Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 martie 2016
other
Eugen Durbacă
Discurs
Declarația politică este intitulată „Alocarea subvenției la motorină și pregătirea profesională în domeniul mecanizării și întreținerii utilajelor agricole”.
Ne aflăm în perioada de început a primăverii calendaristice. Este perioada în care se pregătește terenul pentru înființarea culturilor de primăvară din anul agricol 2015–2016.
Având în vedere că această activitate presupune folosirea de mașini și utilaje, este necesară urgentarea plății subvențiilor la motorină, știind că nu s-a reușit plata acesteia nici pe trimestrul IV al anului 2015. Fără plata subvențiilor, lucrările vor demara târziu și vor cauza pierderi de producție.
A doua problemă se referă la faptul că din ce în ce mai mult se simte lipsa de specialiști în exploatarea corectă și eficientă a mașinilor și utilajelor agricole. În mare măsură această activitate, la ora actuală, se realizează de către neprofesioniști, cu efecte negative privind calitatea lucrărilor.
Fiind la începutul anului, consider că este timp suficient ca până la începerea anului școlar 2016–2017 să se stabilească introducerea în cadrul învățământului profesional a formării de mecanizatori în agricultură, precum și a personalului specializat în întreținerea și repararea mașinilor și utilajelor agricole.
Acest fenomen a fost reclamat în numeroase rânduri de producătorii agricoli și consider că este necesară o intervenție ameliorativă și sistematică la nivelul învățământului profesional și tehnic pentru îmbunătățirea calității exploatării și întreținerii utilajelor agricole. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.