Stenogramă plen

Stenogramă plen · Senatul · 19 martie 2012 · monitorul.ai

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică de astăzi are titlul „Exploatarea electorală a xenofobiei va face rău Uniunii Europene”.

Se vorbește mult în aceste zile despre rezoluția Parlamentului European privind situația xenofobiei din Olanda. La fel de intens dezbătută este și intenția Guvernului de la București de a cere organizarea unui Consiliu European extraordinar pe tema xenofobiei, a politicilor antieuropene, care va lua în calcul și soluționarea aspectelor privind respectarea Acordului Schengen, fiindcă opoziția unor țări la intrarea României și Bulgariei în acest spațiu nu are legătură cu problemele tehnice ale acordului, ci mai mult cu niște calcule electorale interne ale unor state vest-europene.

A devenit evident faptul că discursurile cu nuanță xenofobă tind să se înmulțească pe măsură ce diverși lideri occidentali trebuie să treacă testul alegerilor naționale. Ultimul exemplu este Franța. Acolo, prețul menținerii la putere pare a fi specularea sentimentelor naționaliste ale unor alegători, motiv pentru care președintele în funcție uită de tratatele și uzanțele europene, deși țara sa este unul dintre pilonii Uniunii Europene. Acest aspect este cu atât mai regretabil cu cât nu este pentru prima dată când stridențele naționaliste se manifestă atât în Franța, cât și în regiune.

Ne amintim cu toții de episoadele din Italia sau Spania. Și totuși, în acele cazuri, la presiunea societății civile, autoritățile statelor respective au renunțat la măsurile dure. De această dată, se observă însă o tolerare continuă a acțiunilor extremiste din Olanda și o speculare electorală nepermisă a acestor teme de către autoritățile de la Paris, fără a se lua în calcul consecințele politice și sociale de lungă durată ale acestei atitudini.

Există riscul ca în tot mai multe țări din Uniunea Europeană să apară reacții xenofobe și să se ajungă la restricții privind Acordul Schengen nu numai pentru România sau Bulgaria, așa cum se întâmplă acum, ci și pentru alte țări, iar, pe această temă, consider că este bine-venită inițiativa premierului României de a invita președintele Consiliului European la București, pentru că nu trebuie să avem nicio reținere în a ne apăra drepturile, precum și principiile europene, indiferent cine sunt partenerii care le nesocotesc.

Vă mulțumesc.

Liviu Titus Pașca

#9262

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică se intitulează „Salariile bugetarilor, între iluzii și speranțe”.

Stimați colegi,

În urmă cu două săptămâni, președintele țării ne-a anunțat că au fost îndeplinite o serie de condiții care vor permite revenirea la normalitate a salariilor bugetarilor, la nivelul inițial din mai 2010.

Ulterior, la câteva zile după declarația șefului statului, Coaliția de guvernare ne comunica decizia de a se reîntregi salariile bugetarilor cu 15%, care ar reprezenta, în opinia guvernanților, o reparație morală, un act de dreptate socială față de reducerea operată în 2010.

Pe de altă parte, premierul Ungureanu avansa ideea reducerii CAS ca formulă posibilă de creștere a veniturilor bugetarilor.

În mod firesc, cei 1,2 milioane de bugetari ai României speră și iau în serios declarațiile celor aflați la cârma țării, conform cărora după 1 iunie anul curent vor avea 15% în plus la salariu.

Aparent contradictorii, cele două declarații, a președintelui, care susține reîntregirea salariilor bugetarilor, și a premierului, de reducere a CAS-ului, reprezintă, în realitate, o modalitate de a drege imaginea șifonată a guvernanților înainte de alegeri, a acelorași guvernanți care, în 2009, au ascuns criza în preajma alegerilor prezidențiale, și, pe de altă parte, același președinte care nici nu a clipit când a impus bugetarilor tăierea salariilor cu 25% în 2010, concomitent cu mărirea TVA-ului. Și atunci, ca și acum, a fost spulberată speranța unui trai mai bun și s-a vândut iluzia că sacrificiul cetățenilor țării, plătitori de taxe și impozite mereu crescânde, este necesar pentru a le fi mai bine ulterior.

Față de aceste ultime evoluții, mă simt obligat să reamintesc faptul că bugetarii au fost reîncadrați pe noua grilă unică, fiindu-le suprimate sporurile, pe lângă cei 25%, prima de vacanță, precum și al 13-lea salariu. Cu alte cuvinte, s-au pierdut într-un an cam cinci salarii. Aceste măsuri de austeritate exclusive adoptate de Guvernul României în anul 2010 au determinat o scădere dramatică a puterii de cumpărare a românilor cu peste 9%.

Și pentru a nu lăsa loc speculațiilor, aș dori să vă prezint câteva elemente cuprinse într-un recent raport al Institutului pentru Calitatea Vieții, conform căruia România a fost cotată, atât înainte de criza financiară din 2009, cât și în prezent, ca țara cu cea mai ridicată proporție de populație săracă din Uniunea Europeană.

Același document subliniază faptul că, după 1990, sărăcia în România s-a extins și adâncit în rândurile persoanelor salariate, astfel încât deținerea unui loc de muncă nu consolidează statutul economic al celor angajați și nu garantează menținerea familiei deasupra pragului sărăciei.

Aș adăuga că, potrivit Strategiei „Europa 2020”, care formulează liniile de dezvoltare pentru următorul deceniu, o persoană săracă este considerată acea persoană al cărei câștig salarial se ridică la mai puțin de 60% din salariul mediu la nivel național. Exemplificând, dacă în Marea Britanie un angajat ce trăiește în sărăcie câștigă un salariu minim de 967 de euro, un angajat român, cu același statut de sărăcie, câștigă un salariu minim de 159 de euro, adică cel mai mic salariu minim din țările Uniunii Europene.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Nu am nici pe departe intenția de a vă plictisi cu date statistice, dar mult trâmbițatele declarații ale decidenților politici legate de o posibilă revenire la salariile anterioare ale bugetarilor constituie, în opinia mea, o cacealma, pentru că scumpirea carburanților, corelată cu întărirea monedei euro în raport cu leul și cu mărirea accizelor, vor atrage, în mod inevitabil, o majorare a prețurilor produselor alimentare, fie că este vorba de lactate, legume, fructe sau carne.

Cu alte cuvinte, revenirea la salariile tăiate abuziv în 2010, prin acordarea unui procent de 15 bugetarilor, nu va însemna nicidecum refacerea puterii lor de cumpărare, ca să nu mai vorbim despre faptul că guvernanții nu au prezentat o analiză temeinică a impactului bugetar pe care această măsură îl va avea pe termen mediu sau lung.

Iată de ce, stimați colegi, deși USL-ul susține că revenirea bugetarilor la salariile din 2010 este benefică, atragem atenția că măsura în sine, care contravine Legii responsabilității fiscale, conform căreia nu se fac majorări salariale cu șase luni înainte de alegeri, este, în termeni reali, o modalitate de a păcăli electoratul în scopul atragerii de voturi, și nicidecum o măsură destinată ridicării nivelului de trai al salariaților bugetari.

Vă mulțumesc.

Gheorghe David

#14173

## **Domnul Gheorghe David:**

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,

Mi-am intitulat declarația de astăzi – așa cum am dorit să fie – „O șansă pădurii”.

Pe de o parte, vreau doar să reamintesc faptul că este perioada cea mai bună când putem să dăm o șansă pădurii prin a planta puieți de specii arboricole diferite și, totodată, „O șansă pădurii” a fost tema Simpozionului internațional aflat la cea de-a doua ediție, care a avut loc la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, organizat de Primăria Municipiului Timișoara, Direcția de mediu, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Grupul Școlar Agricol „Iulian Drăcea”, Timișoara, Liceul Teoretic „Iris”, Timișoara, și, desigur, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, sub egida ENO.

ENO este o rețea și o școală virtuală globală pentru dezvoltarea durabilă a atitudinilor și valorilor privind conservarea și protecția mediului.

Voi prezenta în continuare, în cuvântul meu, câteva aspecte legate tot de pădure, și aș începe cu un mic istoric, care este actual și în prezent.

La începutul celei de-a doua jumătăți a secolului trecut, Clubul de la Roma – o organizație neguvernamentală la care s-au înhămat personalități ale științei și instituții de referință existente pe plan mondial – și-a prezentat concluziile privitoare la viitorul omenirii și și-a intitulat cartea „Limitele creșterii”.

La vremea respectivă și mulți ani după aceea, Raportul – denumire sub care a intrat în circuitul lumii științifice și politice mondiale – a generat ample discuții la nivel planetar. Cum era și firesc, datele și informațiile conținute de mai sus pomenita carte au fost urmate de rapoarte similare, editate sub egida aceluiași Club, semnate de somități academice printre care – în treacăt fie spus – se afla și reputatul academician român Mircea Malița.

Nu le transcriu titlurile, limitându-mă doar să vă amintesc dezbaterile și documentele adoptate de către întrunirile desfășurate la Stockholm, Rio de Janeiro, Johannesburg, Kyoto, Berlin și așa mai departe, dedicate exclusiv dezvoltării privite în contextul durabilității.

Voi da citire totuși doar câtorva fraze din cartea amintită, „Limitele creșterii”, pe care le consider pe deplin valabile și astăzi, după o jumătate de veac. „Omul posedă – pentru un scurt moment din istoria sa – cea mai puternică îmbinare de cunoștințe, unelte și resurse pe care a cunoscut-o vreodată lumea. El are tot ce este necesar din punct de vedere fizic pentru a făuri o formă nouă de societate umană – o societate care a rămas să fie clădită în așa fel încât să dureze generații întregi. Cele două ingrediente care lipsesc sunt un țel realist și de perspectivă, care să poată călăuzi omenirea spre o societate a echilibrului, și, pe de altă parte, voința de a realiza acest țel (...). Tehnologii nu vor fi în stare să utilizeze legile fizice pentru a eluda legile ecologice.”

În cele peste cinci decenii de la rostirea acestor cuvinte, suntem îndreptățiți să ne întrebăm ce am făcut noi, cei de astăzi, pentru generațiile care s-au succedat de atunci, și am în vedere tocmai tema simpozionului care a avut loc.

În ciuda creșterii exponențiale a cantității de informații, ce șanse i-am acordat noi pădurii?

Cei care au luat cuvântul la acest simpozion au încercat să răspundă acestei întrebări, bazându-se pe argumente indubitabile. Eu mă mărginesc să spun că prea puține, din moment ce, de la an la an, la nivel planetar suprafețele ocupate de păduri sunt tot mai mici, iar tăierile continuă în ritm alarmant, inclusiv în țara noastră, deși silvicultorii noștri – și nu doar ei – ne spun că, anual, cantitatea de masă lemnoasă extrasă este sub limita de regenerare naturală.

Dacă este așa – și nu am motive să-i contrazic –, atunci de ce suprafețele ajunse la vârsta maturității de exploatare sunt tot mai mici? De pădurile tinere, în funcție de specii, vor ajunge să beneficieze copiii și nepoții noștri.

Personal, în doar câteva cuvinte, vă supun atenției un aspect care este tot mai prezent în discuțiile referitoare la pericolul care pândește lumea contemporană. Este vorba despre deșertificarea și eroziunea solului, la care se adaugă nivelul tot mai scăzut al precipitațiilor. Sunt și acestea lucruri bine știute, dar, din păcate, se face prea puțin pentru limitare, pentru că despre stoparea acestor fenomene nu mai poate fi vorba.

Vă mulțumesc.

Am să continui cu altă declarație referitoare tot la acest domeniu data viitoare.

Numai bine!

Dorin Păran

#19077

Declarația mea politică de astăzi se numește „Spațiul Schengen – argumente în fața Olandei”.

La începutul anilor ’80 a fost inițiată, la nivel european, o discuție privind importanța conceptului „libertatea de mișcare”. În anul 1984, fostul cancelar german Helmuth Kohl s-a întâlnit cu președintele de atunci al Franței, François Mitterrand, la trecerea frontierei „Goldene Brenn”, în apropiere de Saarbrücken. Aici au luat decizia de a elimina controalele la frontiera dintre Germania și Franța. Niciunul dintre ei nu bănuise atunci ce însemnătate vizionară va avea pe viitor acest gest pentru o Europă fără granițe interne și fără controale la frontiera dintre state.

