Paul Ichim

Declarația politică este intitulată „Am pensionat pân-am dezechilibrat”.

Cum am amintit în precedenta declarație politică, în data de 8 februarie 1990 Consiliul FSN, adică PSD+PD la vremea aceea, a emis un decret-lege privind pensionarea cu reducere de vârstă a unor categorii de salariați.

De frica șomajului și a unor fenomene sociale, la o populație care abia prinsese gustul rezolvării stradale a nemulțumirilor, am pensionat prematur categorii importante de salariați, fără a ne gândi prea mult că se dezechilibrează procentul în defavoarea populației active ce trebuie să susțină sistemul de pensii.

Încetul cu încetul, s-a ajuns la Legea nr. 19/2000, una dintre cele mai amendate legi a pensiilor. Deși România se afla într-o perioadă cu un șomaj foarte mare, au început să se dea legi vizând pensii speciale pentru unele grupuri socioprofesionale. Toate însă urmau a fi plătite din fondul unic de pensii.

Atunci pensionam devreme, iar acum, la o populație îmbătrânită și bolnavă, căutăm să creștem vârsta de pensionare, poate ca singură soluție de a scădea pe cale naturală numărul de pensionari, mai ales că speranța de viață este cât de cât mai mare numai la cei care au cu ce trăi oricum și nu depind strict de pensie.

În ultimul deceniu, au vorbit mulți politicieni și analiști economici despre faptul că sistemul de pensii nu va rezista mult timp în astfel de condiții, iar, în prezent, peste toate s-a adăugat și criza financiară, precum și un împrumut devastator atât de la FMI, cât și de la Banca Europeană.

Cum să ai un buget suficient de mare cât să permită susținerea acestor pensii, când el este asigurat preponderent din taxele și impozitele plătite de o populație activă în continuă scădere, iar, mai nou, afectată în parte de șomaj?

Analizând evoluția șomajului din anul 1991 și până în prezent, se constată că ratele cele mai ridicate au fost între anii 1993 și 1996, în primă fază, și 1999–2002 în cea de-a doua.

Pe de altă parte, cel mai mic șomaj a fot înregistrat între anii 2003 și 2008.

În prezent, ne apropiem, ca număr de șomeri, de ceea ce exista în România în martie 2003. Astfel, dacă în martie 2003 erau înregistrați 779.154 de șomeri, în luna ianuarie 2010 sunt înregistrați 740.942 de șomeri.

Numai în luna ianuarie economia noastră a suprimat 31.599 de locuri de muncă.

În acest context, ministrul muncii, familiei și protecției sociale vine să ne anunțe că rata șomajului va urca în primul trimestru din 2010 la 8% – 8,5%, pentru a scădea pe finalul anului la 7,3%, mai puțin față de cele 7,8% din decembrie 2009.

Tot Domnia Sa susține că se vor pierde circa 70.000-80.000 de locuri de muncă prin restructurările din sistemul bugetar.

Șeful misiunii FMI pentru România, domnul Jeffrey Franks, anticipa, în luna ianuarie, că șomajul va crește până la jumătatea anului, ajungând la aproximativ un milion de persoane. Se pare că această declarație neîngrădită de necesitatea de cosmetizare politică indigenă este cea mai aproape de adevăr.