Dan Voiculescu

Declarația mea politică este intitulată „Adevăratul Parlament are un singur membru”.

În data de 3 februarie 2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 1/2009. Astfel, s-a încheiat un proces legislativ îndelungat, marcat de opoziția înverșunată a președintelui Băsescu față de aplicarea unei legi care, în fapt, constituie soluția la o problemă care a traumatizat societatea românească – raportul dintre foștii proprietari ai caselor naționalizate și persoanele care au dobândit cu bună-credință proprietatea asupra acestor imobile.

Legea nr. 1/2009 a echilibrat acest raport și a detensionat relațiile sociale. În aceste condiții, opoziția președintelui a fost absolut nejustificată, plasându-se în afara rolului de factor de echilibru conferit constituțional.

Am considerat însă că, după ce președintele Băsescu își va fi epuizat toate modalitățile de gherilă politică și după ce va fi respinsă sesizarea privind o prezumtivă neconstituționalitate a legii, cetățenii români își vor putea exercita drepturile conferite de noul act normativ.

Aplicarea unei legi publicate în Monitorul Oficial, neafectată de termene de suspendare sau de abrogare, este obligatorie. Aceasta este regula în orice regim democratic. Nu și în România.

Deși Legea nr. 1/2009 prevedea un termen maxim de 30 de zile în care Guvernul trebuia să emită normele metodologice de aplicare, acest termen a expirat fără ca Executivul să-și fi îndeplinit obligația legală.

În consecință, deși în vigoare, legea încă nu poate fi aplicată.

Așadar, Parlamentul a votat, Curtea Constituțională s-a pronunțat, legea s-a publicat în Monitorul Oficial, dar totuși nu se aplică.

De ce? Pentru că ambiția cu accente infantile ale unei persoane prevalează asupra instituțiilor fundamentale ale democrației.

Și, atunci, care mai este rolul Parlamentului?

Ce sens mai au dezbaterile, avizele, rapoartele comisiilor parlamentare sau votul plenului?

Oricum, nimic nu contează.

Ca într-un veritabil regim monarhic absolut, Parlamentul sau Curtea Constituțională are doar rolul decorativ de a confirma voința suveranului, numit formal președintele țării.

Dacă nu confirmă voința de la Cotroceni, toate aceste instituții fundamentale sunt, pur și simplu, ignorate. Totul nu pare decât o imensă butaforie, iar nouă, parlamentarilor, ni s-a repartizat rolul de saltimbanci care se fac că lucrează, care doar mimează că ar avea un rol în procesul legislativ.

Din perspectiva prezidențială, adevăratul Parlament are un singur membru, adevărata Curte Constituțională are un singur membru, adevăratul Guvern are un singur membru: mereu același.

Nici eu și, sunt convins, niciun parlamentar român, niciun judecător de la Curtea Constituțională, niciun ministru responsabil nu poate accepta rolul de subretă repartizat îngăduitor de domnul Băsescu.