Stenogramă plen

Oricum, prezentul și viitorul sunt mult mai importante acum pentru egipteni. Poporul egiptean trebuie să fie foarte atent la provocările care i se deschid în față. Indiferent dacă președintele Mubarak va pleca acum de la conducerea țării sau la alegerile electorale care oricum erau programate anul acesta, egiptenii trebuie să fie foarte atenți la ceea ce aleg, să nu cumva să cadă „din lac în puț”, cum spune o veche vorbă din bătrâni.

Le-aș sugera chiar să ne studieze istoria și să nu aleagă și ei vreun echivalent egiptean al lui Ion Iliescu, cum am făcut noi, care am reușit ca, după 50 de ani de stagnare comunistă, s-o mai lungim încă 20 de ani cu o tranziție în ritmul galopului de melc, sau, mai rău, din stabilitate să treacă la un regim fundamentalist care să-i târască în războaie din motive extremiste. Eu mi-am dorit întotdeauna ca celebra „Ciocnire a civilizațiilor”, de Samuel P. Huntington, să fie o simplă lucrare de artă literară, și nu un prevestitor al unui sumbru adevăr.

Acestea fiind spuse, de aici, din România, ne rugăm pentru egipteni ca violențele să înceteze, iar revoltele cetățenilor să se încheie cu un final fericit, adică o democrație autentică și stabilă.

Antonescu numai printr-un mare noroc va ieși viu politic dintre cele trei pietre de moară care râșnesc abilitatea sa: dorința PNL de a guverna, necesitatea ca PNL să ofere o alternativă la maniera coloșilor PDL și PSD de a face politică și ușurința cu care s-a lăsat îmbrățișat de bucuria tâmpă a lui Geoană din seara alegerilor. De aceea, astăzi, Antonescu sacrifică atâtea principii liberale și forțează oficializarea „alianței socialiste” cu PSD.

## Locul 4 – cetățenii.

Ei „au pierdut” pentru faptul că, în lipsa unei personalități noi, cu anvergură, viziune și bună-credință, mereu aleg „răul cel mai mic”.

## Locul 5 – Traian Băsescu.

A pierdut alegerile în România, dar a fost salvat de voturile românilor care nu trăiesc în țară. Are la dispoziție patru ani ca să recâștige considerația, stima și respectul celor siliți să treacă odată cu el prin această criză economică.

Locul 6 – Geoană.

A avut, practic, cel mai puțin de pierdut: țopăiala sa de după închiderea urnelor și sărutul reverului lui Crin Antonescu au făcut din el o victimă inocentă. În definitiv, câți dintre noi avem bucuria de a ne juca, în prime-time, câteva ore de-a președintele, iar milioanele de oameni care se uită la noi chiar să creadă asta?

Înfrângerea lui ne era necesară tuturor:

– nouă, pentru a ne da o lecție celor care am crezut că manipularea violentă îl poate face președinte chiar și pe un „prostănac”;

– PSD-ului, care avea nevoie de un eșec răsunător care să elibereze tensiunile acumulate în ultimii cinci ani între plăcile tectonice ale partidului;

– celor care au băgat bani în campania lui Geoană și „mogulilor” care au pus toată miza pe o singură carte, pentru a le reaminti că, pe lângă bani, forță mediatică și alianțele din

culise, în alegerile prezidențiale mai contează și stofa candidatului;

– prezumtivului Guvern Johannis, pentru că n-a apucat să fie conglomeratul de interese și datorii acumulate de candidatul Geoană în campanie și care, astfel, va putea să rămână imaginea unui guvern ideal.

Cam astea sunt, în opinia mea, unele dintre consecințele alegerilor prezidențiale din decembrie 2009. Lor li se adaugă o multitudine de „fracturi” la nivelul societății, generate de reformele profunde, adesea dureroase, inițiate în toate domeniile de activitate.

Este o luptă pe viață și pe moarte între vechi și nou. În această cheie trebuie citită și atitudinea liderilor opoziției față de demersurile justiției în lupta cu corupția.

În ceea ce ne privește, nu ne stresăm prea mult pentru viitorul politic al celor vizați, însă „Realitatea” cotidiană, pe care o percepem la tv prin „Antene”, mediatizează ostentativ în prim-plan evenimentul politic al anului, pe care nu-l putem trece cu vederea. Ca atare, constatăm și poziții intrapartinice de natură conflictuală, printre care aceea adoptată de unul dintre cei mai importanți pesediști, domnul Vanghelie, care zice cam așa: „Pe mine e greu să mă convingă cineva. Eu am principii.” Să deducem din aceasta că restul colegilor săi n-ar avea principii?!

Nici domnul Orban nu se arată mai încântat de noua schimbare. Liderul onorific al PSD are, ca de obicei, opinia proprie: „Nu e un moment simplu și unii cred că asta ar însemna concesii în planul ideologic al formațiunii lor. Este vorba de un act politic conștient al unei alianțe în care

partenerii își păstrează fiecare fizionomia sa.” Așa mai înțelegem și noi cât de clară este încurcătura.

Până una-alta, n-avem decât să constatăm că amprenta cea mai pregnantă pe certificatul de „ménage à trois”, emis pe 5 ale lunii, aparține domnului Voiculescu. Domnia Sa și-a văzut visul împlinit, profitând de avantajul vârstei și experienței în fața omologilor săi tineri și ambițioși. Este primul care a propus o alianță PSD – PNL la începutul lui 2010, dar și la sfârșitul anului, acesta avansând chiar și un termen pentru realizarea obiectivului: februarie 2011. _Nota bene_ : până în decembrie 2010, partenerii săi întru alianță respinseseră sistematic ideea unei alianțe PSD – PNL, oficializată la tribunal. Mai mult chiar, ne amintim de sancțiunile pe care conducerea PSD le-a aplicat celor care au vorbit despre oportunitatea unei astfel de alianțe. Unii dintre vechii liberali atrăgeau atenția colegilor asupra pericolului pierderii identității politice înainte de parafarea alianței. Acum îi mai auzim doar cum tac în această privință. E și ăsta un fel de atitudine.

Deocamdată, cam asta se vede. Nu se prea vede, în schimb, că aliații de azi au fost la putere atunci când România a rămas fără agricultură, fără industrie și resurse naturale, fără banii din băncile devalizate, fără patrimoniul național, oferind populației doar probe de infatuare și rapacitate, himere precum Caritas și FNI.

Ar mai fi de notat convingerea declarată a celor trei personaje politice cum că și-ar fi căsătorit partidele în interesul națiunii române, pentru că așa le-ar fi cerut lor țara. N-ar fi surprinzător să aflăm mai târziu că se gândeau la țări diferite. Pe noi ne preocupă numai România reală și poporul român, în serviciul căruia ne-am angajat și pe care am jurat să-l servim cu credință.

Mi se pare lipsită de importanță și, pe alocuri, sfidătoare încercarea stângace de a nu tulbura apele și mai mult prin afirmația: „Nu este necesar să cumpărăm tot, este doar un anunț de intenție.”

Dar cum în România, de șase ani încoace, se gândește strâmb și se acționează ca atare, se poate ca la baza unor astfel de decizii absurde să stea frica guvernanților de furia celor mulți, furia celor de care și-au bătut joc. Ce nu e de înțeles însă este dorința de a dota jandarmii de parcă la orizont s-ar profila un adevărat război! Un război împotriva pensionarilor amărâți, împotriva profesorilor și cadrelor medicale, împotriva colegilor polițiști. Să nu mai vorbim de faptul că această achiziție de 10 milioane de euro se face într-un moment mult prea delicat, total nepotrivit pentru ca poporul român să poată înțelege utilitatea acesteia. Desigur, e mult mai ușor să reprimi potențiale revolte, decât să te zbați să găsești soluții pentru a le preîntâmpina...

În urma manifestațiilor din Moldova, orgoliul doamnei Udrea și al președintelui Băsescu a fost, cu siguranță, profund atins. Deși nu e o asociere fericită, nu ai putea să nu te gândești că cele 4,7 milioane de cartușe ar fi destinate, la figurat, desigur, fiecărui alegător care a votat cu Băsescu. Ceilalți 4,7 milioane nu mai contează, oricum au fost ciuruiți!

Sunt curios, domnilor colegi din PDL care tot vă dați cu părerea non-stop la televizor, dacă aveți habar de condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului. Vă recomand călduros articolul 148 din Codul de procedură penală, poate-l transmiteți și prietenilor dumneavoastră procurori. Și dacă dumneavoastră găsiți acolo vreo prevedere în temeiul căreia Constantin Nicolescu trebuia arestat, eu o mănânc.