Viziunea lor a condus, într-o primă fază, la un acord între Germania, Franța, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg, încheiat în 1985 pe nava „Astrid”, pe râul Mosel, în dreptul micii localități de frontieră Schengen din Luxemburg. A urmat semnarea Convenției de implementare a Acordului Schengen, din 19 iunie 1990. Din momentul intrării în vigoare, în 1995, au fost eliminate controalele la frontierele interne ale statelor semnatare și s-a creat o singură frontieră externă, unde controalele respectă un set de reguli clare. De asemenea, au fost stabilite reguli comune în materie de vize, migrație, azil, precum și măsuri referitoare la cooperarea polițienească, judiciară sau vamală.

Toate aceste măsuri, împreună cu Acordul Schengen, Convenția de implementare a Acordului Schengen, deciziile și declarațiile adoptate de Comitetul Executiv Schengen, stabilit în 1990, precum și protocoalele și acordurile de aderare care au urmat, constituie acquis-ul Schengen.

Inițial, acquis-ul Schengen nu a făcut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat însă odată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam din 2 octombrie 1997, intrat în vigoare la 1 mai 1999. Un protocol atașat Tratatului de la Amsterdam încorporează acquis-ul Schengen în cadrul legislativ și instituțional al Uniunii Europene.

Începând cu acest moment, acquis-ul Schengen face parte din legislația comunitară și a fost transferat în noul Titlu IV „Vize, azil, imigrație și alte politici legate de libera circulație a persoanelor” al Tratatului Uniunii Europene.

Doamnelor și domnilor colegi senatori,

Am făcut această introducere la declarația mea politică de astăzi pentru că ilustrează istoricul referitor la Spațiul Schengen și aduce în prim-plan conceptul „libertate de mișcare”. Această expresie este cheia și principiul de bază al formării a ceea ce înseamnă Schengen.

Din nefericire, s-a ajuns într-o situație – din punctul meu de vedere – total opusă principiilor de bază ale Schengen-ului. Astăzi, Olanda se opune aderării României la zona Schengen, fără a aborda corect, din păcate, acest subiect.

De altfel, chiar președintele Senatului României, domnul Vasile Blaga, a avut, zilele trecute, o întâlnire cu președintele Senatului Olandei, domnul Fred de Graaf, tocmai pentru a discuta și despre aderarea României la Spațiul Schengen.

Salutăm demersul domnului președinte Blaga, pe care îl considerăm o acțiune parlamentară importantă ce clarifică partenerilor olandezi progresele țării noastre pentru aderarea la Schengen.

Privind pagina de internet realizată de Partidul Libertății din Olanda, prin care sunt raportați muncitorii străini ilegali, în special polonezi și români, țara noastră solicită autorităților olandeze să intervină pentru desființarea acestei pagini.

Este important să nu se cadă în capcane populiste și orientări extremiste. Dacă ar fi să comparăm _in extremis_ această raportare a muncitorilor români ilegali cu însemnele naziste făcute evreilor în timpul Holocaustului, gândul ne dă fiori.

În concluzie, obiectivele și principiile de libertate și cooperare sunt baza și fundamentul unei Europe care a funcționat ani și ani la rând corect.

Acest lucru trebuie să continue, iar noi, împreună, putere și opoziție, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru ca România să adere la zona Schengen.

Vă mulțumesc.

Alexandru Mocanu

#24051

Declarația politică se intitulează „Demisia, Gâdea! Demisia, Badea!”.

Personal, nu-mi place să fiu prostit în niciun fel. Recunosc că-mi cam place să știu cum stau și-mi place să-mi placă doar ceea ce-mi place. Scuzați-mi această introducere, dar, cel puțin pentru cei care mă cunosc mai puțin, e bine să știe de unde să mă ia.

Și-acum la subiect.

De aproape cinci ani, mi-am șters „Antena 3”, „Antena 2” și „Antena 1” din grila de programe de pe televizorul de acasă, dar și de pe cel de la birou. Recunosc însă că citesc sintezele de presă. Deh, meseria, bat-o vina! Totuși, marți seară, am fost curios să-l urmăresc pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) la „Antena 3”. Am butonat telecomanda și am descoperit un MRU degajat și prietenos, zâmbitor și un Gâdea iritat, dar mai ales nesigur, șovăitor. Voi evita abordarea politică, pentru că aș putea fi subiectiv, așa că nu voi comenta partea aceasta, însă, legându-mă o veche prietenie de... gramatica limbii române, am remarcat provocările gramaticale destinate moderatorului. Cea mai savuroasă mi s-a părut a fi în finalul emisiunii, când MRU i-a sugerat lui Gâdea să spună care este forma substantivului propriu „Iași” la plural, fie să încerce să decline același substantiv la genitiv plural. Prins în flagrant, Gâdea a sărit peste provocare, dar a intervenit nefericitul Mircea Badea, care s-a rățoit la premier: „Domnule Ungureanu, știu eu să pun Iașiul la gerunziu!”

S-a umplut paharul! Gâdea este la capătul puterilor, nu-l mai ține prestația. Geaba se împachetează în costume mătăsoase cu eticheta pe mânecă, geaba îi lustruiesc subalternii pantofii și freza, geaba i se înalță jilțul din platou de-o palmă deasupra celorlalți: el e pur și simplu epuizat. S-au adunat multe: șpagatul peste adevăr din fiecare seară, tumbele exersate zilnic în studiourile lui Felix, exercițiul la paralele față de realitate, toate-i cauzează boli fatale de coloană, care au legătură cu verticalitatea. Ce-i drept, a avut și ghinion. De la penitența de a sta în fața lui Pascal Bruckner ca la poarta nouă, până la a fi scos la tablă de MRU și prins cu lecția neînvățată, i s-au despletit complet întrebările și i-a pierit surâsul onctuos. Până la interviul de marți, 13 martie, Gâdea s-a produs doar în gălăgia toxică a „Antenei 3”, flancat de coriști zeloși, precum cei din familia ciuvicilor, ciutacilor, chiriacilor, nistorescilor, săftoilor, ori din familia ofticaților sindicaliști rămași fără influență, civili și rezerviști. Se vede treaba că jurnalismul nu e chiar pentru oricine, iar televiziunea este la fel de nemiloasă ca și politica: scoate în evidență defectele, dezvăluie lacunele, erodează, iar publicul, inclusiv nefericiții bolnavi de cancer folosiți pe post de gardă pretoriană, aplaudă ascensiunea ca și prăbușirea, exact ca pe vremea gladiatorilor. Dar acum nu se mai poate! Au ajuns Antenele, sub auguste direcțiuni ca aceasta a lui Gâdea, de râsul presei și al lumii, cu „Mirela bugetara”, o manipulare stupidă și mai ales ticăloasă: iei o vânzătoare din piață, o filmezi cumpărând două roșii și o prezinți ca pe o bugetară sărmană care nu-și permite mai mult. În secvența

următoare se vede cum „bugetara” vinde liniștită la taraba ei. Ce vinde? Roșii. Și nimeni nu este dat afară, pentru că, de fapt, asta li se cere să facă zi de zi. Mai mult, Gâdea nu-și mai poate ține deloc firea (aoleu, n-a putut s-o țină nici pe Firea?), își insultă în direct interlocutorul, devenit subit „dobitoc” sau „nesimțit”.

Dar să revin la... gramatică. În debutul emisiunii, MRU îl întrerupe politicos pe Gâdea: „Salutar înseamnă salvator? Atunci nu-i salutar. Deci salutați gestul (...) N-am vrut să vă corectez.”, i-a zgândărit MRU orgoliul lui Gâdea, sancționând astfel folosirea de către moderator a unui cuvânt nepotrivit. Aflat în dificultate, cu amărăciune, Gâdea zice că nu vrea să-l contrazică pe „domnul profesor”, scăpându-se că nu este ușor să aibă un intelectual în platou. Totuși, lipsa culturii generale din el a reacționat și, astfel, spre final, Gâdea și-a pus realizatorul să afișeze pe un ecran uriaș din studio o definiție a cuvântului „salutar”. Telespectatorii familiarizați cu folosirea site-ului _www.dexonline.ro_ au observat că definiția a fost luată dintr-o ediție electronică a unui dicționar în care explicațiile sunt oferite de utilizatori (!!!), adeseori având cultura lui Gâdea.

„Veți primi din partea mea o carte a reputatului lingvist, academicianul Alexandru Graur.”, i-a replicat sigur pe el premierul, explicându-i că „salutar” este unul dintre acele cuvinte utilizate incorect, care și-au schimbat sensul și au devenit comune, cum este și cazul cuvântului „fortuit”. După care adaugă: „Spune academicianul Graur în această carte (...): când vrei să afli un român adevărat cum vorbește, întreabă-l care este diferența dintre «din» și «dintre» sau fă-l să pună la plural substantivul propriu «Iași». Cum puneți dumneavoastră la plural substantivul propriu «Iași»? Sau la genitiv, genitiv plural?” Fâstâcit, Gâdea bâiguie ceva de genul: „Nu vreau să dau examene cu profesorul Ungureanu, nu o să vă răspund la întrebările acestea.”

În acest moment, se bagă singur în seamă nefericitul Mircea Badea, care, impertinent cum îl știți, se rățoiește la premier: „Domnule Ungureanu, știu eu să pun Iașiul la gerunziu!”

Aoleu, dacă tăceai, filozof rămâneai! Personal, sunt foarte curios, sunt chiar curios din cale-afară cum se poate conjuga un substantiv, în cazul de față substantivul propriu „Iași”. Singura variantă pe care, la limită, aș putea s-o accept este „Ieșind”... din presă, definitiv, și domnul Gâdea, și domnul Badea!

P.S. Potrivit informațiilor administratorilor site-ului oficial _www.dexonline.ro_ , în următoarele două zile de după emisiune, traficul acestuia a crescut cu peste 15%, cele mai căutate cuvinte fiind: „salutar”, „fortuit”, „silogism”, „Iași”, „din” și „dintre”. Fără comentarii!

Florin Mircea Andrei

#29988

Declarația politică este intitulată „Guvernul acordă sprijin beneficiarilor proiectelor finanțate din fonduri europene”.

- Domnule președinte,

Stimați colegi,

„Absorbția fondurilor europene este de importanță vitală pentru noi. Este una dintre măsurile pozitive pe care le avem incluse în Programul de guvernare și care pot aduce venituri suplimentare la bugetul de stat. Intrarea de fonduri europene înseamnă investiții publice și private mai mari, înseamnă creșterea potențialului productiv, prin înzestrarea mai ridicată cu capital, al forței de muncă. Conform Programului de guvernare pe care ni l-am asumat și pe care coaliția, la rândul ei, îl sprijină, ținta noastră este de peste 6 miliarde de euro în acest an.”, a declarat domnul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu.

În martie 2010, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 175/2010 privind aprobarea Normelor de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, prin care se stabilesc procedura și condițiile de acordare a garanțiilor de eligibilitate a instituțiilor de credit și a categoriilor de beneficiari, regulile de gestionare a garanțiilor, inclusiv mecanismul de executare și recuperare a plăților efectuate, precum și plafonul anual al garanțiilor care pot fi emise.

Până la finele lunii noiembrie 2011, au fost date 16 acorduri de principiu pentru susținerea de proiecte de investiții în valoare de 848 de milioane de lei, din care s-a concretizat un număr de 6 garanții în valoare de aproximativ 49 de milioane de lei pentru susținerea de proiecte de investiții finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene, în sumă totală de 732 de milioane de lei.

Guvernul a stabilit la 300 de milioane de euro plafonul garanțiilor care pot fi emise în 2012 în cadrul Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor de investiții în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene.

Garanțiile pentru acordurile de principiu acordate în 2011, care nu s-au concretizat în contracte de garantare, vor fi emise după finalizarea demersurilor legale necesare, astfel încât unitățile administrativ-teritoriale beneficiare să poată accesa finanțările bancare pentru prefinanțarea proiectelor.

„Absorbția completă a fondurilor europene alocate determină creștere economică medie de 4,4% în perioada 2014–2020.”, a declarat domnul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu. Reducerea semnificativă a decalajelor de dezvoltare, PIB pe locuitor, în 2020, înseamnă 65% din media statelor UE 27, comparativ cu 46% în 2010.

Având în vedere condițiile de creditare specifice Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, atenuarea efectelor crizei economice, prin deblocarea mecanismelor de finanțare, reprezintă efecte adiacente ale programului, care, în esență, presupune sprijinirea beneficiarilor de proiecte prin prefinanțări, cu un impact social semnificativ.

Acordarea măsurilor de sprijin pentru beneficiarii proiectelor finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene, implementate în domenii prioritare pentru economia românească, în vederea contractării de credite destinate asigurării contribuției proprii a beneficiarilor, contribuie la dinamizarea mediului de afaceri prin realizarea unui efect multiplicator în economie.

