Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 aprilie 2014
Declarații politice · respins
Biró Rozalia Ibolya
Discurs
Declarația mea politică este intitulată „Dimensiunea de gen”.
## Stimați colegi,
Tema pe care o aduc astăzi în discuție este una pe care o consider importantă pentru înțelegerea mai profundă a situației politice din țara noastră. În acest sens, mă refer la dimensiunea genului în politica românească. Acest subiect complex include, printre altele, concepte precum egalitatea de șanse, reprezentativitatea în funcție de gen, egalitatea de tratament și accesul la încadrarea în muncă.
În ceea ce privește distribuția femeilor și a bărbaților în posturi de conducere în administrația publică centrală, observăm că, la nivel european, bărbații rămân majoritari în ocuparea posturilor de conducere, atât la un grad decizional ridicat, cât și la un grad decizional secund. Cu toate acestea, din perspectiva reprezentării echilibrate a femeilor și bărbaților în ocuparea de poziții de conducere, ca indicator al participării pe criteriul de sex la procesul decizional, poziția României este una aparte. La gradul decizional cel mai ridicat, în 2012, procentul de reprezentare a femeilor a fost cu 17 puncte procentuale mai mare decât media clasamentului general: 46% în România, față de 29% în toate statele care au raportat date. Diferența se menține și în anul 2013, când procentul de reprezentare feminină a fost tot cu 17 puncte procentuale mai mare decât media clasamentului general: 47% în România, față de 30% în toate statele care au raportat date. La gradul decizional secund, situațiile și procentele sunt asemănătoare.
Ce este foarte interesant este creșterea cu un procent la gradul decizional maxim, fapt care a făcut ca România să se situeze, la acest grad decizional, pe prima poziție în clasamentul celor 28 de state membre UE și pe a doua poziție în clasamentul general, în care sunt incluse toate statele care au raportat date. Aceste cifre ne arată că, nu numai în România, dar și la nivel european, domeniul administrației publice este preponderent ocupat de către femei, în special gradul decizional secund.
Pe de altă parte, faptul că România deține, în Europa, poziții superioare în ceea ce privește ocuparea de către femei a posturilor de conducere din acest domeniu, la ambele grade decizionale, este de remarcat. În fapt, situația reflectă preocuparea Guvernului României de promovare a femeilor în funcții de decizie în administrația publică centrală, domeniu ce ține exclusiv de acesta, și asigurarea de criterii clare și neutru formulate care să prevină orice discriminare pe criteriu de sex a candidaților la posturile de conducere. În acest context, poate într-o mai mare măsură conștiente de cunoștințele, experiențele și aptitudinile pe care le dețin și într-o mai mare măsură motivate și stimulate a candida pentru posturi-cheie contra candidaților de sex masculin, femeile din România ocupă o mare parte din pozițiile decizionale, ponderea acestora fiind mult superioară nu numai mediei europene, ci și mediei unor state membre recunoscute ca promotoare active ale egalității de șanse și tratament între femei și bărbați.