Sau vă întreb altfel. Cu ce e, domnilor, mai periculos Constantin Nicolescu decât domnul Falcă de la Arad, finul Măriei Sale Traian Băsescu? Cu ce e mai periculos Constantin Nicolescu decât Monica Iacob-Ridzi, prietena fiicei Măriei Sale? Cu ce e mai periculos Constantin Nicolescu decât domnul deputat PDL Dan Păsat, cel care mergea prin comunele județului Giurgiu șantajând și amenințând primarii ca să obțină contracte pe bani publici? În fine, cu ce e mai periculos domnul Nicolescu decât entuziastul primar de Târgoviște, Gabriel Boriga, campion la dosare penale, unele cu pagube de cel puțin trei ori mai mari decât i se impută președintelui Consiliului Județean Argeș?

Răspundeți, domnilor! Pentru că singura diferență pe care eu o sesizez e aceea că unul reprezintă PSD, iar restul – cohorta de argați portocalii.

Iar când vine vorba de portocaliu, DNA are reglementări separate. Când vine vorba de portocaliu, totul se mișcă în direcția care trebuie. E nevoie de o majoritate la Curtea Constituțională? Se face majoritate. E nevoie de un CSM docil, ascultător? Se decapitează CSM. E nevoie de o presă obedientă? Se face presa neascultătoare atentat la siguranța națională. E nevoie de mai multe voturi aiurea? Se comandă la repede-numărătorul Baconschi o propunere de hoție prin corespondență. E nevoie de un furt generalizat la viitoarea campanie electorală? Se dă ordin și la Autoritatea Electorală și se întocmește un proiect pe măsura PDL. E nevoie de o condamnare? Se rezolvă rapid. Îmbrăcăm câțiva procurori în judecători și, gata, statul funcționează ca uns.

## Stimați colegi,

Mă opresc aici cu intervenția mea. Doar atât vreau să vă mai spun. Dacă pe unii dintre dumneavoastră trimiterea la pușcărie a oamenilor fără motiv vă satisface, să mă credeți pe cuvânt când vă spun că, dacă așa construim statul în România, mai devreme sau mai târziu, în funcție de cum ați supărat pe unul sau pe altul, abuzul se poate întoarce și împotriva dumneavoastră.

Dacă asta e România în care vreți dumneavoastră să trăiți, dacă regimul politic tip Belarus sau Iran e modelul democratic cu care vă mândriți, dacă vă place că au reînviat anii ’47–’50, când stăteau oamenii cu geamantanul pregătit la ușă, așteptând să fie arestați din moment în moment, înseamnă că suntem definitiv și iremediabil distruși.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Ioan Botiș, incursiune de la bibilici la Titanic”.

## Stimați colegi,

Aș fi dorit ca declarația mea de astăzi să aibă drept temă alt subiect, dar mi-e imposibil să trec peste zicerea domnului ministru Botiș de acum câteva zile.

La categoria „Din puțul gândirii”, domnul Botiș a găsit de cuviință să mai iasă din umbra nedreaptă în care intrase în ultima perioadă. A încercat ceva cu bibilicile, dar n-a ieșit ce și-a dorit. S-a pregătit mai conștiincios și a ieșit din nou „pe piață”, epatând cu o declarație de colecție: „Datoria noastră este să căutăm soluții, astfel încât acest Titanic (România) să găsească regimul cel mai bun de înaintare.”

Pe cuvântul meu că o comparație mai potrivită nu putea ieși din gura unui ministru al Guvernului Boc. Și pariez că, oricât și-ar da de-acum încolo silința domnii Funeriu, Ialomițianu sau Vreme, n-or să poată detrona prin perlele dumnealor pe aceasta a lui Ioan Botiș.

Carevasăzică, România-i ca Titanicul. Domnilor, jos pălăria! După un președinte mincinos, după un premier mincinos, avem de-a face cu un ministru dramatic de sincer, pentru că, oricât s-ar strădui unii și alții să coloreze ambiental fraza ministrului muncii, ea e cât se poate de reală. România anului 2011, România portocalizată până la greață, România lui Băsescu și Boc e la fel ca Titanicul – merge cu pași repezi și siguri spre dezastru. Faliment îi spunem noi, ăștia mai cârcotași.

Să vă mai prezint cifre? E inutil. Știți și dumneavoastră – deficit, inflație, datorie externă, salarii masacrate, pensii impozitate și ciopârțite, medici alungați din țară, profesori umiliți, bătrâni batjocoriți, militari călcați în picioare, categorii sociale învrăjbite una împotriva alteia. Rețetă de succes pentru un regim despotic și cinic!

Revenim la Titanic. Domnul Botiș face comparația, dar nu continuă cu câteva precizări necesare. Asemenea vaporului devenit simbol al eșecului, România ne-a fost și ne este prezentată de guralivii portocalii drept o țară stabilă, sănătoasă și indestructibilă în itinerariul ei spre reformare. Asemenea Titanicului, țara se îndreaptă cu o viteză de nestăpânit către nenorocire. Acolo a fost aisbergul, aici e falimentul, sărăcia și sărăcirea cu premeditare. Asemenea Titanicului, bărcile de salvare sunt puține și doar pentru „cei care merită”.

Cine sunt cei care merită? Păi luați drept model de triaj hotărârile de guvern emise pe bandă rulantă în decembrie anul trecut, acele hotărâri prin care se dădeau bani cu de la Boc putere. Erai PSD-ist, PNL-ist, PRM-ist, PNG-ist, PC-ist – nu primeai nimic. Aveai inima portocalie – generozitatea se revărsa peste tine. Criteriul se respectă cu strictețe. Și pe Titanic erau câțiva indivizi cu buzunare largi care aruncau femeile și copiii din bărci și se salvau pe ei. Situația se repetă acum: în numele îmbogățirii excesive a unei clientele de partid, sunt sacrificați copii, mame, pensionari, salariați.

În fine, căpitanul vaporului a forțat izbirea de aisberg, ordonând, în numele unei aroganțe sinucigașe, să se mărească viteza de deplasare. La noi, marinarul-șef e ceva mai abil. A găsit un nume pretențios pentru dezastrul în care ne împinge cu viteză prin măsurile scornite: îi zice „reforma statului”. Nimeni nu știe ce înseamnă asta, nimeni nu știe la ce se referă, singura certitudine fiind aceea că, în numele ei, țara se prăbușește.

## Domnule Botiș,

Nu știu dacă România se va scufunda, în ciuda eforturilor monumentale pe care le faceți în direcția asta, dar fiecare ceas în care dumneavoastră, Emil Boc, Ialomițianu, Elena Udrea, PDL, Traian Băsescu, rămâneți la cârmă înseamnă un risc sporit pentru ca țara să devină o epavă. Vă mulțumesc.

Cu siguranță, fiecare dintre noi s-a întrebat care sunt, de fapt, sumele cheltuite în România pentru sănătatea cetățenilor. Este o întrebare grea la care puțini știu un răspuns exact, și asta din cauza multor elemente necunoscute sau greu de evaluat. Mai întâi, sunt sumele alocate de stat, apoi cele plătite de pacienți din buzunar, la care se adaugă serviciile medicale private nedecontate la CNAS, plățile informale – pe care Banca Mondială le estimează la circa 350 de milioane de euro anual, precum și asigurările private de sănătate. De anul acesta, conform planurilor Ministerului Sănătății, se vor adăuga și sumele generate de introducerea coplății. De asemenea, va trebui să luăm în calcul și implicarea autorităților locale în finanțarea spitalelor ca urmare a procesului de descentralizare. Consiliile locale și județene se pregătesc să facă investiții atât din fonduri proprii, cât și prin accesarea fondurilor europene.

Adunând toate acestea, am putea să ne așteptăm la o sumă impresionantă. Nicidecum, spun specialiștii în domeniu. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, cheltuielile pentru sănătate în România s-au ridicat la 369 de dolari per capita sau 592 de dolari la paritatea puterii de cumpărare. Din această sumă, de la bugetul de stat au fost acoperite cheltuieli de 296 de dolari per capita (475 de dolari la PPP), diferența de 73 de dolari (circa 180 de lei) fiind suportată din buzunarul fiecărui pacient ca plată pentru diverse servicii medicale și medicamente.

Revenind la comparații, suma cheltuită în România reprezintă doar o fracțiune din cei 4.523 de dolari cheltuiți pentru un austriac, ori cei 7.354 de dolari per capita cheltuiți în Norvegia. Dar să nu mergem atât de departe. Stăm mult mai rău chiar decât alte țări de aici, din Europa de Est. Suma cheltuită în România nu reprezintă decât jumătate din cei 1.141 de dolari, cât se cheltuiește în Cehia, de exemplu.

Desigur, nu sunt importante doar sumele absolute cheltuite de fiecare stat. Contează mai ales eficiența sistemului. Și la acest capitol țara noastră este într-o situație dezastruoasă. În România, finanțarea sistemului a tot crescut în ultimii ani și, totuși, sume uriașe se pierd în fiecare an fie

din cauza unor acte de corupție, fie din cauza utilizării ineficiente a resurselor. Conform unor estimări ale Organizației Mondiale a Sănătății, între 10% și 25% din banii alocați sănătății se scurg anual spre diverse buzunare din cauza corupției instalate doar în zona de achiziție a medicamentelor și echipamentelor medicale.

