Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2022
Declarații politice · respins
Valentin-Ilie Făgărășian
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- ipotetic
Discurs
Declarația mea politică de astăzi – „Aderarea României la Schengen este profitabilă pentru toate statele Uniunii Europene!*”.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor,
Dacă unii mai au dubii asupra beneficiilor imense pe care le-ar avea țara noastră și cetățenii români dacă în ședința Consiliului Justiție și Afaceri Interne din decembrie s-ar adopta o decizie favorabilă aderării României, atunci le-aș sugera să vadă cum te simți ca cetățean european atunci când aterizezi la Milano, Roma sau Paris și, dintr-o mare de călători ajunși pe terminalul de sosiri, doar românii, bulgarii și croații trebuie să se încoloneze la o coadă nesfârșită, să aștepte chiar și peste o oră pentru a demonstra că sunt cetățeni ai Uniunii Europene. Pe lângă disconfortul și relativa umilință de a fi tratați diferențiat, menținerea României în afara acestui spațiu al libertății de mișcare are consecințe importante asupra economiei naționale: coloanele de camioane din frontierele de stat înseamnă carburanți irosiți, ore pierdute, costuri crescute și competitivitate redusă pentru produsele românești.*
##