Gabriel Mutu

Declarația politică este intitulată „Albă-ca-Zăpada și cei 3 pitici procentuali”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Există o vorbă populară românească: „Până nu te lovești cu capul de pragul de sus, nu-l vezi pe ăla de jos”. Pentru o parte semnificativă a clasei politice actuale, în special pentru liderii anumitor partide parlamentare, pragul electoral actual este unul prea mare. Interesant este faptul că ideea coborârii acestuia cu două procente este vehiculată în general de către partidele politice ce susțin actuala guvernare.

Primii care au susținut un prag electoral de 3% au fost cei de la UDMR, care au susținut că acesta ar trebui aplicat, pentru început, la nivelul alegerilor locale.

Principala hibă a politicii noastre este că nu acționăm decât conjunctural. Cu alte cuvinte, ieșim în piața publică și anunțăm modificări semnificative fără a avea în spatele lor și argumente la fel de semnificative.

Același lucru și pe aceeași temă s-a întâmplat și în vara anului trecut, când președintele a susținut necesitatea dublării pragului electoral pentru alegerile legislative. Astăzi, nu știu în ce măsură epigonii președintelui ar mai accepta ca partidele care nu obțin 10% din sufragii să nu mai acceadă în Parlament. Nu de alta, dar continuarea modului în care face reformă principalul partid politic aflat astăzi la conducerea țării ar putea să pună în pericol intrarea sa în următoarea legislatură.

Vedem astfel cum doar conjunctura este cea care dictează modul de acțiune și discursul pe scena politică din România. Și tot împrejurările de moment și contextul favorabil sunt cele care determină funcționarea precară a sistemului instituțional și a statului în ansamblul său, pentru că, evident, și acesta se dezvoltă sub auspiciile acelorași semne.

Practic, scăderea pragului electoral cu două procente ar determina revenirea la situația existentă înainte de anul 2000. De exemplu, în legislatura rezultată în urma alegerilor din 1992 au intrat în Parlament nu mai puțin de opt formațiuni politice, din care ultimele trei aveau o pondere a voturilor de sub 5%. Disfuncțiile inerente i-au determinat în următoarea legislatură pe cei de la PNȚCD să ridice pragul electoral la 5%.

Ce s-a întâmplat mai exact? PNȚCD, fiind în perioada sa de apogeu, aflându-se la guvernare, a decis că partidele politice foarte mici nu pot decât să blocheze procesul legislativ. În fapt, doreau să scape de PRM și PUNR, care atât în 1992, cât și în 1996 au devenit partide parlamentare cu mai puțin de 5% din totalul voturilor.

Evident, pentru că acest demers nu a avut un temei solid, ci doar dorința de modificare a forțelor din Parlament în funcție de interesele de moment ale PNȚCD, în anul 2000 tocmai partidul care susținuse creșterea pragului electoral nu mai reușește să intre în legislatura 2000–2004.

Mai mult sau mai puțin, același lucru se întâmplă și acum. UDMR este conștient că efectele actualei guvernări au determinat schimbarea percepției electoratului fidel și că există riscul ca, pe viitor, să nu mai intre în Parlament și va fi direct interesat să susțină o asemenea inițiativă.