Așadar, în România nu numai că nu există bani suficienți pentru sănătate, dar și ceea ce există se fură sau se cheltuiește prost și, chiar dacă au existat eforturi ale Ministerului Sănătății, spitalele din România continuă să înregistreze arierate semnificative, de ordinul zecilor de miliarde în fiecare lună, din cauza modului în care funcționează acest sistem. Mă refer aici, cu precădere, la întârzierile nepermis de lungi generate de modul în care funcționează Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Banii ajung foarte greu la spitale, iar de aici se creează un lung lanț al slăbiciunilor, la capătul căruia cei care pierd cel mai mult sunt pacienții.

Impactul acestei politici bugetare asupra sistemului de sănătate se vede cu ochiul liber: avem un act medical de foarte slabă calitate, avem plecări masive ale personalului medical calificat spre alte state europene. Doamne ferește să fii nevoit să te internezi în vreun spital din România! În spitalele din România se moare cu zile, astfel că, în loc să fie instituții spre care să te îndrepți cu încredere și speranță, acestea au ajuns un loc pe cât e posibil de evitat. Chiar și de către guvernanți.

Așa înțeleg pedeliștii și domnii Băsescu și Boc că trebuie să funcționeze statul social: fără a asigura o finanțare optimă și un management eficient pentru sistemul de sănătate. Oricum pe Domniile Lor nu prea îi afectează această stare de fapt. Atunci când au o problemă medicală, își permit să se trateze fie în Austria, fie în alte state ale Uniunii Europene. Omul de rând este, în schimb, nevoit să suporte umilința și mizeria de zi cu zi din spitalele și policlinicile autohtone. Ceea ce este însă și mai trist este că acest cetățean trebuie să îndure umilința și mizeria cauzate chiar de către propriul Guvern.

Dosarul de corupție al lui Falcă a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Arad în data de 29.10.2007, sub nr. 4015/108/2007, dar a fost tergiversat până în prezent prin cereri de amânare pe diverse motive și prin invocarea unor excepții de neconstituționalitate, care au fost respinse, până la urmă, de Curtea Constituțională. Specialiști în drept penal care au consultat dosarul lui Falcă afirmă că probatoriul DNA este mai mult decât concludent și că inculpatul nu are șanse să scape necondamnat.

Relativ recent, respectiv după alegerile parlamentare parțiale din Colegiul electoral Hațeg, județul Hunedoara, câștigate de un candidat al opoziției, Gheorghe Falcă a intrat iar în vizorul instituțiilor anticorupție, după ce din convorbirile înregistrate ale unor lideri locali ai PDL a rezultat că, cu prilejul unei vizite electorale în zonă, în calitate de vicepreședinte național al PDL, Gheorghe Falcă ar fi promis unor primari din partidul său finanțări în sumă de cinci milioane de euro dacă PDL câștigă mandatul de deputat pentru care au fost organizate alegeri.

Deși a fost anchetat și inculpat pentru fapte grave de corupție, în ultimii șase ani primarul Falcă și-a constituit un cerc de putere personal la nivel național prin promovarea în funcții-cheie în diverse instituții fundamentale ale statului a unei suite de apropiați și fideli ai săi din județul Arad. Exemple sugestive în acest sens sunt secretarul de stat Eusebiu Pistru de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă Silviu Bian, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar, ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului Daniel Funeriu, chestorul Alexandru Tanco, adjunct al șefului Inspectoratului General al Poliției Române, secretarul de stat Ioan Dascălu de la Ministerul Administrației și Internelor, ministrul administrației și internelor Traian Igaș și generalul Florian

Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, șeful _de facto_ al acestei instituții.

Eusebiu Pistru a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în ianuarie 2009, anterior fiind consilier județean și director al Autorității Rutiere Române (ARR) Arad. Soția sa, Gianina Pistru, este viceprimar al municipiului Arad, fiind subalterna de încredere a primarului Falcă. Eusebiu Pistru a fost tinichigiu și șofer, după care a absolvit liceul și facultatea la distanță (ID).

Nu numai Eusebiu Pistru a avut o meserie stimată de președintele Traian Băsescu, ci și alți discipoli ai primarului Falcă: ministrul administrației și internelor Traian Igaș a fost tâmplar, președintele Consiliului Județean Arad, fostul senator Nicolae Ioțcu, a fost fochist, deputatul Iustin ArghirCionca a fost chelner, iar deputatul Lucian Riviș-Tipei (fiul liderului cultului penticostal din România) a fost dresor de câini și patron al unei firme de bodigarzi (care a avut contracte bănoase cu Primăria Arad).

Secretarul de stat Eusebiu Pistru a intrat în atenția presei prin tentativa de a induce în eroare Consiliul Local și Primăria Timișoara referitor la constituirea Companiei Aviatice „Banatul” prin asociere cu consiliile județene Arad și Timișoara.

Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă Silviu Bian, cu rang de secretar de stat, a fost promovat în funcție tot la începutul anului 2009. Silviu Bian a intrat în atenția opiniei publice printr-un recent interviu acordat ziarului „Adevărul”, în care folosește un limbaj suburban referitor la cetățenii României: „Noi nu trebuie să privim poporul român ca pe un popor de academicieni. Noi trebuie să facem o analiză a poporului așa cum e. Avem curve, bețivi, puturoși. Puturoși câți vreți.”

Chestorul de poliție Alexandru Tanco a fost promovat adjunct al șefului Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) în vara acestui an. În perioada 2007–2009 a fost șef al Inspectoratului Județean de Poliție Arad, fiind adus în această funcție din fruntea Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud. S-a remarcat prin faptul că, la mutarea la Arad, a solicitat și a primit în folosință o vilă somptuoasă, pe care i-a cumpărat-o Inspectoratul Județean de Poliție.

Chestorul de poliție Ioan Dascălu a fost promovat în această toamnă secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor, în locul chestorului Dan Valentin Fătuloiu. Chestorul Dascălu îndeplinește funcția de prim-adjunct al ministrului administrației și internelor, având în subordinea sa Inspectoratul General de Poliție, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, Comandamentul Național al Jandarmeriei și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (pompierii). Ioan Dascălu a fost coleg cu primarul Falcă la Institutul Politehnic din Timișoara și a deținut funcția de șef al Inspectoratului Județean de Poliție Arad în perioada 2005–2006.

Președintele Autorității Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar, cu rang de secretar de stat, cel mai puternic om din Ministerul Finanțelor Publice, a fost până în 2005 inspector la Direcția Controlului Financiar de Stat a Județului Arad, fiind licențiat în management în construcții, transporturi și telecomunicații la Facultatea de Științe Economice a Universității de Vest Timișoara și în științe juridice la Facultatea de Drept de la Universitatea de Științe și Arte „Gheorghe Cristea” din București. În anul 2005 a fost promovat comisar general adjunct al Gărzii Financiare Centrale, iar în ianuarie 2009 a fost numit președinte al ANAF.

Președintele ANAF Sorin Blejnar a fost acuzat de conducerea Sindicatului „Pro Lex” că-i chema la raport pe inspectorii care controlau „pe cine nu trebuie”. De-a lungul ultimilor ani, Blejnar a fost suspectat de implicare în contrabandă cu motorină și țigări, fiind cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța în dosarul nr. 949/P/2009. Numele lui Sorin Blejnar apare și în dosarul UCM Reșița, instrumentat de DNA și soldat recent cu mai multe arestări, care privește restituire ilegală de TVA în sumă de 60 de milioane de euro către firma afaceristului libanez Said Baaklini, cunoscut ca apropiat al ministrului dezvoltării regionale și turismului Elena Udrea, și în care a fost pus sub acuzare zilele trecute senatorul PDL Mircea Banias, președintele Organizației județene a PDL Constanța, cunoscut ca un apropiat al președintelui Traian Băsescu și al fratelui acestuia, Mircea Băsescu.

Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului Daniel Funeriu este originar din Arad, de unde a plecat în străinătate împreună cu părinții săi, înainte de 1989, la vârsta de 17 ani. A revenit după 20 de ani, lăudându-se în CV cu diplome obținute de la ONG-uri străine, pe care le consideră instituții de învățământ superior, și cu titlul de expert științific în nanotehnologii.

Daniel Funeriu este un ministru unicat al educației, în sensul că n-a activat, respectiv n-a profesat în învățământul românesc, iar prin titularizarea în fruntea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a obținut a doua și principala funcție publică în România, după ce anterior a fost consilier al președintelui Traian Băsescu pe probleme de educație și vicepreședinte al Comisiei prezidențiale pentru educație.

