Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 octombrie 2010
procedural · adoptat
Mihaela Popa
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Declarația politică este intitulată „1 octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Un vechi proverb spunea că „Dacă nu ai un bătrân, atunci să-l cumperi.”, subliniind în acest fel intensitatea cu care trebuie să prețuim vârstnicii, considerați, pe bună dreptate, a fi un izvor de înțelepciune, respect și bun-simț.
Pe data de 1 octombrie am sărbătorit „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”, o zi ce trebuie dedicată în totalitate persoanelor în vârstă, o zi care trebuie să atragă atenția generațiilor mai tinere asupra greutăților pe care vârstnicii sunt nevoiți să le înfrunte, măcar o zi în care să punem în aplicare proiecte și acțiuni menite să le reducă bătrânilor noștri greutățile și, pe cât posibil, să-i ajute să ducă viața pe care o merită după atâția ani de realizări și încercări.
În ultimii ani, în societatea românească s-au produs numeroase schimbări ce au afectat toate domeniile, iar bătrânii au rămas pe un prag al societății undeva la limita dintre existență și supraviețuire. Tindem să uităm tot mai mult să prețuim și să respectăm bătrânii, uitând adesea că, din simplă nepăsare, îi condamnăm să trăiască înfruntând numeroase greutăți la o vârstă înaintată.
De aceea, doresc, cu această ocazie, să vă propun, stimați colegi, să nu uităm că fiecare dintre noi are în colegii persoane în vârstă, cărora le este, de cele mai multe ori, extrem de dificil să se deplaseze până la cabinetele parlamentare, dar care se confruntă mereu cu numeroase probleme și au nevoie de ajutor. Ca urmare a acestei situații, în Iași am inițiat programul „Audiențe la domiciliu pentru persoanele în vârstă”, program ce presupune deplasarea demnitarului la domiciliul persoanelor în vârstă pentru a acorda audiențe cel puțin o dată pe lună. Vă îndemn din inimă să inițiați același program și în colegiile dumneavoastră, pentru ca bătrânii din România să nu mai primească atenția cuvenită doar în campaniile electorale, urmând ca în restul timpului să se simtă marginalizați și ignorați de clasa politică românească.
Nu trebuie să uităm, stimați colegi, că bătrânii noștri au dreptul la independență, integrare socială și demnitate. Să încercăm împreună un gest de solidaritate umană și socială, redându-le demnitatea de a se bucura de viață, tratându-i cu respect, ajutându-i să se simtă integrați în societate, activi și, mai ales, prețuiți.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.