Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 septembrie 2010
Informare · informare
Cornel Popa
Informare privind conducerea grupurilor parlamentare ale Senatului 3; 4
Discurs
Declarația politică este intitulată „1 septembrie”. Stimați colegi,
Vă transmit speranța românilor din colegiul pe care îl reprezint, cei care vor să creadă că în sesiunea aceasta parlamentară vom acționa în numele lor și vom vota exclusiv în interesul lor.
1 septembrie reprezintă începutul anului bisericesc și vreau să cred că reprezintă un început și pentru România. Nu sunt adeptul schimbărilor de guverne într-un timp scurt, cred în stabilitate și continuitate, dar nu pot tolera bătaia de joc la care am fost supuși în tot acest timp de la instalarea Cabinetului Boc 1.
Mi-e frică să fac un bilanț al activității celor care au condus România din 2008, pentru că ar însemna să vorbesc despre fonduri delapidate pentru campania electorală a fiicei președintelui, despre record de ordonanțe de urgență neconstituționale, despre miliarde cheltuite pe afacerile cu mamele, mătușile sau bunicile care construiesc săli de sport, patinoare sau alte obiective portocalii� Pe scurt, despre o guvernare dezastruoasă, toate acestea pe fondul crizei economice globale, cea care a acționat ca o hârtie de turnesol pentru experimentul Boc, scoțând la iveală adevăratele interese ale demnitarilor actuali.
Vorbeam despre bilanț, pentru că am încredere în cuvântul președintelui Băsescu, cel care a dat termenul de 1 septembrie pentru lămurirea situației actualului Guvern. Nu el ar trebui să facă ordine la Palatul Victoria, dar într-o Românie haotică și total scăpată de sub control normalitatea este o raritate.
În acest context, stimați colegi, am convingerea că această sesiune parlamentară va cântări mult în deciderea viitorului nostru, motiv pentru care trebuie să analizăm atent responsabilitățile ce ne revin în calitate de reprezentanți ai celor care ne-au votat.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.