Marius Petre Nicoară

Declarația politică este intitulată „25 de ani de la cea mai mare demonstrație antisistem de după 1989, denumită «Golaniada» sau Fenomenul «Piața Universității»”.

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,

Această declarație politică, chiar dacă deranjează pe anumiți colegi senatori, este dedicată celor care au crezut că idealul Revoluției anticomuniste din 1989 nu a fost atins și au luptat pentru eliminarea elementelor comuniste aflate în conducerea statului român după 1990.

Manifestațiile din Piața Universității, începute pe 22 aprilie 1990, au fost considerate elementele celei mai importante atitudini anticomuniste și antisistem din Europa de Est. Piața Universității a transformat societatea românească, a schimbat cariere și destine, a lansat un adevărat curent sociointelectual și politic. Fenomenul „Piața Universității” s-a sfârșit tragic, prin reprimarea sângeroasă a manifestanților de către minerii veniți între 14 și 15 iunie, la chemarea președintelui Ion Iliescu. Au trecut de atunci 25 de ani, dar capitolul „Golaniadei” și al mineriadei care i-a pus sfârșit nu a fost închis.

Așa cum afirma un martor al evenimentelor, „când o mână de oameni au blocat Piața Universității pe 22 aprilie 1990, după o manifestație împotriva FSN, nu și-a imaginat nimeni că acesta va deveni momentul zero al unui adevărat fenomen”.

Manifestațiile au durat 53 de zile și nopți la rând, zeci, poate sute, de mii de oameni s-au întors în locul unde începuse sfârșitul regimului totalitar și au cerut despărțirea definitivă de comunism prin: alegeri libere – din păcate, viciate parțial prin scrutinul electoral din 20 mai –, aplicarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, o presă independentă, pedepsirea celor vinovați de morțile din decembrie 1989. Răbufnirea ilogică a lui Ion Iliescu, care i-a numit pe demonstranți „golani” și „elemente de-a dreptul fascistolegionare”, a mobilizat și mai multă lume în Piață. Primele reacții universitare au venit din partea nou-constituitei Ligi a Studenților (condusă de Marian Munteanu), care a deschis balconul Universității, iar persoane cu simț oratoric din societatea civilă (Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Petru Creția, Mihai Șora), clerici (de genul părintelui Galeriu), dar și oameni obișnuiți le vorbeau în fiecare zi protestatarilor.

Acest vis frumos – un gen de Woodstock politico-social –, Fenomenul „Piața Universității”, s-a încheiat brutal în 13–15 iunie, după ce minerii, manipulați de o serie de exponenți ai nou-înființatului FSN, i-au alungat pe manifestanți cu bâtele, au provocat violențe sângeroase și au devastat sediile partidelor istorice PNL și PNȚ-CD. Mineriada a șocat lumea civilizată, dar justiția se chinuie și astăzi să identifice responsabilii reali pentru ce s-a întâmplat atunci. Bilanțul tragic al evenimentelor a fost de 6 morți și 746 de răniți, neoficial numărul morților fiind de ordinul zecilor.

Pe 9 martie 2015, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis redeschiderea dosarului mineriadei, după mai multe plângeri la CEDO și intervenții ale societății civile.