Daniel Funeriu a absolvit doar 11 clase și nu și-a echivalat studiile liceale și superioare în România. „Un ministru depășit de propriile ambiții”, după cum l-a caracterizat colegul său de partid Cristian Preda, europarlamentar PDL și până relativ recent decan al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București; un ministru care confundă cetățenia cu naționalitatea (a se vedea CV-ul, în care a consemnat: „Naționalitate – Română, Franceză”) și care nu și-a învățat propriul și unicul copil să vorbească limba română; un ministru care a promovat incompetența, impertinența și isteria în Ministerul Educației; un ministru care s-a remarcat prin lipsă de cuviință și de educație în fața Senatului României cu ocazia dezbaterii moțiunii simple cu tema „Educația – de la supraviețuire la colaps”, inițiată de un grup de senatori din PNL și PSD; un ministru care vrea să îngroape învățământul românesc printr-un proiect de lege care politizează sistemul de educație națională, încalcă autonomia universitară, cedează UDMR tot ce i-au refuzat celelalte partide românești în ultimii 20 de ani și discriminează elevii proveniți din rândul populației majoritare.

Senatorul Traian Igaș a fost promovat ministru al administrației și internelor în luna septembrie 2010, după demisia fostului ministru Vasile Blaga. Anterior, Traian Igaș a deținut funcțiile de lider al Grupului parlamentar al PDL și de președinte al Comisiei pentru regulament de la Senat. În 2008 a fost ales senator în județul Arad, iar în legislatura precedentă (2004–2008) a fost deputat. Anterior, a fost consilier județean la Arad și consilier local în orașul Pecica, localitatea sa de domiciliu. Este vicepreședinte al Organizației județene a PDL Arad și un colaborator apropiat al primarului Gheorghe Falcă, care-i este naș la un copil. Când venea la București, primarul Falcă se caza în apartamentul lui Igaș de la „Centre Ville ApartHotel” și era transportat prin capitală cu autoturismul repartizat lui Igaș de la Senat, în calitate de lider de grup parlamentar.

Ca parlamentar, Traian Igaș s-a remarcat ca inițiator al unui proiect de lege privind proclamarea unei zile naționale de rugăciune ca sărbătoare legală, pe care l-a promovat în calitate de adept al cultului penticostal. Potrivit „Realitatea TV”, s-a mai remarcat prin faptul că a cheltuit cei mai mulți bani pentru biroul său parlamentar dintre toți senatorii, în ultimele trei luni ale anului trecut (39.446 de lei).

Președintele Traian Băsescu a declarat recent pe postul public de televiziune TVR1 că se bazează foarte mult pe Traian Igaș, ca „tânăr jurist care știe legea”, în funcția de ministru al administrației și internelor.

Pentru a mă convinge că încrederea șefului statului este justificată, în data de 22 noiembrie anul curent i-am adresat ministrului Traian Igaș o întrebare privind pregătirea sa juridică, solicitându-i să-mi comunice la ce vârstă a absolvit Facultatea de Drept, la ce formă de învățământ universitar (la zi sau la fără frecvență), cu ce medie generală, precum și dacă a fost jurist practicant (judecător, procuror, avocat, notar sau consilier juridic) și în ce perioadă. Ministrul Igaș mi-a transmis un răspuns impertinent, prin care mă trimite să consult site-urile _www.igas.ro_ și _www.mai.gov.ro_ . Pe site-urile respective este menționat doar că este licențiat al Facultății de Drept a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, astfel că am fost obligat să mă adresez altor surse. Astfel, am aflat că profesia de bază a lui Traian Igaș este cea de tâmplar și că s-a remarcat ca disc-jockey în localitatea natală Pecica. Școala generală a urmat-o până în clasa a VII-a în comuna Jina, din județul Sibiu, unde tatăl său a fost șeful postului de miliție. Pregătirea liceală și universitară a domnului Constantin Traian Igaș este precară. A absolvit liceul cu dificultate, obținând bacalaureatul la vârsta de 24 de ani (în 1992), după ce a urmat clasele a IX-a și a X-a la Liceul Agricol din Miniș (de unde se spune că ar fi fost exmatriculat), iar clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a le-a terminat la seral, după o perioadă de șapte ani, la Liceul Industrial din Nădlac (cu profil prelucrarea lemnului) și la Grupul Școlar „Gheorghe Lazăr” din Pecica, localitatea sa de domiciliu, unde tatăl său a fost, de asemenea, șef de post. Iar Facultatea de Drept a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (universitate privată) a absolvit-o la vârsta de 35 de ani (în 2003), la forma de învățământ la distanță și cu o medie mediocră (6,30). Este de reținut că rectorul acestei universități, Aurel Ardelean, fost senator PRM, a trecut în PDL și i-a devenit coleg de partid domnului Igaș, obținând funcția de vicepreședinte al Organizației județene a PDL Arad și asigurându-i-se candidatura la Senat într-un colegiu din județul Arad la alegerile parlamentare din 2008.

După absolvirea Facultății de Drept, Traian Igaș nu a fost jurist practicant nici măcar ca și consilier juridic, deci aprecierile și așteptările șefului statului nu prea au acoperire. Realitatea este că ministrul administrației și internelor a absolvit o facultate de drept privată, la fără frecvență și cu note mediocre, și nu are nicio experiență în domeniul juridic și nici în administrația publică în funcții executive. Singura sa legătură cu Ministerul Administrației și Internelor este faptul că tatăl său a fost șef de post în regimul comunist în comunele Jina, din județul Sibiu, și Pecica, din județul Arad. Este evident că Traian Igaș este o simplă slugă, o simplă marionetă a nașului Gheorghe Falcă și a „supernașului” Traian Băsescu.

Generalul Florian Coldea, omul de încredere al președintelui Traian Băsescu și șeful _de facto_ al SRI, este originar din comuna Târnova, județul Arad. A absolvit un liceu industrial la Arad, a urmat un an la Politehnica din Timișoara și a absolvit Academia Națională de Informații la București, devenind ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații. Potrivit unor rudenii apropiate, Florian Coldea a fost propulsat de către primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, care l-a prezentat și l-a susținut în fața președintelui Traian Băsescu. În primăvara anului 2005, când avea gradul de maior în SRI, președintele Băsescu l-a folosit în operațiunea de salvare prin răscumpărare a celor trei jurnaliști români răpiți în Irak, după care l-a promovat, la vârsta de 34 de ani, în funcția de prim-adjunct al directorului SRI, având rang de secretar de stat, și l-a avansat ulterior până la gradul de general.

La adresa generalului Coldea s-au lansat acuzații că ar fi fost folosit de președintele Traian Băsescu în operațiuni de poliție politică, ca de exemplu în cazul notelor scrise personal despre trei judecători de la Curtea Constituțională (Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu și Ion Predescu) după declanșarea procedurii de suspendare a actualului șef al statului, în aprilie 2007, sau în cazul urmăririi familiei senatorului PC Dan Voiculescu, care patronează trustul mediatic cel mai critic la adresa actualei puteri („Antena” – „Jurnalul Național”). La adresa sa s-au lansat acuzații de deturnare de fonduri în cazul răscumpărării jurnaliștilor români răpiți în Irak, respectiv că ar fi predat pentru răscumpărare doar 9 milioane de euro din suma cifrată între 12 milioane și 13 milioane de euro, care a fost alocată de statul român în acest scop. La adresa sa s-au lansat și acuzații de luare de mită, respectiv că ar fi primit suma de 350.000 de euro pentru încheierea unui contract de achiziții pentru SRI.

Informații referitoare la ultimele două acuzații au fost făcute publice de senatorul Cătălin Voicu, fost general al Serviciului de Protecție și Pază (SPP), în declarații făcute în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, și de generalul (r) Dumitru Iliescu, fost șef al SPP, în emisiunea „Știrea Zilei” de la postul de televiziune „Antena 3”.

Acuzația privind delapidarea a aproximativ 4 milioane de euro din suma alocată pentru răscumpărarea jurnaliștilor

români răpiți în Irak a fost susținută și de fostul procuror-șef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, în cartea publicată în 2009, cu titlul „Prădarea României” (la pagina 57), în care afirmă că a primit informații în acest sens din surse oficiale irakiene și americane.

La adresa sa s-au lansat și acuzații privind favorizarea soției sale, Dorina (născută Negru), ofițer SRI, prin promovarea în funcțiile de șef al Serviciului de Protocol al SRI și apoi director adjunct al Centrului de Psihologie al SRI și prin avansarea la gradul de locotenent-colonel în timp ce se afla în concediu pentru creșterea copilului, încălcându-se astfel regulamentele militare.

La adresa sa s-au lansat și acuzații privind favorizarea unui verișor primar de-al său, pe nume George Coldea, președinte director la firma „Medicare”, în afaceri cu aparatură medicală.

