Nicolae Paul Anton Pãcuraru

Declaraþie politicã Ñ ”Cruciada împotriva teroriiÒ

Din 11 septembrie pânã acum, din ziua în care Dumnezeu a rãnit America, pânã astãzi, a trecut suficientã vreme pentru o analizã, degajatã de ºoc, de factori emoþionali.

A devenit clar, în mod evident, cã se profileazã o confruntare între douã rele.

De o parte Ñ rãul absolut, radical, al masacrãrii deliberate a mii ºi mii de oameni: un rãu abisal, aflat undeva dincolo de limita imaginaþiei.

De cealaltã parte, ceea ce am putea numi un rãu relativ, dacã bombardamente devastatoare pot fi relative. Un rãu obiºnuit, clasic, constând în folosirea forþei ºi a mijloacelor rãzboiului împotriva a milioane de locuitori a cãror singurã vinã este sãrãcia crudã, mizeria, incultura. Paradoxul primei confruntãri a începutului de mileniu este ciocnirea brutalã, pe de o parte, între naturã ºi culturã, ºi, pe de altã parte, între fundamentalism, fanatism, cu cea mai înaltã tehnologie. Mijloacele rãzboiului, în fapte ºi consecinþe, au fost ºi vor fi întotdeauna barbare.

Din aceastã primã ºi grea confruntare, intenþia moralã este indiscutabil pozitivã.

Cu alte cuvinte, forþa ºi violenþa armatei mondiale au ca singur scop salvarea valorilor democraþiei liberale prin incizie, acolo unde începe infecþia: în Afganistan, în Iran, în Libia sau unde se va dovedi necesar.

Oricât de rãu ar putea sã ne parã, oricât de paºnici ºi de pacifiºti am fi, nu putem sã nu înþelegem ce s-ar putea întâmpla dacã nu ar avea loc aceastã intervenþie. Ce ravagii s-ar putea produce, zi de zi, în uzine nucleare sau în fabricile de oxigen, în reþelele de alimentare cu apã sau în aglomerãri urbane, în uzinele chimice sau în lucrãrile de infrastructurã.

A doua evidenþã este, de aceastã datã, o problemã de mental colectiv, de atitudine civicã. Întrebatã cu ocazia

unui sondaj Gallup asupra atitudinii favorabile sau nefavorabile privind viitoarea intervenþie, majoritatea românilor Ñ aproape 52% Ñ s-a arãtat nefavorabilã. ªi aceasta, în condiþiile în care gesturile politice ale Preºedinþiei, Guvernului ºi Parlamentului, ale tuturor partidelor au fost cât se poate de explicit prezentate. Procente mai ridicate de atitudine nefavorabilã s-au înregistrat, potrivit sondajului, în þãrile musulmane: Egipt, Pakistan etc. Constatãm deci o fracturã importantã atât între politicieni ºi populaþie, cât ºi în interiorul opiniei publice. Fractura este aproape absurdã. Pânã la 75,80% din populaþie este favorabilã extinderii NATO, iar 60% sunt împotriva mijloacelor NATO. Vrem sã fim cu ei, dar nu sã facem ca ei. Dupã intervenþia din Iugoslavia ºi Kosovo situaþia se repetã la indigo. Este hârtia de turnesol a tranziþiei din România. Aparent de neînþeles, aceastã rupturã, aceastã dizarmonie brutalã este problema de fond a tranziþiei mentale de la totalitarism la democraþie. Euforia occidentalã Ñ faþã în faþã cu melancolia totalitarã.