Toader Mocanu

#33592

Declarația politică se intitulează „Republica Moldova, impuls de trezire a opoziției”.

Onorat prezidiu,

Doamnelor și domnilor senatori,

În zilele care urmează, va avea loc prima întâlnire a Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, care va defini cadrul oficial de sprijin pe care îl vom acorda Republicii Moldova.

Vă aduc la cunoștință acest subiect nu pentru a vă informa asupra programului încărcat de săptămâna aceasta, ci din dorința de a evidenția importanța implicării noastre, a sprijinului acordat vecinilor noștri, iar cu această ocazie doresc să remarc și, totodată, să îmi exprim aprecierea pentru participarea colegilor din PSD și PNL la Comisia comună pentru integrare europeană și să îi rog pe membrii comisiei să facă eforturi pentru ca rezultatele sprijinului nostru să fie vizibile în cel mai scurt timp.

Alegerea președintelui Nicolae Timofti, după trei ani de instabilitate politică, reprezintă un pas important înainte și un moment favorabil pentru accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, iar importanța ajutorului oferit de România este mai mult decât un act politic, este un act social și economic prin care sprijinim aspirațiile, obiectivele și așteptările vecinilor noștri în contextul integrării europene. Necesitatea transferului de expertiză de la Parlamentul României către Parlamentul Republicii Moldova pentru adoptarea legislației naționale conformă cu normele europene, a susținerii procesului de transformare instituțională, reformare și modernizare sunt condiții impuse de procesul de aderare, pe care noi avem posibilitatea să îl influențăm. O atitudine pozitivă și proactivă a clasei politice românești față de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană în cadrul statelor membre și sprijinul acordat la nivel guvernamental vecinilor noștri sunt lucruri firești, în urma cărora, atât timp cât le urmăm, cu siguranță vom avea rezultate pozitive.

Experiența României ca membru al Uniunii Europene ne-a învățat un lucru foarte important, anume că sprijinul oferit la nivel european ajută la dezvoltarea economică sau, după caz, la salvarea statelor membre pe timp de criză. Am plecat de la un nivel inferior în parteneriatul cu statele membre, dar iată că am reușit, pe fondul unei politici corecte de guvernare, să avem în anul 2011 una dintre cele mai mari creșteri economice din UE. Am demonstrat că poți reuși să te afirmi în context european, că putem avea o Românie stabilă din punct de vedere economic, cu un aparat de stat mai suplu și mai flexibil, o Românie în care se aprobă liberalizarea pieței energiei electrice, care este conturată de legi moderne și conforme cu statutul de membru al UE.

Din acest motiv, susțin transferul de expertiză și adoptarea Rezoluției Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova de sprijin politic pentru aderare.

Plec la drum cu speranța că activitatea constantă și eforturile pe care le vom depune nu vor fi în zadar și că Domniile Voastre se vor implica la fel de mult ca și mine în intensificarea dialogului politic și a cooperării bilaterale, iar de la dumneavoastră, stimați colegi din opoziție, am pretenția ca măcar acum să luați în considerare lucrurile importante și să vă apucați de treabă. Mă refer în special la activitățile din plenul Senatului, la care aveți datoria morală și publică să participați.

Adrian Țuțuianu

#37069

Declarația politică este intitulată „Mesaj pentru PDL: agresivitatea electorală nu te salvează de la dezastru”.

În ciuda eforturilor disperate ale lui Traian Băsescu de a se băga în seamă săptămânal, în ciuda declarațiilor sale „bombă” la care nimeni nu mai tresare, cunoscându-i caracterul, interesul etc., în ciuda constantelor intoxicări de presă – singurul domeniu pe care Băsescu și PDL îl stăpânesc cu desăvârșire –, nu voi aborda și în declarația politică de astăzi ultimele zvâcniri publice ale președintelui. Pur și simplu, nu merită să ne pierdem timpul cu un personaj trist, agățat cu ghearele de putere. Mult nu mai e și se termină și capitolul ăsta.

Ce vreau să abordez astăzi, mai mult ca un semnal de alarmă, este întețirea eforturilor electorale ale PDL, cu tot arsenalul din dotare: de la mită electorală fățișă la cumpărări de primari, de la abuzuri ale șefilor de instituții până la amenințarea publică a celor care nu se supun ordinelor pe linie de partid etc.

Da, știu, toate astea s-au întâmplat și până acum, dar nu pot să nu remarc o abordare din ce în ce mai agresivă, mai vulgară și cu mult mai insistentă decât până acum, și, repet, ceea ce vedem în aceste zile reprezintă o foarte mică parte din ce ne așteaptă lunile următoare.

Vă vorbesc în cunoștință de cauză, ca unul care a văzut cu ochii lui ce înseamnă mecanismul mafioto-pedelist în an electoral. Și apucăturile se repetă, iar „mugurii” au apărut deja. La o primă comparație, bătălia se duce după principiul: orice acțiune a USL naște o reacțiune a PDL de sens contrar, imorală și nelegală.

Eu am ieșit în conferință de presă cu documente care dovedesc negru pe alb minciunile și prostiile pe care le-au făcut, ei merg la televiziunile pe care le patronează și turuie ore întregi la adresa opoziției, fără să fie deranjați cu întrebarea: „Dar vreo dovadă în sensul ăsta aveți?”

Eu am mers să discut cu oamenii în localitățile județului, a mers și PDL să discute cu primarii opoziției, amenințându-i cu dosare, promițându-le bani să-și acopere datorii personale, oferindu-le funcții de conducere. Cu unii dintre ei, vulnerabili, a mers, pe cei mai mulți nu i-a putut convinge, dar asta nu înseamnă că nu mai încearcă.

Eu am mers să ofer o floare de 1 Martie, a ieșit și PDL să ofere o pungă electorală cu ulei, zahăr și conserve. Pe mine m-au costat florile câteva sute de lei, pe ei i-a costat șpaga alimentară câteva sute de milioane. Eu mi-am plătit florile din buzunarul meu, ei au plătit din banii de deszăpezire. Afacere!

Și pot continua până mâine, dar cred că s-a înțeles ideea. Avem de dus o bătălie cum n-a mai fost până acum. Un partid aflat în derivă, așa cum PDL este la acest moment, va da totul ca să se mențină „la butoane”. Știu că sunt cuvinte pe care le-ați mai auzit, dar semnalul de alarmă este unul

îndreptățit din punctul de vedere al cantității de bani și abuzuri pe care le vor arunca în luptă. Au mai fost șpăgi electorale, acum vor fi de 10 ori mai multe, au mai fost presiuni, acum vor fi de 10 ori mai multe, au mai fost încercări de racolare, acum vor fi de 10 ori mai multe și, da, au mai căzut partide de la putere, dar de data asta căderea PDL va fi infinit mai dureroasă. Sper că și definitivă.

Gheorghe Saghian

#40325

Declarația politică se intitulează „Politica PDL este: «Lupul își schimbă blana, dar năravul ba!»”.

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Din momentul apropierii alegerilor, pe fondul dezastrului înregistrat atât în sondaje, cât și în reacția din stradă a cetățenilor, PDL a început o campanie de reconfigurare a imaginii.

Această campanie a intrat în teste în câteva ocazii când au avut loc alegeri în colegii sau primării rămase vacante. Atunci, s-a putut vedea cum PDL-iștii au încercat să mascheze portocaliul care i-a consacrat fie prin afișe neutre în care se punea accent pe figura candidatului, fie prin afișe în care era folosită culoarea verde. Pe ambele tipuri de mesaje, sigla partidului era fie inexistentă, fie ascunsă „abil”, în așa fel încât să nu fie observabilă ușor de către alegător.

Toate aceste teste nu fac altceva decât să arate disperarea unui partid care, pentru conștiința publică, este sinonim cu dezastrul.

Acum, în preajma alegerilor locale, barometrul principal care poate înregistra ascensiunea sau decăderea definitivă a unui partid politic, PDL-iștii sunt disperați să facă teste de schimbare a culorii, a siglei și chiar a titulaturii. Bineînțeles, după modelul lor clasic, toate acestea se fac folosindu-se diferite tehnici de manipulare a cetățenilor.

Oricum ar fi, cosmetizarea politică a PDL-ului nu arată decât un singur lucru, acela că politica dusă de PDL este cea care reflectă întocmai zicala: „Lupul își schimbă părul, dar năravul ba!”.

Orice ați face, domnilor din PDL, este sortit eșecului. Cosmetizarea dumneavoastră arată că nu aveți de oferit decât manipulare, aceeași care a adus România în dezastru.

Chiar dacă schimbați culoarea partidului și indiferent cum v-ați numi doar ca să căpătați niște voturi, sunteți același partid simulacru, iar asta o arată zelul cu care ați început „sacoșiada” și campania de răspândire a panourilor și fluturașilor otrăviți la adresa parlamentarilor USL.

Puteți schimba oricâte culori și titulaturi doriți, domnilor PDL-iști. Asta vă arată singura preocupare. În condițiile în care țara aceasta întâmpină atâtea probleme, iar mulți români trăiesc la limită, faptul că dumneavoastră stați să vă bateți capul alegând culori și forme spune totul despre dumneavoastră!

Vă mulțumesc.

Iulian Bădescu

#42634

Declarația politică este intitulată „Pentru fraudă, nu există cuvântul _economie_ ”.

Stimați colegi,

## Doamnelor și domnilor,

Nu cu mult timp în urmă, comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare reprezenta capul de afiș al spectacolului PDL-ist. Că această idee nu făcea altceva decât să încalce legea s-a văzut foarte clar în decizia Curții Constituționale. Că argumentele pro au fost extrem de palide s-a văzut încă de la început. Singurul text repetat cu obstinație referitor la acest subiect era acela al economisirii banilor în perioadă de austeritate.

Un text devenit mantră pentru noi, restul. În România, există două mari tabere: poporul român și PDL-ul. Evident, austeritatea este destinată exclusiv primului, pentru ca al doilea să poată prospera.

În procesul acesta atent de economisire în folosul cetățeanului, se înscriu sacrificii și fapte de armă PDL-iste precum „sacoși” electorale, panouri, flaiere, bani alocați din Fondul de rezervă al Guvernului primăriilor „prietene”, mașini pentru „dezvoltarea turismului electoral”, al cărui sezon debutează în iunie 2012 și se încheie în noiembrie 2012.

În mod firesc, din moment ce figura comasării alegerilor din considerente de evitare a risipei de bani nu a ieșit, oamenii trebuie să se pregătească temeinic și, cum nu mai au nicio șansă, recurg la pregătirea minuțioasă a pomenilor și a fraudei electorale.

Probabil că din acest motiv Guvernul a alocat pentru alegerile locale cu o treime mai mult decât la scrutinul de acum patru ani.

Pentru elucidarea acestui mister, îi rog pe reprezentanții partidelor de guvernământ să aleagă dintre următoarele variante:

1. Suferiți de amnezie și ați uitat complet ceea ce spuneați acum câteva luni, atunci când motivați comasarea alegerilor prin economisirea de bani.

2. Suferiți de un sindrom care se manifestă prin îngroșarea obrazului, lipsa roșelii în cazurile în care un om obișnuit intră în pământ de rușine și sfidarea oricăror reguli de bun-simț.

3. Aveți o logică complet diferită de a restului populației.

4. Din disperare, omul face mari greșeli.

5. Știți că singura șansă este frauda, iar pentru asta există cuvântul _economie_ .

Vă mulțumesc.

Radu Cătălin Mardare

#44845

Declarația politică se intitulează „Autonomia locală și descentralizarea administrativă în viziunea PDL”.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Politizarea în administrarea treburilor țării și în dezvoltarea teritorială se face prin dirijarea banilor publici sau europeni numai către comunitățile conduse de primari portocalii. Culmea politizării, pe care Guvernul PDL-UNPR-UDMR s-a cățărat tenace, antidemocratic și antieuropean, arată așa: nu numai că nu le dăm bani, nu-i lăsăm să folosească nici banii lor pentru a-și rezolva propriile probleme.

Printr-o hotărâre de guvern din anul 2007, trei sectoare de drum național, totalizând 15 kilometri, proprietate publică a statului, au fost transmise din administrarea Consiliului Local Onești în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Potrivit protocoalelor de predare-primire și proceselor-verbale de constatare și identificare, aceste sectoare de drumuri naționale se aflau, din punct de vedere tehnic, la limita acceptabilă a uzurii.

După aproape patru ani, tot prin hotărâre de guvern, ministerul a retransmis comunității oneștene, fără consultarea autorităților locale, aceleași sectoare de drum național, într-o stare mai proastă decât cea în care le preluase, deși în tot acest timp a încasat taxe de la proprietarii de autovehicule. În prezent, drumurile respective se află într-o stare avansată de degradare din cauza neefectuării lucrărilor de reparații.