O ultimă acuzație adusă generalului Coldea este că ar fi provocat un accident de circulație în timp ce conducea în București un autoturism de serviciu sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit unor surse din SRI, confirmate de surse din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în anul 2008, generalul Coldea și-a sărbătorit ziua de naștere (21 septembrie) împreună cu procurorul general al României Laura Codruța Kövesi, după care, pe timp de noapte, s-au deplasat spre domiciliul acesteia, conducând personal un autoturism de serviciu. Pe bulevardul Ștefan cel Mare, generalul Coldea a provocat un accident de circulație, respectiv a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a intrat cu autoturismul în copacii din fața Clubului Dinamo, avariind grav partea din față a autoturismului, inclusiv parbrizul și bordul acestuia. Circumstanțele producerii accidentului indică faptul că generalul Coldea se afla sub influența accentuată a băuturilor alcoolice. Vă puteți închipui ce carnagiu s-ar fi putut întâmpla dacă la ora respectivă s-ar fi desfășurat un meci de fotbal sau un alt eveniment la Stadionul Dinamo. Dosarul a fost mușamalizat ulterior de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a intervenției procurorului general al României, respectiv de procurorul-șef Ion Vasilache, promovat în această funcție de procurorul general Laura Codruța Kövesi și avansat ulterior de președintele Traian Băsescu la gradul de general. Miroase a favorizarea infractorului din partea procurorului general al României!

Primarul Gheorghe Falcă și-a constituit un amplu și puternic cerc de putere și la nivel local. În funcțiile de președinte al Consiliului Județean Arad a promovat doi apropiați și fideli ai săi, respectiv pe Nicolae Ioțcu (fost senator și lider al Grupului parlamentar al PDL în legislatura 2004–2008) și pe Călin Bibart, cărora le-a fost naș. Prefectul Bibart este originar din aceeași localitate (Târnova) cu generalul SRI Florian Coldea. Alți fideli importanți ai primarului Falcă sunt chestorul (recent promovat în acest grad) Ion Handra, șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad, și Aurel Mătiuț, șeful Direcției Regionale Vamale Timișoara, care controlează zona de vest a țării, precum și comisarul Marius Gancea, șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Arad. Stimați colegi parlamentari,

Stimați colegi din presă,

Stimați cetățeni ai României,

Oameni buni,

Acceptați ca această țară să devină o halcă a lui Falcă? Acceptați ca această țară să fie la cheremul corupților, nesimțiților, incompetenților, repetenților, delincvenților? Aceasta este noua clasă politică moșită și nășită de Traian Băsescu? Cu astfel de politicieni vor să modernizeze statul român președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc? Pe mâna cui lăsăm această țară?

România și românii așteaptă un răspuns urgent și tranșant de la noi.

*

Declarația politică se intitulează „Arestările de la Siret și Satu Mare – reglare de conturi în PDL”.

În calitate de senator al României și de vicepreședinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senatul României, semnalez opiniei publice că în spatele anchetelor, reținerilor și arestărilor de vameși și polițiști de frontieră de la vămile Siret (județul Suceava) și Halmeu (județul Satu Mare), ambele situate la frontiera cu Ucraina, bine-venite în principiu, dar tardive prin prisma realizării obiectivului intrării României în Spațiul Schengen, se ascunde o reglare de conturi între grupările adverse din PDL, controlate pe de o parte de fostul ministru de interne Vasile Blaga, secretarul general al PDL, și pe de altă parte de actualul ministru al administrației și internelor Constantin Traian Igaș, împreună cu tutorele și nașul său politic Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad și vicepreședinte național al PDL, și cu președintele ANAF Sorin Blejnar. Simplificând și localizând, putem spune că asistăm la o răfuială între găștile PDL din Oradea și Arad.

Vămile românești de la frontiera cu Ucraina s-au aflat sub controlul oamenilor fostului ministru de interne Vasile Blaga, care i-a promovat în funcție atât pe șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, chestorul Ioan Buda, anterior șef al Direcției Regionale a Poliției de Frontieră Oradea, cât și pe șeful Autorității Naționale a Vămilor din România, Radu Traian Mărginean, care deține și funcția de vicepreședinte al ANAF, anterior șeful Direcției Regionale Vamale Oradea (unde și-a făcut Blaga „stagiatura” în perioada 1993–1996).

Vămile românești din vestul țării, respectiv de la frontiera cu Serbia (Moravița și Jimbolia, în județul Timiș) și cu Ungaria (Nădlac, Turnu, Curtici și Vărșand, în județul Arad), sunt controlate de grupul arădean Falcă – Igaș – Blejnar, care i-au promovat în funcții pe șeful Direcției Regionale Vamale Timișoara, Aurel Mătiuț, și pe șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad, Ion Handra, avansat la gradul de chestor de președintele Traian Băsescu, la propunerea ministrului Constantin Traian Igaș, printr-un decret prezidențial din 29 noiembrie 2010, deși un asemenea grad nu putea fi acordat pentru funcția deținută (de comisar-șef).

Prin operațiuni de genul celei de la Vama Siret, președintele Traian Băsescu și ministrul administrației și internelor Constantin Traian Igaș încearcă să dea o dublă lovitură: o lovitură de imagine prin care să convingă în al doisprezecelea ceas guvernele reticente din Uniunea

Europeană că România merită să fie primită în Spațiul Schengen și o lovitură de nimicire a grupului condus de Vasile Blaga, care aspiră la președinția PDL și adoptă o atitudine tot mai conflictuală față de șeful statului, care este și liderul informal al principalului partid de guvernământ.

Conform unor informații scăpate pe surse din DNA, săptămâna aceasta urmează să aibă loc anchete și arestări și la vămile din vestul țării, respectiv din județele Arad și Timiș. Sper să nu fie doar o operațiune de fațadă, menită să spele imaginea ministrului administrației și internelor Constantin Traian Igaș, pe care l-am acuzat recent, printr-o declarație și printr-o interpelare, că a fost implicat în contrabanda cu țigări din zonă.

Aștept să se meargă până la șeful Direcției Regionale Vamale Timișoara, Aurel Mătiuț, împotriva căruia procurorii de la Serviciul teritorial Timișoara al DIICOT au început urmărirea penală, în data de 13 ianuarie 2011 – la două zile după ce am efectuat o vizită de documentare în zonă –, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, reținându-se în sarcina sa și a patru vameși din subordine că, în luna noiembrie 2010, au lăsat să intre în România două autotrenuri în care se aflau 33.600 de pachete de țigări de contrabandă provenite din Serbia, prin Vama Jimbolia (în care contrabanda este controlată de un parlamentar PDL de Timiș).

Aștept să se meargă până la șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad, chestorul Ion Handra, care în anul 2002 a fost destituit din funcția de șef al Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac de către șeful de atunci al Direcției Regionale a Poliției de Frontieră Oradea (actualmente chestor în rezervă, cu domiciliul în Satu Mare), întrucât autoritățile maghiare de resort i-au furnizat dovezi (înregistrări video) că ar fi fost implicat în contrabanda cu țigări.

Aștept să se ajungă la prietenul ministrului Igaș, Crăciun Dorel Găvruță, și la vărul primar al ministrului Igaș, Iulian Pontaș, ambii având domiciliul în Pecica și fiind cunoscuți ca implicați în contrabanda cu țigări în vămile Moravița și Nădlac.

Aștept să se ajungă la primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, la președintele ANAF, Sorin Blejnar, și la ministrul administrației și internelor, Constantin Traian Igaș.

Solicit procurorilor DNA să meargă până la capăt cu ancheta declanșată în cazul fostei șefe a Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, având în vedere că, potrivit unor surse din această instituție, banii pe care i-a dat pentru numirea sa în funcție au ajuns în pușculița PDL pentru campania prezidențială din 2009, soldată cu realegerea președintelui Traian Băsescu.

Opinia publică trebuie să știe că fosta șefă a Vămii Halmeu a fost numită temporar în funcție în septembrie 2009, printr-un ordin semnat de președintele ANAF, Sorin Blejnar, la propunerea șefului Autorității Naționale a Vămilor, Radu Traian Mărginean. Opinia publică trebuie să știe că fosta șefă a Vămii Halmeu a predat suma de 130.000 de euro pentru numirea sa temporară în funcție unui om de afaceri din Cluj-Napoca, Liviu Florian, cunoscut ca apropiat și sponsor important al PDL. Opinia publică trebuie să știe că fosta șefă a Vămii Halmeu nu a fost numită definitiv în funcție pentru că nu a achitat diferența pretinsă de 300.000 de euro și că, ulterior, președintele ANAF, Sorin Blejnar, l-a numit șef al Vămii Halmeu pe Gheorghe Țârlea, fost vameș la Vama Moravița, originar din Arad, cunoscut drept un apropiat al primarului Gheorghe Falcă.

Procurorii DNA au ocazia să demonstreze acum că sunt cu adevărat independenți, și nu doar simple marionete ale președintelui Traian Băsescu și ale camarilei sale.

prevederile art. III pct. 5 din ordonanță), se diminuează vizibil posibilitatea practică de pescuit a cantității admise de pește. Stimați colegi,

Locuitorii din Delta Dunării sunt în majoritatea lor oameni săraci, iar pentru mulți dintre aceștia singura lor sursă de hrană este pescuitul. Cum crede acest Guvern incompetent că un om va putea să-și asigure necesarul de hrană zilnic folosind o singură undiță sau lansetă?

Este foarte clar că de acum încolo veți putea observa, în Deltă, vechii pescari „distrându-se” cu undița pentru a supraviețui!

