Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 martie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Declarația politică este intitulată „Alocațiile de stat pentru copii – motiv de dribling între Boc și Șeitan”.
În data de 19 februarie anul curent, ministrul muncii, familiei și protecției sociale, domnul Mihai Șeitan, a declarat că are în lucru un proiect de act normativ prin intermediul căruia alocațiile de stat pentru copii urmează să se acorde diferențiat, în funcție de veniturile părinților. În consecință, începând cu 2011, se intenționează ca doar copiii care provin din familii nevoiașe să mai beneficieze de alocații de la stat. Premierul Emil Boc a intervenit în favoarea inițiativei și a susținut ideea unei dezbateri publice în urma căreia să fie hotărâte sumele care vor reprezenta alocațiile, ținând cont de câștigurile părinților.
Inovația adusă de această propunere legislativă nu este, în fapt, inovativă de fel. În luna aprilie a anului 2009, am înregistrat la Senat un proiect de lege care avea ca scop exact recalcularea cuantumului lunar al alocațiilor pentru copii proporțional cu veniturile părinților. Deși a primit raport de respingere și avize negative din partea comisiilor, propunerea a fost adoptată de Senat la sfârșitul lunii octombrie. În prezent, se află în dezbatere la Camera Deputaților, unde împreună cu reprezentanții Comisiei pentru muncă și protecție socială încercăm să-i oferim o formă finală, cât mai potrivită contextului economic și social actual din România.
Atribuirea meritului pentru această inițiativă nu este relevantă însă pentru beneficiarii ei sau pentru societatea civilă, în general. Alocațiile de stat pentru copii se acordă diferențiat în majoritatea statelor europene și nu reprezintă o discriminare pentru cei care provin din familii înstărite. Este pur și simplu corect ca acei copii care au deja mijloacele materiale asigurate să primească mai puțin decât cei care se descurcă în mare măsură cu sumele provenite de la bugetul de stat.
În total contrast, nu este deloc corect ca prim-ministrul și ministrul muncii, familiei și protecției sociale să dribleze cu această propunere legislativă, care trebuie tratată cu maximă seriozitate pentru a se ajunge la o formulă echilibrată pentru cei mai mulți.
Aștept, așadar, cu interes varianta Guvernului, pentru a putea decide care este soluția optimă de acordare a alocațiilor pentru copii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.