Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 februarie 2011
Comemorativ · adoptat
Dumitru Oprea
Moment de reculegere în memoria victimelor accidentului de la Mina Uricani
Discurs
Declarația politică este intitulată „Atacarea DNA are ca miză protecția politică”.
Domnule președinte al Senatului,
Doamnelor și domnilor colegi,
Stimați invitați,
Dacă justiția merge, nimic nu mai merge. Cam acesta ar fi dictonul opoziției de astăzi. Tocmai de aceea, spaima paralizantă de DNA a aprins patosul „revoluției negre”. Cu surle și trâmbițe, șefii PSD, ai PC și falși lideri liberali cheamă poporul să-i apere de lege. Le-au fost tulburate interesele într-un județ, iar asta nu se poate ierta, căci dacă este sub lupa justiției un lider local, se poate prăbuși rețeaua, iar viața de partid devine mai săracă și mai riscantă.
Dacă cineva mai avea îndoieli etice, acum au fost clarificate pe deplin. Șefii opoziției nu-și bat capul cu soluții economice, cu alternative la politica Guvernului. Misia lor de bază este protecția personală acordată prietenilor din teritoriu. Aceia trebuie să se simtă siguri, intangibili, imuni la anchete. Altfel, baza organizației se poate revolta și alege alți șefi, mai capabili să le asigure liniștea.
Desigur, arcul puterii nu este nici el străin de astfel de reacții. Sunt destui cei care au încercat să le ușureze situația unor colegi urmăriți de DNA. Din fericire, punctele de vedere ale prim-ministrului și ale șefului statului au fost clare în această privință, iar justiția poate trece astfel dincolo de amicițiile tulburi ale unor politicieni. Și totuși, reacția opoziției față de propriile cazuri întrece orice imaginație. Un judecător este jignit și intimidat în mod nepermis. Se fac referiri halucinante la mâini pătate de sânge, planuri pentru răfuieli ulterioare.
În ultimii ani, au existat destule șicanări ale justiției. Indiferent de culoarea politică, unii demnitari s-au simțit deranjați de lege. Însă virulența atacurilor de acum asupra justiției este fără precedent. În plină controversă cu UE privind chestiunea Schengen, PSD, PNL și PC lovesc furibund în procurori, în vreme ce repetă cu stridență teza dictaturii, deși puterea e înjurată copios la televiziunile lor dragi, la aceleași „Antene” unde, cu o figură lividă, Adrian Năstase comentează cu stupoare evenimentele... din simplul motiv că pe vremea lui așa ceva era inimaginabil.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.