Scopul pentru care a fost dată această ordonanță, în afară de faptul că scoate în evidență încă o dată incompetența Guvernului Boc, a fost acela că nu s-a făcut o distincție între pescuitul familial și braconaj.

Cu toții suntem împotriva braconajului și este necesară aplicarea unor măsuri severe pentru a stopa acest flagel, dar pescuitul familial nu este braconaj. Pescuitul familial este singura posibilitate a unor oameni de a-și procura sursa de hrană.

Prin celelalte articole ale ordonanței despre care discutăm, se stabilește un șirag de modificări și completări la regimul general de practicare a pescuitului în bunurile naturale piscicole, în conformitate cu legislația în vigoare, prezentându-le cu ifos drept „măsuri destinate dezvoltării economico-sociale a zonei Delta Dunării”, dar care, tot conform textului ordonanței, nu sunt aplicabile practicării pescuitului pe teritoriul rezervației biosferei, întrucât – atenție! – acest teritoriu constituie excepția de la regulă – textual: „accesul la resursele acvatice vii, cu excepția celor din ariile naturale protejate”! –, iar administratorul legal al patrimoniului natural de pe această arie naturală protejată (Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării”) o poate face în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 82/1993, aspectele tehnice fiind reglementate prin norme proprii și exclusive.

Pe tema prevederilor „ordonanței negre Băsescu-Boc” nr. 127 din 28 decembrie 2010 au fost organizate în mai multe localități din Delta Dunării întâlniri între conducerea Consiliului Județean Tulcea, ca principal inițiator al ordonanței, guvernatorul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” și membrii asociațiilor de pescari, dar și cu simpli cetățeni din comunitățile respective.

La aceste întâlniri, aroganța congenitală, dublată de incompetența izbitoare în ceea ce privește stăpânirea materiei de dezbatere, cât și faptul că a fost evitată o consultare anterioară, în contact cu îngrijorările și nefericirile cotidiene ale pescarilor, ca și ale celorlalți locuitori ai Deltei Dunării prezenți la întâlniri, au determinat o reacție vehementă a acestora, căci aceștia nu-și apărau decât drepturile firești la o existență demnă pentru ei, familiile lor și comunitățile seculare din care provin.

Apostrofările și huiduielile adresate conducerii județului Tulcea au caracterizat toate cele șase întâlniri organizate pe tema „ordonanței negre Băsescu-Boc” nr. 127 din 2010.

La Sulina, deoarece manifestația împotriva inepțiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2010 era foarte mare, organizatorii au decis pe loc mutarea locului întrunirii și introducerea printre manifestanți a unor polițiști în civil, care aveau rolul să supravegheze și să intimideze manifestanții.

Una dintre concluziile trase de organizatorii întâlnirilor a fost că: „Mergem înainte spre mai bine!”

Paradoxal, îmi sună în ureche formularea unui clasic încă în viață: „Să trăiți bine!” Sau mai corect spus: „Să trăiți dacă mai aveți cum!”

Vă mulțumesc pentru atenția acordată.

Haideți, stimați colegi de la putere și domnule dictator Băsescu, să încetați de a mai jigni acest popor din care și dumneavoastră faceți parte, insinuând că nu ar gândi pentru el însuși și că poate fi manipulat prin comenzi politice, cărat prin autobuze și pus să strige la comandă. Este degradant. Vă caracterizează perfect strict pe dumneavoastră, din nefericire, și este total străin de românii adevărați, din fericire!

În momentul în care unui om de stat îi lipsește responsabilitatea, el își pierde orice atribut, iar acțiunile sale devin nefaste. Când vrei să reprezinți 22 de milioane de suflete – nu mai menționăm aici cum s-a făcut această reprezentare –, trebuie să fii conștient că acțiunile tale îi vor afecta direct și trebuie să îți asumi responsabilitatea pentru efectele acestora.

Este de mirare că cei cărora le ești președinte te sancționează, nemaidorind să îți aplaude măsurile ucigașe, să se prindă în horă cu tine și să zâmbească supus atunci când singura lor grija este aceea de a supraviețui?

Iar dacă instituția prezidențială și-a pierdut statutul și este acum dezavuată, nu românii sunt vinovați, ci exact cel care nu și-a îndeplinit obligațiile față de ei.

Păcat că un astfel de personaj întinează istoria și pe reprezentanții săi marcanți și nu lasă românilor dreptul de a se bucura în liniște, departe de acțiunile de politizare, măcar de aniversarea momentelor mărețe din trecut, în condițiile în care prezentul a devenit o nesiguranță continuă, iar viitorul este o nebuloasă.

1. Care este suma pe care statul o datorează Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, implicit Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate?

2. Când, în ce an, a fost virată ultima dată suma datorată către acest fond și dacă a fost virată vreodată?

3. De ce pensionarii cu venituri mici sunt obligați, fără drept de apel, să plătească incompetența, proasta administrare a banului public și nepăsarea autorităților într-o perioadă de criză în care singurele măsuri de combatere a acesteia sunt diminuarea tuturor veniturilor pentru toate categoriile sociale, inclusiv copii și bătrâni?

Să înțeleg că domnul ministru al muncii a primit o asemenea comandă de la mai-marele său și a pornit vajnic la luptă, asemeni croitorașului celui viteaz, cu „șapte dintr-o lovitură”, să doboare toate recordurile de viteză la una dintre cele mai importante legi ale acestei țări, lege care ar trebui să fie în interesul tuturor părților implicate în negocieri, și nu să inaugureze cu mare pompă sclavagismul modern. Pentru că nu putem vorbi de altceva decât despre o consemnare a angajatului la locul de muncă, conform noului cod, care, mărind perioada de compensare în bani a orelor suplimentare, de la 30 de zile la 60 de zile calendaristice, aproape că le scoate în afara legii sau pune definitiv călușul în gura liderilor sindicali, face praf contractul colectiv de muncă etc., toate acestea pentru a nu mai putea fi apărate interesele reprezentanților sindicatelor.

În continuare vreau să vă expun doar unele dintre punctele divergente ale celor două propuneri de modificare a Codului muncii, primul – al sindicatelor și patronatelor, cel de-al doilea – al Guvernului:

1. Partenerii sociali nu sunt de acord cu majorarea perioadei de probă la angajare și a perioadei de preaviz la încetarea contractului.

2. Vor să participe la negocierea contractului colectiv de muncă și propun ca și patronii să poată face grevă, ca reacție la protestul angajaților.

3. Ei susțin că trebuie să existe un contract colectiv de muncă unic la nivel național, care să facă trimitere la un contract colectiv la nivel de ramură, și nu trebuie lăsată posibilitatea înțelegerii directe între angajați și angajator.

4. Sindicatele și patronatele au insistat să existe principiul _erga omnes_ , adică la muncă egală salariu egal, pentru eliminarea concurenței neloiale, principiu de altfel respins de actualul proiect al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

2. Într-un domeniu în care se lucrează cu bani și a cărui extensiune depinde de încrederea populației în mecanismele sale, reglementarea este în măsură să asigure o primă garanție a unei corecte aprecieri a siguranței și eficienței. Din acest motiv, reglementarea trebuie să fie complexă, să servească scopului major al pieței și al economiei naționale. Dar majoritatea dintre cei care conduc CNVM nu înțeleg mecanismele pieței și, spre exemplu, nici semnificația riscului și a eficienței în domeniul în care activează, nu au dovedit practic că se pricep la ce fac. Mai grav este faptul că nu acționează ca adevărați stâlpi ai pieței, cu o înaltă conștiință morală, pentru că nu au așa ceva.

3. Supravegherea deficitară a pieței de capital are, în anii din urmă, la bază reclamații, delațiuni și interesul financiar. CNVM nu arată că are un plan în minte sau măcar câteva principii sau proceduri constante pe care să le impună în piață, fapt care adaugă incertitudini politice peste cea specifică pieței, făcându-i pe investitori să se îndepărteze și mai mult de bursă, de piață în general. Or, fără o

reglementare strictă și competentă, fără o supraveghere imparțială și constantă, plasa de siguranță a protecției sociale nu devine suficient de extinsă și de eficientă ca în sectorul bancar. Din care motiv, crește nemulțumirea privind găsirea celor mai bune prețuri, se înmulțesc acuzele, sonore sau numai în surdină, de manipulare etc.

4. CNVM, în loc să regândească întregul sistem al pieței de capital din România pentru a-l adapta la condițiile actuale din economie, cheltuiește o bună parte din energia de care dispune pentru consolidarea sistemului existent, deși el trezește mari nemulțumiri în rândul operatorilor și investitorilor. În acest plan, sunt evidente cazurile care fac ca scoaterea din ecuație a intereselor personale să fie extrem de dificilă.

