Stima˛i colegi,
Din p„cate, observ c„ a devenit un fapt aproape banal ca fondurile europene nerambursabile primite de Rom‚nia de la Uniunea European„ s„ r„m‚n„ neutilizate din lipsa unor proiecte viabile ∫i bine documentate. Am pierdut astfel, prin neutilizare, fonduri SAPARD, fonduri de mediu sau cele destinate, Ón bun„ m„sur„, Programului îFermierul“ ∫i se pare c„ lista poate continua la nesf‚r∫it.
Anul trecut, c‚nd zeci de localit„˛i au fost rase de pe suprafa˛a p„m‚ntului de ∫uvoaiele de ap„ dezl„n˛uite, Comisia European„ ∫i Fondul european de solidaritate Ón cazuri de urgen˛„ au pus la dispozi˛ia Rom‚niei sume importante de bani destinate tocmai finan˛„rii unor proiecte menite s„ preÓnt‚mpine, pe viitor, astfel de catastrofe. Trebuiau, Óns„, prezentate proiectele Rom‚niei Ón acest sens, iar Rom‚nia nu avea a∫a ceva.
Situa˛ia a fost identic„ ∫i Ón anul 2005, c‚nd ˛ara noastr„ a utilizat numai 70 milioane de euro dintr-un total de 200 milioane disponibile, motivul fiind acela∫i: lipsa unor proiecte viabile care s„ justifice scopul ∫i modul de utilizare a fondurilor.
Zilele acestea ne-au fost returnate trei proiecte de dezvoltare regional„ ce urmau s„ fie finan˛ate de Uniunea European„ din fonduri proprii. Motivul a fost acela∫i: o insuficient„ documentare a proiectelor. Œn schimb suntem dispu∫i s„ lupt„m p‚n„ Ón p‚nzele albe pentru men˛inerea taxei de prim„ Ónmatriculare auto, o tax„ considerat„ de Uniunea European„ neconstitu˛ional„ ∫i discriminatorie. Este adev„rat c„ aceast„ tax„ aberant„ va fi pl„tit„ de cet„˛eanul rom‚n, nu de U.E., ∫i banii vor putea s„ fie cheltui˛i a∫a cum vrea Guvernul, f„r„ niciun control din exterior.
Œn aceste condi˛ii, nep„sarea ∫i dezinteresul manifestat de Guvern Ón problema fondurilor europene devine de neÓn˛eles, Ón contextul Ón care cerin˛ele Uniunii Europene sunt c‚t se poate de simple ∫i de Óndrept„˛ite: vor s„ cunoasc„ proiectele pentru care vor fi cheltui˛i banii, o cerere, se pare, imposibil de realizat de Guvernul Rom‚niei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.