Dorin Păran

Declarația mea politică de astăzi se numește „Spațiul Schengen – argumente în fața Olandei”.

La începutul anilor ’80 a fost inițiată, la nivel european, o discuție privind importanța conceptului „libertatea de mișcare”. În anul 1984, fostul cancelar german Helmuth Kohl s-a întâlnit cu președintele de atunci al Franței, François Mitterrand, la trecerea frontierei „Goldene Brenn”, în apropiere de Saarbrücken. Aici au luat decizia de a elimina controalele la frontiera dintre Germania și Franța. Niciunul dintre ei nu bănuise atunci ce însemnătate vizionară va avea pe viitor acest gest pentru o Europă fără granițe interne și fără controale la frontiera dintre state.

Viziunea lor a condus, într-o primă fază, la un acord între Germania, Franța, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg, încheiat în 1985 pe nava „Astrid”, pe râul Mosel, în dreptul micii localități de frontieră Schengen din Luxemburg. A urmat semnarea Convenției de implementare a Acordului Schengen, din 19 iunie 1990. Din momentul intrării în vigoare, în 1995, au fost eliminate controalele la frontierele interne ale statelor semnatare și s-a creat o singură frontieră externă, unde controalele respectă un set de reguli clare. De asemenea, au fost stabilite reguli comune în materie de vize, migrație, azil, precum și măsuri referitoare la cooperarea polițienească, judiciară sau vamală.

Toate aceste măsuri, împreună cu Acordul Schengen, Convenția de implementare a Acordului Schengen, deciziile și declarațiile adoptate de Comitetul Executiv Schengen, stabilit în 1990, precum și protocoalele și acordurile de aderare care au urmat, constituie acquis-ul Schengen.

Inițial, acquis-ul Schengen nu a făcut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat însă odată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam din 2 octombrie 1997, intrat în vigoare la 1 mai 1999. Un protocol atașat Tratatului de la Amsterdam încorporează acquis-ul Schengen în cadrul legislativ și instituțional al Uniunii Europene.

Începând cu acest moment, acquis-ul Schengen face parte din legislația comunitară și a fost transferat în noul Titlu IV „Vize, azil, imigrație și alte politici legate de libera circulație a persoanelor” al Tratatului Uniunii Europene.

Doamnelor și domnilor colegi senatori,

Am făcut această introducere la declarația mea politică de astăzi pentru că ilustrează istoricul referitor la Spațiul Schengen și aduce în prim-plan conceptul „libertate de mișcare”. Această expresie este cheia și principiul de bază al formării a ceea ce înseamnă Schengen.

Din nefericire, s-a ajuns într-o situație – din punctul meu de vedere – total opusă principiilor de bază ale Schengen-ului. Astăzi, Olanda se opune aderării României la zona Schengen, fără a aborda corect, din păcate, acest subiect.

De altfel, chiar președintele Senatului României, domnul Vasile Blaga, a avut, zilele trecute, o întâlnire cu președintele Senatului Olandei, domnul Fred de Graaf, tocmai pentru a discuta și despre aderarea României la Spațiul Schengen.