Analizând aceste aspecte, Consiliul Local Onești a luat, în luna aprilie 2011, decizia angajării unui credit și a aprobat studiul de fezabilitate pentru investiția „Reparația infrastructurii rutiere”, precum și caietul de sarcini. Hotărârile Consiliului local au fost comunicate în termenul legal Instituției Prefectului, după care a urmat un lung schimb de solicitări de acte și documente, respectiv răspunsuri, între cele două instituții. În final, Instituția Prefectului a solicitat revocarea celor trei hotărâri de consiliu local și, înainte de împlinirea termenului legal de 30 de zile de la solicitarea de revocare, a comunicat faptul că acestea au fost atacate la instanța de contencios administrativ, ceea ce presupune suspendarea de drept până la soluționarea cauzei. În data de 30 august, consilierii locali din toate partidele reprezentate, PSD, PNL și PDL, au semnat un „Protest împotriva acțiunilor de suspendare a hotărârilor Consiliului Local Onești”, care vizau repararea infrastructurii rutiere din municipiu.

Instanța de judecată, după ce a admis o cerere de amânare formulată de Instituția Prefectului, a respins ca neîntemeiată acțiunea introdusă de prefect, constatând că hotărârile Consiliului Local Onești sunt legale. Printre altele, instanța a apreciat că organul unității administrativ-teritoriale, Consiliul local, și-a exprimat voința de a adopta cele trei hotărâri în sfera dreptului civil, și nu a dreptului public. Acestea nu se încadrează în categoria actelor administrative, așa cum sunt ele definite prin lege, iar reprezentantul Guvernului în teritoriu nu poate, prin urmare, interveni în activitatea autorităților administrației locale prin a ataca în instanță alte acte decât cele administrative.

Instanța a avut, de asemenea, în vedere și avizul favorabil al Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, în baza prevederilor Legii privind finanțele publice locale, precum și respectarea Legii privind transparența decizională în administrația publică.

Dar culmile au și ele culmile lor, prefectul județului Bacău a decis să nu se limiteze la tergiversarea de aproape un an a proiectului și a declarat recurs împotriva sentinței, perpetuând starea de suspendare a hotărârilor Consiliului local, doar-doar i-or prinde pe oneșteni alegerile locale cu drumurile pline de gropi și înjurându-l pe primar.

Acum e clar, dacă nu era vorba de repararea unui drum național, ci de un teren de fotbal în pantă sau de o telegondolă, dacă acolo nu era un primar al PSD, ci al coaliției portocalii, era invers, ca în povestea de la „Radio Erevan”, nu li se lua, ci li se dădea, întru „modernizarea României”, „interesul național” și gloria candidatului PDL în portocaliu sau în varianta vopsită.

Alexandru Cordoș

#50933

Declarația politică se intitulează „Nu segregației la UMF Târgu-Mureș!”.

Pornind de la câteva date statistice, se poate constata cât de păguboasă devine solicitarea segregaționistă.

Populația totală a României, înregistrată la recensământul populației din 2011, a fost de 20.254.866.

Rezultatele provizorii ale recensământului populației relevă faptul că, din totalul populației stabile, 16.870.000 de persoane (88,6%) s-au declarat români. Populația de etnie maghiară a fost la recensământ de 1.238.000 de persoane, reprezentând 6,5% din populația stabilă a țării.

Luând în considerare datele recensământului populației din 2002, când au fost înregistrați în România 1.431.807 etnici maghiari, reprezentând 6,60% din populația țării, se poate constata o scădere de 200.000 de persoane.

Populația de etnie maghiară deține majoritatea în județele Harghita (84,8%) și Covasna (73,6%). De asemenea, ponderi ridicate se înregistrează și în județele Mureș (37,8%), Satu Mare (34,5%), Bihor (25,2%) și Sălaj (23,2%).

Referitor la solicitarea UDMR privind învățământul medical în limba maghiară la UMF Târgu-Mureș:

– Absolvenții unei asemenea facultăți vor putea practica meseria doar în colectivitățile maghiare.

– La recensământ s-au declarat a fi maghiari 1.238.000 de cetățeni. Cei 1 milion și ceva de maghiari sunt concentrați (majoritar) în circa 6 județe cu populație mică. O facultate produce, potrivit normelor didactice, minimum 80–100 de absolvenți pe an, dar dacă sunt școliți în maghiară, doar pentru comunitățile maghiare, atunci capacitatea de absorbție a personalului medical calificat, cu importante costuri publice, este insuficientă. În 10 ani, minimum 1.000 de doctori formați doar în limba maghiară vor trebui să se recalifice sau vor părăsi România.

– Economic și social, aceasta nu folosește nici românilor, nici ungurilor.

– În altă ordine de idei, faptul că absolvenții care emigrează pentru a-și face meseria reduc maghiarimea transilvăneană – aflată și așa în scădere –, din cei 1 milion și ceva de unguri autentici, cam 60% sunt pensionari sau în pragul vârstei a II-a, peste 35 de ani. Cine le va acorda asistența medicală necesară și în ce limbă?

– În cazul disciplinelor umaniste, există deja secții și facultăți strict în limba maghiară. Dacă în cazul filologiei, filozofiei, artelor este explicabil a exista învățământ superior în limba minorităților naționale, pentru prezervarea și dezvoltarea culturii proprii, în cazul medicinei este necesară pregătirea de absolvenți capabili de a produce plusvaloare, care nu poate fi produsă de un absolvent de studii superioare a cărui dezvoltare profesională este din start îngrădită de criteriul lingvistic.

Este evident, cred, pentru toată lumea faptul că un medic sau un inginer pregătit exclusiv în limba maghiară nu va fi în situația în care să-și poată dezvolta o carieră altundeva decât strict în cele câteva enclave cu populație majoritar maghiară sau, eventual, în Ungaria.

Un medic pregătit exclusiv în limba maghiară nu va avea posibilitatea de a se angaja într-un spital din București, Constanța sau Sibiu, fiind limitat la Sfântu Gheorghe sau Miercurea-Ciuc. Chiar și în Târgu-Mureș sau Cluj-Napoca ar avea dificultăți semnificative în relația cu pacienții, având dificultăți majore de a se putea înțelege cu muncitorii sau colegii vorbitori de limba română.

Și atunci, de ce ar pregăti statul român, prin investiții serioase, persoane fără șanse reale pe piața muncii din România și cu ce i-ar ajuta acest lucru, la modul concret, pe etnicii maghiari?

După terminarea unei facultăți de medicină, pentru a profesa ca medic în România, trebuie să susții un concurs (nu examen, ci concurs) de rezidențiat. Grila e în română, derivă din bibliografia în română, adesea la punct și virgulă din bibliografie. Deci cum se pot realiza șansele egale, cum poate un om care vorbește în maghiară, gândește în maghiară, s-a educat în maghiară până la 25 de ani să susțină un concurs în română și să fie competitiv?

Sunt numai câteva reflecții care argumentează poziția USL față de „ambițiile dăunătoare și politicianiste” cu care nu putem fi de acord.

În cazul în care actualul Guvern va prefera înlocuirea criteriului justei măsuri cu acela al segregaționismului, USL va depune moțiune de cenzură, care, de această dată, are șanse mari de a trece.

Elena Mitrea

#55301

Declarația politică este intitulată „Copiii cu Sindromul Down... doar o altă categorie care suferă”.

Organizația Națiunilor Unite a declarat oficial, în acest an, ziua de 21 martie ca fiind Ziua Mondială a Sindromului Down. Această zi va reuni manifestări menite să informeze și să atragă atenția societății și autorităților asupra existenței Sindromului Down, a înțelegerii lui și a problemelor asociate acestuia. Astfel, am putea deveni mai toleranți și mai deschiși față de incluziunea socială a persoanelor cu Sindrom Down, dar și mai mobilizați pentru sprijinirea și recunoașterea demnității, drepturilor și bunăstării acestor persoane.

Sindromul Down este o afecțiune congenitală care determină anomalii de dezvoltare a copiilor și retard mental. Acesta nu poate fi prevenit, dar poate fi depistat înainte de nașterea copilului. Incidența cazurilor de copii care se nasc cu Sindromul Down este de 1 la 800 de nou-născuți. Întrucât anomaliile congenitale reprezintă una dintre cauzele principale ale mortalității infantile și ale dizabilității pe termen lung, copiii afectați de Sindromul Down pot suferi numeroase malformații congenitale, cele mai frecvente fiind bolile de inimă.

Problemele de sănătate asociate pot fi tratate, pentru că există multe programe de ajutorare a copiilor bolnavi și a familiilor acestora, însă copiii cu Sindromul Down sunt pentru statul român doar o altă categorie care suferă, deoarece în România copiii care trăiesc cu această maladie duc lipsă de servicii sociale adecvate și se confruntă permanent cu dificultatea integrării.

Remarc, în acest context, demersul făcut de europarlamentarii români (Grupul S&D și ALDE), la sfârșitul anului trecut, prin semnarea Declarației scrise a Parlamentului European privind copiii care suferă de Sindromul Down.

Prin aceasta, se solicită Uniunii Europene și statelor membre să organizeze o campanie de sensibilizare la nivel național și european în vederea integrării sociale a copiilor care trăiesc cu această maladie, promovarea cercetării paneuropene cu privire la tratamentul Sindromului Down și elaborarea unei strategii europene pentru protejarea drepturilor copiilor din Uniunea Europeană care suferă de Sindromul Down.

Îngrijorarea lor, ca și a noastră, pleacă de la faptul că „această boală, alături de multe altele, constituie o mare problemă pentru sănătatea copiilor, prin frecvența și

consecințele pe care le are atât pentru persoanele bolnave, pentru familie, cât și pentru societate.

Problematica copiilor cu Sindromul Down a fost cuprinsă ca reglementare și în Proiectul de lege pentru copiii cu autism, devenit Legea nr. 151/2010.

Din păcate, termenul „Sindrom Down” a fost eliminat încă din titlul proiectului de lege, la propunerea Ministerului Sănătății, întărit de punctul de vedere, evident, de nesusținere al Guvernului. De fapt, nici legea pentru copiii cu autism nu se aplică, din lipsa normelor de aplicare, motiv pentru care spun cu toată responsabilitatea că, în privința acestor copii, Guvernul nu face nimic nici pentru unii, nici pentru alții.

Pentru susținerea și marcarea Zilei Mondiale a Sindromului Down, statuată pe 21 martie a fiecărui an, ca un nou semnal de alarmă, am elaborat și lansat în procedură parlamentară Propunerea de modificare și completare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, prin care se încearcă introducerea de reglementari și pentru copiii cu Sindromul Down.

Deși pare aberant să completezi o lege care nu se aplică nici în direcția pentru care a fost adoptată, folosesc acest demers ca pe un alt semnal de alarmă pentru actuala putere privind neaplicarea și nerespectarea legii, ignoranța și dezinteresul pentru copiii României, care nu cer decât dreptul constituțional la sănătate și educație decentă, toleranță, acceptare și recunoaștere a demnității umane, indiferent de condiție socială.

Doina Silistru

#59329

Declarația politică este intitulată „În Poștă nu ai cum să ajungi general dacă nu ai fost soldat”.

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Am participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o întâlnire cu liderii din Sindicatul Vaslui al Poștei Române. Oamenii aceștia au o mare problemă și nimeni nu îi ajută. Situația dramatică a companiei în care încă își mai desfășoară activitatea pare să fie doar problema lor, a simplilor salariați, nu și a celor care conduc la nivel local, regional și central această societate.

Pe scurt, domnule prim-ministru, sindicatele au identificat una dintre cele mai grave deficiențe în funcționarea Poștei: numirile politice. Politica a ruinat Poșta prin apariția unor personaje fără nicio pregătire în domeniu, care au girat, prin pasivitate, măsurile inumane luate împotriva angajaților din sistem.

Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România – Filiala Vaslui ne-a adresat nouă, parlamentarilor din circumscripție, o scrisoare deschisă și, totodată, o invitație de a ne implica în demersurile de salvare a companiei. De asemenea, am intrat în contact și cu varianta scurtă a istoriei măririi și decăderii Poștei, cu un firesc accent pe a doua variantă. Astfel, dacă până în anul 2009 Poșta Română nu a avut niciun leu subvenție de la stat, dar nu a avut nici datorii la bugetul de stat, la sănătate sau pensii, acum, situația este deosebit de gravă și de neacceptat din cauza efectelor dramatice pe care le suportă cei 35.000 de salariați ai companiei.