5. Menținerea volumului tranzacțiilor la un nivel extrem de redus, inclusiv a operațiunilor pe piața primară, care în alte țări, cum ar fi Polonia, asigură materie primă pentru tranzacțiile obișnuite, este o dovadă a pierderii încrederii în piață atât pentru agenții economici, cât și pentru cei care au economii. Nici nu se putea aștepta să se întâmple altceva cât timp CNVM nu răspunde în fața nimănui pentru faptele sale, iar responsabilitățile nu sunt corelate cu recompensele materiale într-o manieră transparentă. Aflăm din presă, deci faptele sunt de notorietate, că foarte frecvent însăși conducerea CNVM recunoaște tacit că unele decizii luate sunt neinspirate, că se revine asupra lor cu o detașare seniorială. Normal ar fi ca în astfel de cazuri de eșec să se sancționeze vinovații, chiar dacă sunt membri ai CNVM.

Dacă acest lider regional de partid este suspectat doar pentru o donație dată unei biserici, de ce nu putea fi cercetat în stare de libertate? De ce hackeri, violatori, cămătari, traficanți, beizadele de politicieni dovediți violenți sunt judecați în stare de liberate, iar un om care ar fi donat o sumă de bani unei biserici este pericol public? Este inimaginabil ce se întâmplă azi cu justiția din România!

După ce și-au subordonat toate instituțiile fundamentale ale statului de drept (Parlament, Guvern, Curte Constituțională), după ce și-au atras de partea lor instrumentele de presiune (ANI, DNA etc.), acum se încearcă subordonarea justiției și atacurile asupra liderilor opoziției. Iosif Boc și Beria Băsescu au pornit acum, în forță, regimul neostalinist în republica pedelistă România!

Această alianță nu distruge doctrine, ba dimpotrivă, le întărește. Proiectele sociale și cele liberale nu se încalecă, nu primează unele în fața altora, ci se completează.

Da, este prima alianță fără orgolii, pentru că liberalii nu se bat cu pumnul în piept că sunt mai de dreapta decât cei de la PSD, și nici invers. Toți au un singur scop, punerea în funcțiune, după înlăturarea guvernării PDL, a economiei și a societății, pe principii sănătoase atât liberale, cât și socialdemocrate.

Lumea a evoluat. De la antagonismul dreapta-stânga, se poate vorbi de armonia dreapta-stânga. Poate că aici, la București, se vor schimba istoric datele problemei. Poate că un nou curent doctrinar se va naște.

Recunosc că toate acestea nu puteau fi realizate fără sprijinul lui Traian Băsescu și al PDL. Dacă primul nu împingea țara spre o dictatură personală, iar partidul dumnealui de suflet nu conducea România spre dezastru economic, poate că ne-ar fi lipsit maturitatea de a construi această alianță.

Pe 5 februarie 2011, la București, stânga și dreapta au lăsat deoparte vechile resentimente și și-au dat mâna pentru a reconstrui viitorul economic și politic al României, pentru că, așa cum spunea Søren Kierkegaard, „Viitorul este tot ceea ce a uitat trecutul”.

Mi-e teamă însă că și în acest an ni s-au pregătit promisiuni fără acoperire și singurele „realizări” – între ghilimele – ale mandatului Băsescu – Boc rămân împrumuturile de la FMI, în condițiile impuse de Fond.

După cum ați văzut, 2011 a debutat cu aceleași semne ale recesiunii, în ciuda veștilor bune în spatele cărora s-au ascuns guvernanții, cum ar fi creșterea exporturilor. Sunt de părere că se impune luarea unor măsuri în forță în acest an și sunt profund de acord că este nevoie de eforturi conjugate în proiectul de aducere la lumină a României. Nu vorbesc despre celebra luminiță de la capătul tunelului, aceea a fost stinsă de Traian Băsescu atunci când și-a angajat partidul în sărăcirea sistematică a românilor, imediat după ce le-a promis că vor trăi bine.

Cred în alianța pe care opoziția o construiește în aceste zile, pentru că vreau să știu că am făcut toate eforturile să oprim planurile oarbe ale guvernării Boc. Resping acuzațiile PDL, care încearcă să acrediteze ideea că electoratul de dreapta are o singură opțiune în partidul puterii. S-a dovedit deja că interesul pentru propriile afaceri a primat în fața celui al românilor, dovadă valul de nemulțumiri care a lovit din toate părțile. Aș vrea însă din partea partidului Băsescu un răspuns: cine răspunde pentru dramele din familiile românilor, dramele generate de măsurile așa-zis anticriză?

Însă peste toate veștile președintelui s-a așternut neîncrederea, din cauza faptului că promisiunile sale au

rămas neacoperite, pentru că a intervenit în arii de activitate pe care nu le stăpânea și ne-a dat informații eronate și pentru că, în general, a avut talentul de a poza în cel care le rezolvă pe toate, neavând niciun succes la activ.

În aceste condiții, ca cetățean al acestei țări și ca parlamentar trimis aici de clujenii care m-au votat, îi cer primministrului Emil Boc să ne lămurească și să ne dea toate informațiile, reale, pe cât se poate. Mi se pare mult mai normal ca acesta să știe mai bine decât președintele ce face Guvernul. Și i-aș mai cere să nu dea speranțe inutile oamenilor, așa cum a făcut cu mult lăudata creștere salarială de 15%, care în fond s-a dovedit mai mică, prin aplicarea unor calcule strategice care să convină Guvernului.

Propun, așadar, să-l lăsăm pe Traian Băsescu să rezolve asperitățile pe plan internațional și tot ceea ce mai decurge din fișa postului Domniei Sale.

Vă mulțumesc.

Tehnica social-democraților a rămas neschimbată, astfel că și în cazul Nicolescu, pe principiul „ai lor sunt toți vinovați, ai noștri sunt niște victime”, pesediștii, în loc să lase organele de anchetă și instanța să își facă treaba, au găsit de cuviință că e normal să purceadă, chiar pe față, la presiuni politice de ultimă speță pentru a-și salva colegul de la ananghie. Acestor persoane, care se vor a fi bărbați și oameni politici, le recomand cu colegialitate să recitească atent alineatul (2) al articolului 124 din Constituția României, pentru a-și reaminti că „justiția este unică, imparțială și egală pentru toți”. Adică și pentru membrii PSD!

Până și liberalii s-au dat pe linia mai proaspeților lor aliați. Liderul PNL Crin Antonescu, deși a recunoscut că nu cunoaște detaliile dosarului, a găsit de cuviință să îi ia apărarea președintelui Consiliului Județean Argeș, să conteste decizia instanței și să susțină sus și tare că atât magistrații, cât și DNA au săvârșit un abuz asupra liderului PSD Argeș.

Acuzațiile curg cu nemiluita, însă nimeni, dar absolut nimeni dintre liderii pomeniți mai sus nu aduce nicio dovadă în sprijinul afirmațiilor făcute. Totul se rezumă la a arunca cu noroi în puterea judecătorească și la a amenința magistrații. Dacă se va dovedi că Nicolescu este vinovat, vor răspunde oare Ponta și Antonescu pentru declarațiile făcute în ultimele zile? Îi va sancționa cineva pentru că și-au încălcat atribuțiile de lideri de partid, de reprezentanți ai opoziției, amenințând reprezentanții statului și făcând acuzații fără fond?

Declarațiile făcute de către liderii politici din opoziție reprezintă instigare publică, prevăzută de articolul 324 din Codul penal: „Fapta de a îndemna publicul, prin grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respecta legile ori de a săvârși fapte ce constituie infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat. Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită de un funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 160 (persoană care îndeplinește o activitate importantă de stat sau altă activitate publică importantă) – și în ultima perioadă am văzut foarte multe la televizor –, pedeapsa este închisoare de la 1 la 5 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.”

Orice aveți de spus, stimați colegi din opoziție, poate au ceva de spus instituțiile abilitate ale statului și se autosesizează, acum, în al 12-lea ceas, pentru respectarea Constituției și legilor țării.

Devine astfel tot mai clar faptul că miza alianței PSD – ACD este una singură: justiția. Nu mai putem accepta ca politicul să se amestece în justiție. Nu mai putem accepta presiunile de orice fel asupra magistraților, asupra instanțelor de orice grad, doar de dragul imaginii publice. Lăsați justiția liberă! Lăsați justiția să își facă treaba!

Declarația politică este intitulată „De câte tragedii mai avem nevoie pentru a acționa?”.

Motto: „Când plini de praf, cu pași trudiți/Ieșim din mină obosiți/Ne doare că-n lumina sa/Pământul ține-o lume rea./În mină «Dumnezeu cu noi!»/Afară – grijă și nevoi.../Deasupra noastră n-avem cer,/C-așa e viața de miner.”

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am început declarația politică de astăzi cu versurile din „Imnul minerilor”.

Sâmbătă, țara noastră a fost zguduită de o nouă tragedie petrecută în adâncurile minei din Uricani. În urma ei, cinci persoane și-au pierdut viața. Viețile a cinci familii au fost distruse, date peste cap, într-o fracțiune de secundă.

