Dragoș Luchian

Declarația politică este intitulată „Alegerile din PSD – o perspectivă a unei situații în care se află clasa politică românească”.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Am citit zilele trecute un articol interesant, în unul dintre cotidianele cele mai apreciate din România, mai precis o analiză la cald cu privire la evoluția clasei politice actuale.

Nu pot ca în această declarație politică să nu citez părți din acest articol, mai ales că cele precizate de autor (pe care nu doresc să-l menționez, pentru a nu fi considerat partizan al unei formațiuni politice) ne prezintă o situație de _realpolitik_ , pe care, în continuare, ne încăpățânăm să o înțelegem din punctul de vedere atât al politicilor electorale practicate, cât și al mentalului ideologic al fiecărui partid.

„În ciuda aspectului grotesc, absurd și înfricoșător al «alegerilor» din PSD, nici râsul și nici disprețul n-ar trebui

să ne influențeze ideile despre acest eveniment. Dimpotrivă. O să protestați, dar recentul spectacol «Dragnea übel al(l)es» își are sorgintea în marele Partid Republican american, așa cum e descris de columnistul David Brooks, de la «New York Times». De ani și ani, republicanii au fost percepuți ca niște conservatori atașați unor valori perene, adepți ai schimbărilor mici sau ai stabilității provizorii. Au avut lideri importanți și perioade de înflorire. (...) Bun, fie ei ca la ei! Dar ce legătură are America cu PSD-ul? Da, am greșit! (...) Nimic din ceea ce promit politicienii români nu e realizabil, pentru că nu e rațional, iar crevasa dintre fanfaronadă și rațiune se mărește zi de zi. Discursul politic (cel care stabilește limitele și cantitatea compromisului) e într-o fundătură. Practic, sistemul nu mai generează exponenți ai interesului public, ci figuri, după rețeta televiziunilor comerciale. Înfățișarea și scandalul fac rating, dar nu guvernează și nici nu aduc prosperitate. Nu e grav că acest tip de politician există – în fond, cineva trebuie să ne facă să râdem –, grav e că nu există alternativă în partide. (...) Mă tem de acest om politic, Dragnea. Dar nu mă tem nici de partid, nici de durată. Mă tem de forța exemplului și de agonia civilizației românești nenăscute bine. Exemplul șefului suprem, urmat de o oaste disciplinată, e unul de succes, care va arunca peste bord iluzia cu numele pompos de «dezvoltare durabilă». Cine are curiozitatea să se uite în jur ar face bine să contabilizeze viteza conflictelor armate. Criza actuală e una exclusiv politică.”

## Stimați colegi,

Nu doresc să citez analize de presă în van, rolul acestor articole este de a prezenta o reacție reală din partea opiniei publice românești, pe care noi, politicienii (în general), parlamentarii (în particular), ne facem că nu înțelegem ce ne transmit. Ne prefacem, pentru că este mai ușor să vii cu ideii populiste, cu afișarea de fațadă a regulilor democratice de alegere în organizațiile politice, de așa-zisă respectare a statului de drept, decât să stabilim niște principii de acțiune practică, în așa fel încât să creionăm politici publice guvernamentale care să genereze unul-două programe de țară... în așa fel încât să ne ținem de ele 10-20 de ani, indiferent de ce orientări politice avem.