Reorganizarea activității a însemnat și reducerea veniturilor angajaților, dar măsura a fost luată unilateral, fără consultarea oamenilor. Ziua liberă neplătită este o minciună, ziua este într-adevăr neplătită, dar nu este și liberă pentru nimeni. Tot unilaterală a fost decizia conducerii companiei de a continua cu încă cel puțin șase luni să ia două zile din salariul oamenilor și două tichete de masă lunar și în 2012. Se bagă mâna în buzunarul rupt al salariaților din Poștă pentru a cumpăra materiale de curățenie, rechizite etc.

Și rechizitoriul lucrătorilor din Poșta Română continuă, domnule prim-ministru, pe multe pagini, iar vinovat, pentru că trebuie să ajungem și aici, vinovat este politicul. Asta cred oamenii și nu văd niciun motiv pentru care să nu-i cred. Principala cauză pentru care Poșta Română se află în această situație este ingerința politicului în activitatea companiei. Se numesc directori al căror singur merit „managerial” este carnetul de partid.

Domnule prim-ministru,

În Poștă nu ai cum să ajungi general dacă nu ai fost soldat – asta am învățat de la sindicaliștii vasluieni, și le-am promis că voi aduce această problemă în atenția dumneavoastră.

Am încredere că, punând preț pe judecată dreaptă și pe echilibru, veți încerca să scoateți, pe cât posibil, „politica stipendiilor pe linie de partid” din Poșta Română.

Vă mulțumesc.

Ioan Mang

#62246

Declarația politică se intitulează „Despre linia maghiară de la UMF Târgu-Mureș și fundamentarea deciziilor guvernamentale”.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Așa cum spune și titlul declarației mele politice, subiectul pe care îl voi aborda astăzi vizează modul în care Guvernul României și Coaliția de guvernământ doresc să înființeze linia maghiară de învățământ de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș.

Hotărârea de guvern dezbătută într-o primă lectură pe data de 13 martie 2012 prevede înființarea unei Facultăți de Medicină și Farmacie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu-Mureș, cu predare în limba maghiară și engleză, având următoarele specializări: Asistență medicală generală (în limba maghiară), Medicină (în limba maghiară), Medicină (în limba engleză), Farmacie (în limba maghiară) și Moașe (50% limba română, 50% limba maghiară din capacitatea de școlarizare).

Din punctul meu de vedere, ca membru al comunității universitare, modul în care au acționat partidele din arcul guvernamental, dar și reacția Guvernului României mi se par inadmisibile. Este extrem de grav că s-a ajuns la această ingerință a politicului în domeniul academic și la această încălcare gravă a autonomiei universitare. Nu mă refer aici la conotația etnică a problemei, poziția mea transcende clivajul etnic.

Precizez că nu sunt împotriva liniei maghiare și nu sunt nici împotriva profesorilor sau a studenților de etnie maghiară. În județul Bihor am avut mereu relații excelente

atât cu maghiarii, cât și cu liderii UDMR. Din fericire, am avut mereu înțelepciunea să trecem peste interpretările tendențioase și manipulările naționaliste prin care unii sau alții au încercat să creeze conflicte artificiale. Cred cu tărie că viitorul nostru aici, în Transilvania și în România, nu poate fi decât unul comun, iar principiile care ne vor ghida și de acum încolo vor fi dialogul și respectul reciproc.

Ceea ce mă deranjează însă în cazul celor întâmplate la UMF Târgu-Mureș este modul în care unii politicieni, indiferent de etnia acestora, au înțeles să acționeze și să treacă peste autonomia universitară. Aș fi fost și împotriva unei linii românești, dacă aceasta ar fi fost creată așa cum se încearcă acum la UMF Târgu-Mureș, cu cele două linii de învățământ, maghiară și engleză. Problema gravă este modul în care guvernanții și responsabilii din învățământ iau decizii fără o fundamentare serioasă și fără a se urmări, în primul rând, interesul educațional.

Vreau să subliniez că nu sunt împotriva multiculturalismului în învățământul superior, din contră, susțin acest principiu, însă nu pot fi de acord cu astfel de „dedicații” politice și practici care nu fac bine învățământului românesc.

Grav mi se pare că am ajuns în situația în care niște formațiuni politice, indiferent cum se numesc ele, pot determina Guvernul și Ministerul Educației, iar acestea acceptă șantajul politic, pentru a înființa o facultate, indiferent de limba în care se predă acolo sau de specializarea ei. În locul UDMR, putea fi orice alt partid politic, problema de fond rămânea la fel de gravă: cum își permit niște formațiuni politice să intre cu bocancii în viața universitară și, sfidând ceea ce se întâmplă acolo, să impună o decizie care nu este pe deplin acceptată de către cei cărora li se aplică respectiva decizie?

Dincolo de dezbaterea politică foarte încinsă, pentru a ne edifica cu toții asupra modului în care s-a luat această decizie de către Coaliția de guvernământ și Guvernul României, vă citez din Nota de fundamentare a Proiectului de hotărâre a Guvernului pentru modificarea punctului 44 din Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 966/2011. Este vorba despre un fragment, zic eu, semnificativ: Capitolul II – Motivul emiterii actului normativ, punctul 2 – Schimbări preconizate, litera b):

„Scopul elaborării noului proiect de act normativ se înscrie în preocupările noastre de a dezvolta statutul de universități multiculturale și multilingve, în vederea compatibilizarea sistemului național de învățământ cu sistemul european de educație și formare profesională.”

Așadar, în cel mai pur limbaj de lemn, ni se spune... nimic despre adevăratele motive care stau în spatele acestei decizii. E sută la sută vorbărie goală din partea unor guvernanți care ne cred pe toți niște ignoranți.

Aș dori să subliniez și superficialitatea cu care a fost elaborat și redactat documentul Guvernului. Intenționat am păstrat în fragmentul anterior dezacordul din documentul original elaborat de Ministerul Educației și postat pe website-ul _www.edu.ro_ („în vederea compatibilizarea...”) _._ E poate doar un mic detaliu, dar cred că spune multe despre cum s-a lucrat la această propunere. Dacă nu au reușit să citească cu atenție și să corecteze un document oficial de doar câteva pagini – acesta este un alt element privind seriozitatea cu care s-a lucrat –, mi-e limpede cât de „fundamentată” a fost decizia. A fost o comandă politică executată de către „specialiștii” din Ministerul Educației.

Nu în ultimul rând, aș spune despre nota de fundamentare că este una mincinoasă. În partea privind „procesul de consultare cu organizații neguvernamentale, institute de cercetare și alte organisme implicate”, ni se spune negru pe alb că: „Proiectul de act normativ, inițiat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a fost discutat cu instituția de învățământ superior și cu consultarea Consiliului Național al Rectorilor, după care a fost înaintat spre analiză și avizare la ministerele implicate: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Justiției.”

De fapt, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Conducerea UMF din Târgu-Mureș a fost forțată, nu consultată, să accepte decizia luată la nivel politic între PDL și UDMR. Cât despre analiza și avizarea altor ministere implicate, mă întreb ce rost mai au acestea când decizia a fost deja luată în ședința de guvern.

Abordarea Guvernului, în general, și a Ministerului Educației, în particular, este total greșită. La UMF TârguMureș avem de-a face cu o problemă complexă, iar guvernanții PDL și UDMR încearcă să o rezolve cum? Generând o altă problemă! Universitatea nu are astăzi o cartă conformă cu prevederile Legii educației naționale – și de aici o serie de probleme derivate ce țin de conducerea universității –, pentru că profesorii români și maghiari de acolo nu s-au putut înțelege asupra ei. Și atunci, Guvernul României și ministerul de resort s-au gândit să le dea o mână de ajutor pentru a rezolva problema. Și ce au zis? A, nu vă înțelegeți voi acolo, la Târgu-Mureș? Nu-i nimic, vă facem noi de aici, de la București, o facultate cu „programe în limba română, limba maghiară și limba engleză”, ca să vă înțelegeți! Desigur, totul respectând litera și spiritul Legii educației naționale!

Și ca să înțelegem și noi, așa cum recunoștea deunăzi chiar ministrul Cătălin Baba, „această facultate nu rezolvă problema cartei”, și nici problema neînțelegerilor dintre cadrele didactice din Târgu-Mureș, aș adăuga eu. În interpretarea mea, din punct de vedere al politicilor publice și al procesului decizional, asta înseamnă că avem o problemă și ca să o rezolvăm nu facem altceva decât să producem o alta.

Chiar dacă nu rezolvă problema de fond, cea educațională, înființarea acestei facultăți „multiculturale” rezolvă totuși o altă problemă, cea politică: actuala Coaliție de guvernare (PDL+UDMR) rămâne întreagă și va asigura și pe mai departe o guvernare „responsabilă” și „competentă”. Nu este însă normal ca interesul politic și electoral al unor formațiuni politice – PDL vrea să rămână la guvernare cu orice preț, iar UDMR să mai câștige câteva puncte electorale – să afecteze procesul educațional și viața universitară. În această cheie aș dori să interpretați protestul meu privind situația din aceste zile de la UMF Târgu-Mureș.

Post-scriptum sau „o glumă a istoriei”:

Și ca să vedem cât de ironică este uneori istoria și cât de lipsiți de coloană vertebrală sunt unii politicieni care cred că iau decizii istorice, aș dori să amintesc o întâmplare

petrecută în februarie 2002. Guvernul PSD de atunci a primit un protest public virulent al rectorilor din Cluj-Napoca împotriva ideii de segregare pe criterii etnice în Universitatea „Babeș-Bolyai” și celelalte universități. Cel care a prezentat acest protest era un tânăr conferențiar care se numea Cătălin Baba. Astăzi, același domn, ajuns între timp ministru al educației, face presiuni asupra universitarilor de la TârguMureș (că le taie banii de finanțare) pentru a accepta o soluție negociată politic și care nu are nimic de-a face cu interesul educațional.

Valer Marian

#70939

Declarația politică este intitulată „Jos cascheta! Sus mâinile, chestorilor Dascălu și Popa!”.

În sfânta zi de duminică, în vreme ce o mare parte a supușilor săi își alinau suferințele închinându-se Celui de Sus în bisericile patriei, președintele Traian Băsescu a lansat propunerea genială ca să fie scoși din Ministerul Administrației și Internelor (MAI) polițiștii și jandarmii „luați de pe stradă”, fără să aibă o școală în care să se specializeze. Confirmând încă o dată vigilența sa dedublată, șeful statului a dat vina pentru starea catastrofală din MAI pe „angajarea fără selecție în 2006–2007 a mii de polițiști”, propunând ca în următoarea ședință a CSAT să se discute îndepărtarea din structurile MAI a „neaveniților”.

Adevăr grăit-a Traian Băsescu când a spus că în perioada 2006–2007 s-au făcut mii de angajări neavenite în MAI, inclusiv în DGIPI (serviciul secret al MAI, care a depășit numeric MI5 din Marea Britanie), dar a uitat că în perioada respectivă era „președintele-jucător” al României și șeful CSAT, și mai uită că, în cursul anului 2006 și în primele trei luni ale anului 2007, ministrul administrației și internelor era un apropiat de-al său, Vasile Blaga, secretarul general al PDL și șeful campaniilor sale electorale.

Adevăr grăit-a Traian Băsescu și când a spus că în MAI au fost angajați polițiști și jandarmi „luați de pe stradă”, dar a uitat că, în septembrie 2010, după ce a fost „colindat” de mii de polițiști pe stradă, până la Palatul Cotroceni, unde i-au aruncat caschetele în curte, scandând „Ieși afară, javră ordinară!”, a impus laudativ la cel mai înalt nivel al MAI, respectiv în funcția de ministru, pe un „un tânăr jurist ce știe legea”, despre care s-a aflat în scurt timp că și-a luat bacalaureatul cu dificultate, la vârsta de 24 de ani (după multă corigenție și o repetenție), și a absolvit o facultate contestată de drept la vârsta de 35 de ani, la fără frecvență și cu o medie submediocră (6,25), și care avea expertiza cea mai aprofundată în bișnița cu valută și cu țigări pe stradă (în piața din Pecica, în Vama Nădlac și în fața Hotelului Astoria din Arad). Este vorba de până recent ministrul Traian Igaș, care a avut un singur atu: susținerea sponsorilor de la Arad ai președintelui Băsescu (finul primar Gheorghe Falcă, socrul ex-vicepremier și ex-ministru Gheorghe Seculici și patronul fiscal al României, Sorin Blejnar), un ministru căruia nu i-a trebuit decât un an și un trimestru ca să „branconeze” MAI mai „impetuos” ca nicicând în istoria acestui minister.

