Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 aprilie 2018
other
Nicu Fălcoi
Discurs
Declarația mea politică de astăzi se numește „Comisia PSD pentru verificat posibilități, declarată neconstituțională de CCR”.
## Stimați colegi,
Decizia de ieri a Curții Constituționale a României, care a admis sesizările de neconstituționalitate formulate în urma înființării, în februarie, a Comisiei speciale de verificare a activității directorului Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, a readus în discuție un subiect pe marginea căruia aș dori să fac câteva precizări.
Am remarcat, nu o dată, în ultima perioadă motivațiile mai mult decât îndoielnice invocate de reprezentanții actualei majorități politice PSD–ALDE atunci când au argumentat necesitatea înființării câte unei noi comisii speciale.
Cu referire la cazul de față, am atenționat chiar în cadrul ședinței Birourilor permanente reunite care a premers adoptarea hotărârii de înființare a acestei comisii, Hotărârea nr. 11/2018, asupra caracterului inutil și lipsit de logică al acestei decizii, atâta vreme cât toate prerogativele ce se doreau a fi încredințate acestei comisii se regăseau clar printre prerogativele Comisiilor de apărare ale celor două Camere ale Parlamentului.
Mai mult, adoptarea pe repede-nainte a hotărârii de înființare a acestei comisii, sub presiunea politică a actualei majorități, care face diverse lucruri „pentru că poate”, a survenit după ce în ambele Comisii de apărare propunerile de audiere a domnului Liviu Dragnea, susținute de USR și PNL, au fost respinse la vot de reprezentanții PSD și ALDE. Ce altceva aș putea concluziona de aici decât că intenția noastră de a vedea și ce probe aduce domnul Dragnea în sprijinul declarațiilor Domniei Sale a fost supărătoare pentru reprezentanții actualei majorități politice?
Și atunci vă întreb, domnilor colegi de la PSD și ALDE: ce anume doreați să dezvăluiți și ce anume doreați să țineți ascuns opunându-vă audierii președintelui PSD în Comisiile de apărare? Sau poate aveați raportul acestei comisii speciale gata întocmit și mai trebuia doar să înființați pur formal o comisie ale cărei concluzii să se suprapună exact pe conținutul acestui raport? Cum altfel s-ar putea explica această atitudine contradictorie, prin care teoretic vreți să se afle, dar practic țineți morțiș ca domnul Dragnea să nu spună nimic în fața comisiilor permanente ale Parlamentului?
Las la o parte un alt detaliu complet absurd al situației, dezvăluit chiar de titlul proiectului de hotărâre de înființare a acestei comisii, care-și propunea să verifice nu probe sau indicii concrete cu privire la săvârșirea vreunor fapte, ci „modul în care este posibil ca directorul SPP să fi implicat instituția în activități care excedează cadrului legal de funcționare”. Deci, așa cum am apreciat și atunci, la momentul adoptării deciziei, o inovație brevetată de PSD – comisia specială de verificat posibilități.
Domnilor colegi,
Avem, cred, cea mai mare densitate de astfel de comisii speciale, înființate toate pe repede-nainte și cărora cruda realitate este că le sunt încredințate sarcini politice trasate de președintele PSD. Aceasta este, de altfel, și cea mai mare problemă de fond legată de înființarea și funcționarea acestor comisii: că, în loc ca ele să fie puse onest în slujba unor cauze prevăzute de lege, reprezintă, într-o formă sau alta, instrumente puse în slujba unor jocuri politice meschine, care slujesc unor interese personale extrem de discutabile. Or, această abordare este o abordare... este o abatere de la regulile de funcționare ale unui stat democratic.