Tudor Udriștoiu

Declarația politică este intitulată „1 octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”.

La 1 octombrie, Națiunile Unite și statele membre au sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.

În 2010, evenimentul are o semnificație specială, pentru că vorbim despre cea de-a 20-a aniversare a acestei zile internaționale și pentru că ea a fost celebrată în contextul evaluărilor de ansamblu care se fac la nivel global privind stadiul și perspectivele realizării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

Am considerat că este necesar să marcăm această zi și în Parlament, dată fiind relevanța temei într-o țară ai cărei cetățeni sunt tot mai vârstnici și, mai îngrijorător, tot mai puțini.

De altfel, suntem martorii unei adevărate revoluții demografice pe întreg mapamondul. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în prezent, 600 de milioane dintre locuitorii planetei au cel puțin 60 de ani. Numărul lor se va dubla până în 2025 și va ajunge la două miliarde în 2050.

Și populația României îmbătrânește lent, dar continuu. Dacă în 1992 ponderea persoanelor de 65 de ani și peste era de 11%, în anul 2009 ea a crescut la 14,9%.

În cadrul populației vârstnice, care nu poate fi privită ca o entitate omogenă, se observă tendința de creștere mai mare a numărului „vârstnicilor mai bătrâni” (75 de ani și peste), față de numărul „vârstnicilor mai tineri” (65–74 de ani). Trebuie menționat și că fenomenul de îmbătrânire demografică este mai accentuat în mediul rural decât în urban.

La fel ca majoritatea țărilor europene, ne confruntăm deja cu consecințele economice și sociale complexe ale acestor evoluții demografice. În România, unde îngrijirea persoanelor în vârstă, cu sau fără suferințe patente, a avut o poziție tradițională în cadrul familiei, potențialul de îngrijire al persoanelor vârstnice s-a diminuat, pe fondul migrației interne și externe a forței de muncă și al consecințelor crizei economice. Cu atât mai dificilă este situația persoanelor vârstnice singure, cele mai dependente de ajutorul public.

Subcomisia senatorială pentru populație și dezvoltare a tras nenumărate semnale de alarmă asupra urgenței adoptării unor măsuri durabile – mai corect, a unei strategii – prin care să atenuăm impactul îmbătrânirii populației și al declinului demografic și să prevenim accentuarea acestor fenomene.

Mi-ar fi plăcut să adaug astăzi că am avut succes sau măcar că există un început. Din păcate însă, eforturile membrilor subcomisiei și ale altor colegi din Senat, ale experților din mediul academic, ale societății civile și ale partenerilor noștri din sistemul ONU, cu precădere Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, nu au reușit să determine, deocamdată, coagularea masei critice necesare susținerii acestui proiect despre care se vorbește încă din 2007: o strategie națională pentru populație și dezvoltare.