Adevăr grăit-a Traian Băsescu și când a spus că mii de polițiști au fost angajați „fără selecție”. Numai că acest lucru s-a realizat în mandatele sale prezidențiale, începând cu actualul șef al Poliției Române, chestorul-șef Liviu Popa, care s-a remarcat îndeosebi prin limbajul său de stradă, după ce i-a etichetat „bețivi nenorociți” pe polițiști și „ciocoflenderi” pe ziariști. Deși s-a dat „un ardelean corect și cinstit”, acest Popa a fost promovat în toată cariera sa de polițist pe bază de nepotism. Toată cariera sa se datorează împrejurării fericite că este nepotul unchiului Vasile. Mai exact, a avut norocul că este nepot de vară primară al fostului ministru de interne Vasile Blaga.

Liviu Popa a absolvit Academia de Poliție din București, Facultatea de Drept, în 1995, cu o medie mediocră, și și-a început cariera ca ofițer de poliție economică în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor (județul său de baștină și al unchiului Vasile), dar nu s-a remarcat cu nimic deosebit.

În perioada 2003–2005, a activat ca ofițer de poliție judiciară în cadrul Serviciului teritorial Oradea al DNA, unde a fost angajat grație relației de amiciție dintre unchiul Vasile și fostul procuror-șef Ioan Moldovan, aceștia fiind colegi de partid (FSN), de Parlament (amândoi fiind aleși în Camera Deputaților) și de guvernare (Blaga, ca prefect al județului Bihor, Moldovan, ca ministru al tineretului) în perioada 1990–1992. Popa nu s-a remarcat nici la DNA prin ceva deosebit.

La începutul anului 2005, după ce unchiul Vasile a devenit ministru al administrației și internelor în Guvernul Tăriceanu I, nepotul Liviu a fost promovat peste noapte șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor. În octombrie 2009, la câteva săptămâni după ce unchiul Vasile a redevenit ministru de interne în Guvernul Boc II, nepotul Liviu a fost uns șef al Direcției Generale Anticorupție (DGA) din MAI. Și, în fine, în anul de grație 2010, unchiul Vasile l-a (supra)înălțat pe nepotul Liviu în funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), în care s-a remarcat printr-un limbaj bulevardier, printr-un management defectuos și prin lipsă de autoritate și de competență profesională. Chestorul Liviu Popa a recunoscut, într-o conferință de presă, că este nepotul lui Vasile Blaga, dar a negat că și-ar datora cariera acestuia, motivând că s-au cunoscut târziu.

Șeful Poliției Române nu este însă singurul exemplu de parvenire pe bază de nepotism în MAI. Unchiul Vasile a fost net depășit la acest capitol de succesorul său Igaș. Așa cum am mai arătat în alte declarații sau interpelări, impetuosul ministru Igaș a promovat, pe criterii clientelare, o suită de cadre de nădejde din județul natal (Arad) la nivelul cel mai înalt al MAI. Astfel, prim-adjunct al său și șef al Departamentului de Ordine Publică, cu rang de secretar de stat, l-a promovat pe chestorul Ioan Dascălu, absolvent al Facultății de Hidrotehnică, nu al Școlii de Ofițeri de Poliție, cum cere acum șeful statului. Acest Dascălu n-a făcut față ca șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad, suferind de autism, dar a fost propulsat la București de președintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, căruia soția sa i-a fost secretară fidelă mai mulți ani (până ce a promovat-o și pe ea director la București, la SC „Termoelectrica” – SA), și de primarul Gheorghe Falcă, cu care a fost coleg de generație la Institutul Politehnic din Timișoara. Culmea tupeului, după ce l-a făcut șef al structurilor de forță din MAI pe un inginer hidrotehnic eșuat, ex-ministrul Igaș îngăima mai ieri că

„nu-i totuna ca un inginer să ajungă șef de cercetări penale la poliție”.

Tot ex-ministrul Igaș l-a uns locțiitor al șefului Poliției Române pe chestorul Alexandru Tanco, fost șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad în perioada 2008–2010, care este acuzat de foștii subalterni de multe abuzuri și de acte de corupție. Inițial, acest Tanco a fost promovat la Arad de la Bistrița-Năsăud, la rugămintea protectorului său portocaliu Ioan Oltean, deputat și secretar general al PDL, care a urmărit să-i asigure astfel o rampă de lansare spre București.

Ministrul „branconier” l-a tras în funcția de șef al serviciului secret al MAI (DGIPI) pe comisarul-șef Cristian Gheorghe Lațcău, care, după ce a absolvit (și el) liceul cu dificultate, „s-a remarcat” ca sergent nesatisfăcător într-o unitate a Ministerului Apărării Naționale din Zalău și apoi ca șofer zelos la Inspectoratul de Poliție al Județului Sălaj, în care a fost făcut ofițer la „apelul bocancilor”, fără a avea studiile superioare „impetuos” necesare. Promovat până în funcția de șef al Serviciului de Combatere a Crimei Organizate, în care a avut 7-8 subalterni, dar nu a avut niciun rezultat notabil, remarcându-se doar prin activități profitabile de cămătărie și de protecție a interlopilor din Zalău care se ocupau cu traficul de valută, țigări, mașini și persoane, lui Lațcău i-a fost respinsă, în primăvara anului 2010, de către ex-ministrul Vasile Blaga cererea de a fi numit șef al SIPI Sălaj, dar, în toamna aceluiași an, a fost uns șef național al DGIPI de către ex-ministrul Traian Igaș. Unicul criteriu de promovare al lui Igaș a fost amiciția din copilărie cu acest Lațcău, tații lor fiind originari din aceeași localitate (Badon, județul Sălaj) și servind ca subofițeri în Miliția ceaușistă, unul ca șef de post, celălalt ca ajutor de șef de post.

Ministrul atât de adorat de președintele Băsescu a mai promovat o pleiadă de „somități profesionale” din județul Arad. Locțiitor al șefului DGIPI l-a numit pe comisarul-șef Adrian Jurcă, absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport (adică a trei facultăți concomitente), anterior șef de birou la SIPI Arad. Șefi ai serviciilor de filaj și de interceptări din DGIPI i-a numit pe comisarii-șefi Pavel Hălmăgean și Ștefan Moldovan, foști plutonieri de miliție înainte de 1989, făcuți ofițeri la „apelul bocancilor” după 1990, când au activat în Poliția Arad. În funcția de șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) nu a găsit pe cineva mai bun decât pe fostul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, Marcel Lucaciu, căruia, întâmplător, i-a fost naș, iar în fruntea Centrului Cultural al MAI, în locul chestorului Gheorghe Turda, cunoscutul și apreciatul rapsod popular, titrat artist al poporului, a pus o polițistă de stradă din Arad, pe subcomisarul Adina Mihăilescu. Dar nu numai ex-ministrul Traian Igaș a promovat incompetența la cel mai înalt nivel al MAI, ci și ex-ministresa Elena Udrea, care l-a împins în funcția de șef al Inspectoratului Național al Jandarmeriei Române pe colonelul Angelică Costel Gavrilă, care avea marele merit că era soțul unei verișoare a sale din Buzău.

Cert este că, dacă președintele Traian Băsescu, în calitate de șef al CSAT, și noul ministru al administrației și internelor Gabriel Berca vor să declanșeze curățenia în MAI și în Poliție, trebuie să înceapă cu demiterea chestorilor-șefi Ioan Dascălu și Liviu Popa, care sunt principalii vinovați morali pentru atentatul sângeros comis recent de un subaltern de-al lor în plină zi, în inima Capitalei.

Gheorghe Marcu

#80650

Declarația politică este intitulată „De ce privatizăm patrimoniul energetic acum, când piața este la un nivel scăzut?”.

## Stimați colegi,

Este recunoscută apetența noastră pentru înstrăinarea patrimoniului țării. Am declarat, de câte ori am avut ocazia, că nu ne-a ajutat cu nimic faptul că am pierdut din mână controlul asupra sistemului bancar, că ne-am vândut zăcămintele și tot ceea ce înseamnă bogăție națională.

Ultimele zile au stat sub semnul privatizării „Transelectrica”, opiniile pe marginea acestui subiect fiind împărțite.

Apreciez dorința Guvernului Ungureanu de a crește încasările la bugetul de stat și de a dispune de noi fonduri în administrarea țării, dar nu înțeleg privatizarea patrimoniului energetic acum, când piața este în scădere și prețul obținut nu este cel real.

Pot suspecta că momentul ales este în strânsă legătură cu interesele beneficiarilor acestor pachete și că, oricum am lua această listare la bursă, statul român pierde.

Mai mult decât atât, nu mi se pare legitim ca privatizarea să fie făcută acum, când România este încă sub conducerea unor formațiuni politice aflate sub 20 de procente din încrederea populației, deci nereprezentative pentru a decide în această chestiune de interes național.

Fondul Monetar Internațional a cerut, înainte de vânzarea pachetelor minoritare la „Hidroelectrica”, „Transgaz”, „Nuclearelectrica” și „Transelectrica”, management privat în toate aceste companii, lucru nerealizat nici până în acest moment. Acest fapt face imposibilă stabilirea prin contract a unor indicatori de performanță clari și, ulterior, atragerea de sancțiuni pentru nerealizarea acestora.

Și managementul privat nu este singurul punct din înțelegerea cu FMI amânat de Guvern. Renegocierea contractelor preferențiale încheiate de „Hidroelectrica” este în continuare fără rezultate. A suferit o nouă amânare, după ce dosarele au fost trimise la Ministerul Justiției pentru o părere avizată asupra clauzelor contractuale. Sunt curios dacă va fi respectat termenul avansat de ministrul economiei pentru finalizarea discuțiilor cu firmele beneficiare de energie ieftină.

Constat cu revoltă că degeaba îi plătim din banii românilor onești și cinstiți pe alți români care reprezintă instituții ale statului, dar din păcate aceștia nu sunt loiali națiunii române. Vă mulțumesc.

Florin Constantinescu

#83007

Declarația politică se intitulează „Puterea crește salariile, dar liberalizează piața energetică”.

Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi,

În declarația mea politică de astăzi aș vrea să abordez două probleme importante pentru români: mărirea salariilor,

anunțată de politicienii puterii, și liberalizarea prețului la electricitate și gaze.

În ultimele două săptămâni am auzit o serie de declarații ale politicienilor de la putere privitoare la mărirea salariilor bugetarilor la nivelul de dinainte de iunie 2010 și scăderea CAS. Mărirea salariilor este, de fapt, revenirea lor la nivelul de dinainte de iunie 2010, deci nu este vorba despre nicio mărire.

La începutul mandatului, reprezentanții Guvernului, în frunte cu premierul Ungureanu, au afirmat că se impune reducerea cotei de asigurări sociale (CAS) de la 5% la 3%, „în funcție de condițiile de mediu economic și financiar”. În același timp, vorbind despre salarii, premierul Ungureanu a afirmat că „nu ne permitem să risipim banii publici”. Contrar acestor declarații, președintele Traian Băsescu a spus că există condițiile de revenire la salarizarea anterioară reducerii temporare încă din decembrie 2011. Unul dintre argumentele președintelui a fost reducerea cu 200.000 de salariați în sectorul bugetar. În legătură cu CAS, președintele a afirmat că reducerea cotei ar însemna mărirea deficitului fondului de pensii. Cele două poziționări sunt contradictorii.

Părerea analiștilor economici este că bugetul nu poate să suporte în acest an și mărirea salariilor bugetarilor, și scăderea contribuțiilor de asigurări sociale. În plus, avem al doilea trimestru consecutiv de scădere economică și, conform statisticii, suntem în recesiune.

## Stimați colegi,

A două problemă pe care o abordez este cea a liberalizării pieței energetice. Sub pretextul obligației pe care ne-o impune Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional, puterea afirmă că trebuie să liberalizăm piața, dar acest lucru înseamnă scumpiri. Pentru români, scumpirea se va face în etape, începând de anul viitor, până în 2017. Potrivit documentului adoptat săptămâna trecută de Guvern, consumatorii vor putea să-și negocieze tariful. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. În cazul unui apartament de trei camere, o factură medie de 110 lei pe lună ar putea ajunge la 138 de lei, iar pentru o casă – la 250 de lei. Din păcate însă, prețurile nu vor fi bătute în cuie.

Liberalizarea va transforma piața energetică în una similară pieței carburanților, adică prețurile vor crește în fiecare zi. Cei mai afectați sunt românii săraci, pentru că, în cazul lor, tariful social dispare peste doi ani. Proiectul de lege vorbește despre subvenții, dar nu spune cât și cine beneficiază de ajutor. Rău este că românii oricum nu plătesc cel mai puțin pentru curent. Cele mai mici facturi sunt în Bulgaria, Estonia și Letonia.

Îmi este clar că autoritățile nu știu nici până acum care va fi impactul acestei liberalizări. Aprobat cu întârziere mai mare de un an, proiectul de lege care reglementează sectorul energetic și liberalizarea prețurilor reglementate a fost trimis Parlamentului spre adoptare în procedură de urgență. Conform declarațiilor oficiale, ANRE nu intenționează să majoreze prețurile la electricitate și gaze în perioada următoare, dar nici nu poate spune în prezent ce se va întâmpla cu ele.

Altfel spus, autoritățile nu au stabilit ce impact va avea această măsură, deși proiectul de lege care reglementează sectorul energetic și liberalizarea prețurilor reglementate a trecut de Guvern, iar documentul a fost transmis Parlamentului spre adoptare în procedură de urgență. Actul normativ este necesar pentru ca România să evite sancțiuni din partea CE, prin declanșarea procedurii de infringement.

Proiectul de lege prevede eliminarea tarifelor reglementate până la sfârșitul anului 2013 pentru clienții noncasnici și până la sfârșitul anului 2017 pentru clienții casnici. Practic, calendarul propriu-zis de eliminare a acestor tarife urmează să fie prezentat după avizul Parlamentului. Anul viitor va începe și liberalizarea prețului gazelor furnizate populației. Toate bune și frumoase, până la previziunile cu privire la ceea ce se va întâmpla în momentul în care se vor aplica tarife mărite. Guvernul Ungureanu nu a prezentat, din păcate, nicio strategie privind protejarea categoriilor defavorizate.

Am văzut și declarațiile șefului ANRE. Acesta a afirmat că nu se știe dacă în 2017 vom avea, pentru consumatorul casnic, o dublare a prețului energiei electrice. Răspunsul dumnealui a fost de-a dreptul halucinant: „În funcție de noile investiții care vor exista, ceea ce presupunem este că piața va funcționa absolut normal, mediul concurențial se va dezvolta. De aceea, nu vedem neapărat niște majorări semnificative.”

Sunt de acord până la un punct. Dacă tot vorbim despre mărirea prețului, oare nu este normal să vorbim și despre prețuri concrete? Adică, dacă autoritățile tot fac politici publice, acestea trebuie spuse cu subiect și predicat: se va mări cu atât, vor fi protejate X persoane și așa mai departe.

Până la urmă, ce înseamnă că vor fi mărite prețurile pentru consumatorii industriali? Înseamnă că, la rândul lor, aceștia vor mări prețurile. Prin urmare, liberalizarea prețului energiei reprezintă o lovitură grea pentru buzunarele românilor, afectate deja de criza economică globală. Facturile mai mari la utilități reduc drastic bugetul alocat pentru alimente și alte produse de bază, astfel că oamenii de afaceri români se așteaptă la o scădere semnificativă a consumului populației. Producătorii de mezeluri spun că produsele se vor scumpi cu trei procente. Unele dintre companiile autohtone s-au reorientat deja spre sursele de energie alternativă. Partea dificilă este la consumator, care, dacă are o factură, astăzi, de, să zicem, două milioane, i se va dubla, se va face 4 milioane. Deci puterea de cumpărare va scădea între 20 și 30 la sută, pentru că o mare parte a resurselor financiare se va duce în zona întreținerii, așa cum afirmă producătorii. Agricultorii, de asemenea, estimează creșteri de prețuri de 10–15 la sută la legume și cereale, dacă energia se va scumpi.

Concluzia este una singură: fie că prețurile nu se vor scumpi în acest an pentru consumatorii casnici, tot aceștia sunt cei care vor simți în buzunar această liberalizare.

Prin urmare, revenirea salariilor la un standard normal nu este decât praf în ochi. Puterea va lua pe altă parte bani din buzunarul românilor, prin liberalizarea pieței energetice.

Vă mulțumesc.

Emilian Valentin Frâncu

#89578

Declarația politică este intitulată „Politica antinațională a puterii”.

Cu cât o faptă politică este mai ticăloasă, cu atât se vor construi mai multe argumente care să-i dovedească utilitatea și oportunitatea. Cei care doresc să beneficieze de efectele unei decizii mizerabile au să elaboreze întotdeauna justificări minuțioase, pseudoscenarii sofisticate care sfidează percepția comună, ceea ce este evident, ceea ce fiecare dintre noi apără cu tărie în forul său intim.

Am simțit acest lucru ascultând declarațiile UDMR în legătură cu înființarea unei linii maghiare de învățământ la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș. Anunțurile UDMR sunt făcute întotdeauna cu jovialitate, cu o mină prietenoasă, sprijinite de argumentații solide și de rațiuni benigne. Cu toate acestea, linia de învățământ în limba maghiară nu are, în mod evident, nicio legătură cu educația. Singura motivație a acestei decizii este crearea, la nivelul serviciilor medicale, a unei separații de natură etnică între „elita maghiară” și români, delimitarea „maghiarimii occidentale” de plebea valahă.

Politica acestui partid, de 22 de ani încoace, este politica pașilor mărunți, politica răbdării, însă cu cât slăbiciunea și foamea de putere a tovarășilor de guvernare sunt mai mari, cu atât pretențiile UDMR sunt mai nerușinate, iar compromisurile mai înjositoare pentru România. PD-ul sprijină, pentru a rămâne la putere, politica antiromânească a UDMR-ului, își asumă încă o decizie în dauna românilor, mai mult, a ideii de stat național, atât de hulită de colegii maghiari de la guvernare.

Gândul ne duce la istoria românilor din Ardeal, la eforturile cărturarilor iluminiști Gheorghe Șincai, Petru Maior, Samuil Micu și așa mai departe de a demonstra științific originea și caracterul latin al limbii române și continuitatea existenței poporului român în Transilvania și, prin aceasta, de a contribui la emanciparea spirituală și politică a românilor transilvăneni.

De asemenea, memoria afectivă nu poate să nu vibreze atunci când mă gândesc la strămoșii mei, eroi ai luptei pentru o Românie întregită, la străbunicul meu Teofil Frâncu, tribun în armata lui Avram Iancu, înmormântat la Țebea, la unchiul meu Amos Frâncu, avocat în procesul memorandiștilor, organizator al Gărzilor Naționale Române din Transilvania, sau la tatăl meu Cornel Frâncu, semnatar din partea copiilor transilvăneni al Actului Marii Uniri, subprefect de Prahova și Caliacra și prefect de Alba.

Eforturile Școlii Ardelene, lupta elitei cărturarilor români din acea perioadă, precum și sacrificiile ulterioare a generații de români sunt nesocotite azi, printr-o politică nemernică și interesată, de către o clasă conducătoare pentru care interesul propriu va fi întotdeauna mai presus de cel al țării, iar viziunea sa, disprețuitor opusă celei a majorității românilor, fie că vorbim de economie, educație sau istorie elementară.

Corneliu Grosu

#94404

Declarația politică este intitulată „Spațiul Schengen nu vrea să cuprindă și «țări second-hand»”.

În momentul aderării la Uniunea Europeană, România și-a propus aderarea la Spațiul Schengen în 2011. Din păcate, acest obiectiv nu a fost atins. Un subiect de importanță majoră pentru România, acesta a revenit în centrul atenției publice de cel puțin o săptămână. Dacă ne-am fi așteptat ca vreun semnal favorabil nouă să fi fost scânteia care să fi repus pe agenda publică această prioritate națională a României, nu este așa. Motivul care a adus în prim-plan subiectul nu este unul favorabil nouă: decizia aderării României la Spațiul Schengen a fost amânată pentru septembrie 2012.

Începând din 2007, când România și Bulgaria au acceptat acquis-ul Schengen în totalitate, odată cu pregătirile pentru aderarea la UE, țara noastră a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate. România a trebuit să-și demonstreze capacitatea de a îndeplini cerințele relevante din acquis-ul Schengen într-o manieră „corectă, uniformă și eficientă”, așa cum i s-a cerut și a demonstrat. Astfel, toate rapoartele de evaluare Schengen ale României au fost aprobate, succesiv, în cadrul Grupului de lucru pentru evaluare Schengen de la Bruxelles.

În toată această perioadă de timp, țara noastră a făcut eforturi susținute pentru a îndeplini condițiile necesare aderării. Intrarea României în Spațiul Schengen este un obiectiv pentru care au fost angajate resurse umane și financiare fără precedent, cu atât mai importante cu cât ele au fost luate într-o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere economic.

Deși România a îndeplinit condițiile prevăzute de Tratatul de la Maastricht, din 1992, țări precum Olanda, Franța și Finlanda continuă să ne pună bariere împotriva intrării în Schengen. Desigur, singura care se opune în mod public aderării noastre este Olanda. Franța „tace și le face”! Deși în ultima perioadă nu a mai fost atât de vehement în declarații, reforma acordurilor Schengen, despre care vorbea acum câteva zile Nicolas Sarkozy, este în realitate deja lansată la Bruxelles.

Olanda continuă să se opună aderării, motivând temeri legate de corupție și crimă organizată. Olanda, țara care a legalizat prostituția și consumul de droguri, ne critică aspru, judecând, în fond, în baza unor criterii xenofobe. Pe de altă parte, tot Olanda este investitorul numărul 1 în România, un stat pe care îl califică drept nepregătit pentru a adera la Spațiul Schengen. Această contradicție între declarații și fapte – căci este contradictoriu să investești într-un stat cu un grad ridicat de corupție și cu un nivel îngrijorător al crimei organizate, dar apoi să pui piedici și bariere necontenit libertății de mișcare la frontierele statului respectiv – este întărită de declarațiile reprezentanților oamenilor de afaceri olandezi din România.

În septembrie 2011, însuși liderul comunității oamenilor de afaceri olandezi din România, respectiv președintele Camerei de Comerț Româno-Olandeze, Peter de Ruiter, a declarat, la București, că accederea României în zona Schengen ar fi nu doar în interesul românilor, ci ar fi, de asemenea, în interesul comunității olandeze de afaceri, pentru că aceasta ar conduce la intensificarea schimburilor comerciale dintre cele două state.

În aceeași declarație, Peter de Ruiter a exprimat opinia comunității oamenilor de afaceri olandezi din România, care consideră că România îndeplinește condițiile tehnice pentru aderarea la Spațiul Schengen. Acesta declara: „Țara a făcut investiții considerabile pentru securizarea granițelor sale estice și de sud-vest, în echiparea forțelor de poliție și a celor de grăniceri și vameși. Considerațiile politice nu ar trebui să interfereze cu procesul de aderare a României la Spațiul Schengen. Acest lucru ar trebui să fie judecat exclusiv din punct de vedere tehnic.”

Raportându-ne la această declarație a oficialului olandez, nu putem decât să subliniem faptul că poziția Guvernului Olandei este inacceptabilă și că are la bază rațiuni strict politice, care pornesc dintr-o construcție guvernamentală fragilă.

România este conștientă că pentru a îndeplini cerințele celei de-a doua categorii de prevederi ale acquis-ului Schengen trebuie să facă eforturi susținute, dar acest lucru nu înseamnă că până în acest moment nu au fost făcute progrese importante care justifică nemulțumirea noastră, a românilor, față de criticile dure pe care olandezii le lansează la adresa noastră. România a respectat toate cerințele tehnice care se impun pentru aderarea la Spațiul Schengen și acest lucru nu ne face vinovați de instabilitatea și disputa ideologică a partidelor de la guvernarea Olandei.

Pe de altă parte, Franța amenință că „părăsește Spațiul Schengen dacă Bulgaria va adera la el în starea actuală”. Ar fi prea frumos să credem că declarațiile lui Sarkozy nu sunt un atac xenofob mascat, ci sunt menite să determine țările la care face referire să acționeze cu mai multă determinare. Nu îl văd pe Nicolas Sarkozy atât de bine intenționat în prag de campanie electorală, ci mai degrabă nu pot să nu observ că declarația lui nu este altceva decât un mesaj electoral care are o singură intenție clară: să oprească o parte dintre alegătorii lui să se ducă la extrema dreaptă, mizând pe denigrarea adusă emigranților.

Atât din poziționările Olandei, cât și din cele ale Franței, dar nu numai, observăm un lucru care nu este deloc surprinzător sau nou, și anume faptul că Schengen nu este doar o problemă tehnică, ci este o problematică ce necesită și o abordare a conjuncturilor politice interne ale statelor membre ale UE, state care vor continua să influențeze poziționarea față de aderarea României la Schengen. În acest sens, Parlamentul și Guvernul, deopotrivă, trebuie să întrețină activități de lobby puternice pentru a influența în mod pozitiv poziționarea statelor critice la adresa României.

Cu toții știm că anul 2012 este un an electoral nu doar în România, ci și în alte state europene. În acest context, politicieni extremiști, ca cei olandezi care ne critică dur, nu vor ezita să profite de poziționarea împotriva aderării României la Schengen pe motive care pot satisface interesele alegătorilor xenofobi ai acestor partide extremiste, în vreme ce politicienii români pot lăsa în rândul doi al priorităților chestiunea Schengen, fiind poate prea ocupați să atragă electoratul de o parte sau alta a eșichierului politic. Nu trebuie să lăsăm contextul electoral intern să afecteze relațiile dintre state, cu atât mai mult granițele Uniunii Europene și ale Spațiului Schengen.

România nu mai are timp de pierdut. Românii au fost obișnuiți să piardă, dar acest lucru nu este un lucru normal. Fără doar și poate, reprezentanți ai tuturor partidelor politice, cât mai ales reprezentanții puterii, trebuie să poarte un dialog deschis cu oficialii europeni și să clarifice nemulțumirile și criticile aduse în mod explicit la adresa României de state precum Olanda sau Finlanda. Nu putem tolera încălcarea dreptului nostru comunitar de a accede ca stat de drept în Spațiul Schengen atâta vreme cât, din punct de vedere tehnic, am reușit să îndeplinim cerințele din cea de-a doua categorie de prevederi ale acquis-ului Schengen.

Poate că, așa cum afirma premierul Ungureanu, avem nevoie de un Consiliu European extraordinar unde să putem să aducem argumente și rațiuni justificate pentru care România merită să devină membru al Spațiului Schengen.

Sorin Serioja Chivu

#101865

Declarația politică se intitulează „Românii și România au nevoie de soluții. Jocul de-a v-ați ascunselea”.

„Nu putem rezolva problemele folosind același tip de gândire pe care l-am folosit atunci când le-am creat.” (Albert Einstein)

Luna trecută, ministrul afacerilor europene Leonard Orban a declarat că adevărata problemă referitoare la fondurile europene este aceea că proiectele importante nu sunt finalizate. Motivele invocate de ministru au fost: numărul limitat de personal, expertiza insuficientă, lipsa de experiență ori unele semne de fraudă sesizate.

Totodată, Leonard Orban a menționat că au existat luni întregi în care nu au intrat bani europeni în România și că a reușit să deblocheze aceste fonduri. Așadar, Domnia Sa avea grijă să sancționeze lipsa de atragere a fondurilor europene din lunile precedente numirii sale, atrăgând atenția asupra faptului că a rezolvat această problemă.

După doar câteva zile, Leonard Orban își limitează responsabilitățile, susținând că el nu are autoritate asupra programelor de atragere de fonduri europene, ci doar le „coordonează pe orizontală”. „Nu sunt ministrul fondurilor europene”, iar ministerul nu are „un rol suplimentar de control”, sublinia ministrul Orban.

Țin să amintesc, doamnelor și domnilor, că, atunci când a venit în Guvern, Orban și-a stabilit ținta, în 2012, la o rată de absorbție de la 3-4% la una de 20% din fondurile UE, salt care ar fi însemnat absorbția a cel puțin 3 miliarde de euro fonduri structurale. Cum să-ți iei un astfel de angajament când nu ai instrumentele de control? Cum să-ți stabilești o țintă fără să-i analizezi, cu obiectivitate, capacitățile?

Ce a reușit Leonard Orban, fost comisar european, de când a fost adus în fruntea Ministerului Afacerilor Europene, a fost deblocarea Programului Operațional Regional și reluarea transmiterii de facturi de decontare la Bruxelles. În aceeași vreme, fondurile pentru POSDRU (programul pentru resurse umane) au fost întrerupte, fapt care arată că lucrurile ridică, în continuare, mari probleme.

Banii europeni sunt, în aceste vremuri în care finanțarea devine din ce în ce mai scumpă, un mijloc de susținere a investițiilor. Ce ar trebui schimbat în acest proces al atragerii fondurilor, proces esențial pentru România? „Trebuie pusă ordine în sistem”, spune Orban. „Marea problemă este că trecutul nu-l putem corecta.” Adică, odată ce un contract a fost semnat, el a fost semnat în anumite condiții și nu poți reveni retroactiv, poți doar corecta ce va fi de aici încolo.

În lupta pentru atragerea fondurilor europene, ministrul Leonard Orban invocă inadvertențe flagrante în elaborarea proiectelor, insuficienta expertiză la nivelul beneficiarilor fondurilor europene, dar și relația dificilă cu autoritățile locale.

Încă de la sfârșitul anului trecut, România a transmis Comisiei Europene o solicitare de realocare a unor fonduri între programele operaționale în vederea creșterii ratei de absorbție. În acest context, din Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, se cerea realocarea a 360 de milioane de euro către Programul Operațional Regional, astfel încât circa 5.000 de blocuri din întreaga țară să intre în programul de reabilitare termică, un program care așteaptă să folosească banii europeni de multă vreme, un program de pe urma căruia ar beneficia mulți români, un program care se pare că nu va atrage fondurile europene, care nu face decât să se constituie în picătura care umple paharul incompetenței ministrului Orban.

În jumătate de an de la numire și în ciuda experienței de la Bruxelles, Leonard Orban n-a găsit metode să convingă Comisia Europeană pentru atragerea acestor fonduri. Nu ne putem juca „de-a v-ați ascunselea” cu accesarea de fonduri europene pe timp de criză. De aceea, ministrul afacerilor europene se poate considera depășit de situație și poate scuti statul de cheltuieli inutile, predând ștafeta unei persoane mai abile în mânuirea fondurilor europene, pe care le putem folosi în beneficiul românilor.

Alexandru Pereș

#106026

|**Domnul Alexandru Pereș:**|| |---|---| |Albert Álmos|prezent| |Andrei Florin Mircea Andronescu Ecaterina|prezent absentă| |Antonescu George Crin Laurențiu Arcaș Viorel|absent absent| |Ariton Ion|prezent| |Badea Viorel Riceard Banias Mircea Marius|prezent absent| |Bara Ion|prezent| |Bașa Petru|prezent| |Bădescu Iulian|absent| |Bălan Gheorghe Pavel|absent| |Belacurencu Trifon|absent| |Berca Gabriel|absent| |Berceanu Radu Mircea|prezent| |Bîgiu Marian Cristinel|absent| |Bîrlea Gheorghe|prezent| |Blaga Vasile|prezent| |Boagiu Anca Daniela|prezentă| |Boitan Minerva|absentă| |Bokor Tiberiu|prezent| |Borza Dorel Constantin Vasile|prezent| |Bota Marius Sorin Ovidiu|absent| |Calcan Valentin Gigel|prezent| |Câmpanu Liviu|absent| |Chelaru Ioan|absent| |Chirvăsuță Laurențiu|prezent| |Chivu Sorin Serioja|prezent| |Cibu Constantin Sever|prezent| |Coca Laurențiu Florian|absent| |Constantinescu Florin|absent| |Constantinescu Viorel|prezent| |Cordoș Alexandru|prezent| |Corlățean Titus|absent| |Crăciun Avram|prezent| |Cseke Attila Zoltán|prezent| |Daea Petre|absent| |David Cristian|absent|

|David Gheorghe|prezent| |---|---| |Diaconescu Cristian|absent| |Diaconu Mircea|absent| |Dobra Nicolae|absent| |Dumitru Constantin|prezent| |Fekete-Szabó András Levente|prezent| |Feldman Radu Alexandru|prezent| |Filip Petru|prezent| |Fodoreanu Sorin|prezent| |Frâncu Emilian Valentin|absent| |Frunda György|prezent| |Găină Mihăiță|absent| |Geoană Mircea Dan|absent| |Ghișe Ioan|absent| |Greblă Toni Grosu Corneliu|absent prezent| |Günthner Tiberiu|prezent| |Hașotti Puiu|absent| |Hărdău Mihail Humelnicu Augustin Daniel|prezent prezent| |Ichim Paul|absent| |Igaș Traian Constantin|prezent| |Ion Vasile|absent| |Iordănescu Anghel|prezent| |Jurcan Dorel|absent| |Lazăr Sorin Constantin|absent| |Luca Raymond|absent| |Mang Ioan|absent| |Marcu Gheorghe|absent| |Mardare Radu Cătălin|absent| |Marian Ovidiu|absent| |Marian Valer|absent| |Markó Béla|prezent| |Mazăre Alexandru|absent| |Măgureanu Cezar Mircea|prezent| |Mărcuțianu Ovidius|prezent| |Mihăilescu Petru Șerban|prezent| |Mitrea Elena|absentă| |Mitrea Miron Tudor|absent| |Mîrza Gavril|absent| |Mocanu Alexandru|prezent| |Mocanu Toader|prezent| |Moga Nicolae|absent| |Mustățea Vasile|absent| |Mutu Gabriel|absent| |Necula Marius Gerard|prezent| |Nedelcu Vasile|prezent| |Nicoară Marius Petre|absent| |Nicoară Romeo Florin|absent| |Nicolaescu Sergiu Florin|absent| |Nicula Vasile Cosmin|absent| |Nistor Vasile|absent| |Niță Mihai|prezent| |Onofrei Orest|prezent| |Oprea Dumitru|prezent| |Oprea Mario Ovidiu|absent| |Panțuru Tudor|prezent| |Pașca Liviu Titus|absent| Păran Dorin prezent **Domnul Vasile Blaga:** Pereș Alexandru prezent Suntem doar 61. Pintilie Vasile prezent Plăcintă Sorina Luminița prezentă Pop Gheorghe absent Popa Cornel absent ședinței: Popa Mihaela prezentă Prodan Tiberiu Aurelian prezent senatori: Dumitru Oprea și Gheorghe David; Prunea Nicolae Dănuț absent Rasaliu Marian Iulian prezent Rădulescu Cristian prezent Rădulescu Șerban absent Robu Nicolae absent Rotaru Ion absent Valer Marian; Rușanu Dan Radu absent Rușeț Ion prezent Saghian Gheorghe absent Savu Daniel absent Sârbu Ilie absent senator Sorin Serioja Chivu. Sbîrciu Ioan prezent Secășan Iosif prezent ședinței următorii colegi: Severin Georgică absent Silistru Doina absentă Staicu Dumitru Florian prezent Stănișoară Mihai prezent Șova Dan Coman absent Tămagă Constantin absent Rotaru, Florin Constantinescu, Valer Marian; Toma Ion prezent Țopescu Cristian George absent Țuțuianu Adrian absent Marius Petre Nicoară; Udriștoiu Tudor prezent Urban Iulian prezent Valeca Șerban Constantin absent Vasilescu Lia Olguța absentă Vă mulțumesc. Verestóy Attila absent Bună seara! Voicu Cătălin absent Voiculescu Dan absent Vosganian Varujan absent _Ședința s-a încheiat la ora 16.35._

O să suspendăm imediat ședința, nu înainte de a vă anunța că următorii colegi au depus întrebări la secretariatul ședinței:

– din partea Grupului parlamentar al PDL, domnii senatori: Dumitru Oprea și Gheorghe David;

– din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna și domnii senatori: Gheorghe Saghian, Adrian Țuțuianu, Gheorghe Pop, Iulian Bădescu, Sorin Constantin Lazăr, Laurențiu Florian Coca, Doina Silistru, Alexandru Cordoș și Valer Marian;

– din partea Grupului parlamentar al PNL, domnii senatori: Șerban Rădulescu și Emilian Valentin Frâncu;

– din partea Grupului parlamentar progresist, domnul senator Sorin Serioja Chivu.

De asemenea, au depus interpelări la secretariatul ședinței următorii colegi:

– din partea Grupului parlamentar al PSD, doamnele și domnii senatori: Adrian Țuțuianu, Gheorghe Saghian, Elena Mitrea, Gheorghe Pop, Iulian Bădescu, Sorin Constantin Lazăr, Gheorghe Marcu, Doina Silistru, Ioan Mang, Ion Rotaru, Florin Constantinescu, Valer Marian;

– din partea Grupului parlamentar al PNL, domnii senatori: Dan Radu Rușanu, Emilian Valentin Frâncu și Marius Petre Nicoară;

– din partea Grupului parlamentar progresist, domnii senatori: Sorin Serioja Chivu și Vasile Nedelcu.

**EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR**

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|591851]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 24/29.III.2012 conține 20 de pagini.**

Prețul: 30,00 lei

Cuprins

Stenograma

Ședința