După 1990, statisticile indicau faptul că, din numărul total al accidentelor de muncă pe economie, 32,6% s-au înregistrat numai în industria extractivă, numărul total al salariaților din acest sector reprezentând atunci doar 3,3% din totalul salariaților pe economie. În sectorul minier Valea Jiului se înregistraseră aproape 60% din totalul accidentelor din industria extractivă, în condițiile în care doar 19,5% din totalul salariaților din minerit lucrau în Valea Jiului. În total, numai în ultimul deceniu în minele din Valea Jiului au murit peste 50 de ortaci.

Nu reprezint în Parlamentul României un colegiu cu activitate minieră, însă reprezint românii și mă doare sufletul când văd, încă o dată, că Valea Jiului este pomenită de către presă și politicieni doar atunci când au loc tragedii în subteran. Minerii, care-și riscă viața zi de zi, sunt băgați în seamă doar în prag de campanii electorale. În rest, sunt doar niște oameni cu drept de vot, care-și trăiesc viața în pericol și sărăcie.

De ani de zile, Compania Națională a Huilei ocupă locul fruntaș al datornicilor către statul român. Asta nu îi împiedică însă pe mai-marii companiei să-și ofere salarii impresionante, în timp ce minerii își riscă viața pentru o brumă de bani. Strigătul lor de ajutor, disperarea s-au auzit doar ocazional, când ortacii au fost nevoiți să-și îngroape camarazii. Doar în astfel de momente muncitorii din adâncuri au putut să strige în gura mare că nu au echipamente, că lucrează cu utilaje mult prea vechi, că au nevoie de investiții care să îi ajute să muncească în continuare, așa încât, în fiecare seară, să se poată întoarce acasă la copii, pentru a le pune o pâine pe masă. Și tot în astfel de momente politicienii s-au făcut că ascultă, s-au declarat surprinși și îngrijorați de starea mineritului românesc și au făcut promisiuni, mult prea multe promisiuni, care însă nu s-au concretizat. În schimb, pe baza lor, minerii au fost aduși la vot, au fost folosiți politic exact ca și în urmă cu 20 de ani, când au fost aduși la București.

Minerii, stimați colegi, nu sunt arme politice, sunt oameni! Și nu orice fel de oameni, ci ortaci curajoși și puternici. De câte tragedii mai este nevoie pentru a face ceva pentru ei?

În primul rând, este imperios necesar să avem o situație clară a realității din sectorul mineritului și, pe baza ei, trebuie căutate soluții viabile. Trebuie să investim timp și bani pentru a-i salva pe acești oameni, o dată pentru totdeauna trebuie să ne preocupe cu adevărat situația lor.

*

De parcă nihilismul s-a născut în România, nimic nu se mai poate înfăptui, suntem excesiv de critici, fără a realiza că toată această atitudine ne face un deserviciu enorm. Oare este greu de conștientizat faptul că numai noi putem crea schimbarea și numai noi avem puterea de a genera binele?

Ceea ce am împământenit prin prejudecăți și stereotipii trebuie să dispară o dată pentru totdeauna, iar noi, românii, trebuie să devenim artizanii propriului destin. Trebuie să fim conștienți că schimbarea profilului nostru ca popor nu se poate face decât de către noi. Atât timp cât nu înțelegem și, mai ales, nu acceptăm că nimeni altcineva nu ne va ajuta, dacă noi înșine nu ne ajutăm...

Progresul cere sacrificii, cere viziune și încredere, iar toate acestea nu se pot realiza fără o schimbare de atitudine în care nihilismul nu are ce căuta, iar pentru ca faptele noastre să genereze efecte pozitive, prima schimbare trebuie realizată la nivelul comportamentului. Determinarea din ce în ce mai scăzută nu ne va oferi niciodată o șansă reală.

Criticii fervenți erijați într-o opoziție ce se dorește a fi una sănătoasă, dar care, de fapt, este putredă și găunoasă, ar trebui să știe o regulă de bază, aceea că, fără dialog deschis, fără disponibilitatea unui comportament matur și sincer, vorbele lor nu produc decât efecte dăunătoare, fiind victimele unui amestec letal între demagogie, orgoliu, nihilism și lașitate.

S-a ajuns la această situație și pentru că mai-marii opoziției consideră că instigarea la revoltă și la mișcări sociale este soluția eficientă pentru ca problemele românilor să dispară fără urmă. Încă o dată, „maturitatea” acestor lideri este mai mult decât relevantă, pentru ei progresul reprezentând masele scoase în stradă, dezordinea socială, lipsa de solidaritate și vorbele fără aplicabilitate practică.

Cum poți crede că violența și chemarea la dezordine pot avea vreodată efecte pozitive și cum poți să declari că te interesează cu adevărat țara și poporul tău, când îți tratezi concetățenii drept masă de manevră, provocând un război social din care au de pierdut?

Nu e cu nimic diferit de situația în care ți-ai trimite la pieire semenii într-un război ce nu le aparține și din care numai tu ai de profitat, iar aceasta se numește crimă împotriva propriului tău popor, a propriei armate cu care ai plecat la luptă, dar pe care nu eziți să o sacrifici.

Eternele critici fără curajul asumării faptelor nu fac decât să ne erodeze identitatea noastră ca popor și să facă din atât de necesara solidaritate doar un vis frumos, dar lăsat la un nivel abstract, imposibil de atins din cauza lui „Nu”.

În loc de a fi lași, haideți să fim curajoși, în loc de a ne pierde, haideți să fim solidari, în loc de a critica, haideți să construim și, în loc de a ne lăsa nihilismul să ne devină o a două piele, haideți să realizăm că încrederea și binele se află numai în noi și că prin ele putem avea orice.

*

Declarația politică se intitulează „Trădarea – de la stereotipie verbală și tic politic la o situație demnă de nenea Nae Caragiale. «Trădare, trădare, dar s-o știm și noi» – azi, USL”.

15 noiembrie 2010

Crin Antonescu: „Există niște complexe la domnul Ponta, niște frustrări, pot să le înțeleg în plan uman, dar trebuie să înțeleagă și Domnia Sa că e liderul unui partid politic mare și, ca atare, trebuie să-și consume în intimitate aceste lucruri, dacă vrea să facă treabă din punct de vedere politic.”

15 noiembrie 2010

Victor Ponta: „Cu cât ne întâlnim mai des, cu atât îl înțeleg mai puțin (pe Crin Antonescu – n.r.). Important e că PSD este foarte consecvent și serios și asta dă stabilitate și seriozitate. Noi, PSD-ul, credem că suspendarea nu este o temă cu care să te joci în fiecare zi... Dar doar ca să mergem la televizor și să ne iubească vreun proprietar de televiziune, nu ne jucăm cu România. Cred că, în acest moment, soluția este să avem un guvern mai bun și unul care să ia măsuri economice de ieșire din criză.”

Până mai ieri, reprezentanții PSD, PNL și PC aveau o mare preocupare. Când mai făceau pauză din a acuza actuala guvernare de inventarea crizei în lume și în special în România, mai găseau timp și resurse să vorbească despre „trădătorii lui Oprea”.

Toate canalele media au fost invadate de indignările și pudibonderia politică a opoziției, care nu pregeta să acuze la orice oră cum senatorii și deputații independenți și-au trădat partidul, alegând să reprezinte un cu totul alt partid.

Ceea ce au uitat acești „lupi moraliști” este faptul că acești parlamentari nu au făcut niciun jurământ de credință cu partidul, ci față de cetățenii români. Atât timp cât vocea lui nu s-a putut face auzită în folosul cetățenilor, ar fi fost atunci o dovadă de trădare dacă ar fi continuat.

Orice democrație sănătoasă se sprijină pe principiul clar al pluripartidismului constituit din existența și funcționarea partidelor politice care au o ideologie și un statut bine definit. Acest principiu asigură bunul mers al politicii și, implicit, al statului.

În România, din păcate, majoritatea partidelor cu pretenții amestecă ideologiile într-o frenezie nebună. Viața politică a devenit pentru ei o mare piață, în care își etalează pe galantare ideologia, oferind-o cui dă mai mult.

În acest sezon, Partidul Conservator a găsit la chivuța Antonescu o ideologie perfect de amestecat cu struțocămila ideologică a conservatorilor, numai bună pentru o salată de sezon, servită la viitoarele alegeri.

Uitând de fericitul mariaj cu PSD-ul, cu care a făcut casă bună când avea nevoie de voturi și recunoaștere la alegeri, PC și-a uitat rapid marea dragoste, trecând la mai „zburdalnicul” PNL, care i-a promis mai multe voturi, mai multe funcții și mult așteptata ieșire din anonimat.

Scurta vizită de la judecătorie a fost și ea dată uitării, că doar, deh, dacă totul se petrece în ograda proprie, morala și criticile sunt simple piedici, bune de aplicat numai pentru ceilalți.

Nu contează că PNL-ul și PC-ul nu au nimic în comun, în afara dragostei de putere, nu contează că PC-ul a trădat. Trădători sunt numai ceilalți. Aici este vorba de principiile înalte de salvare a țării, pentru care nu precupețești nimic. Mai contează o identitate de partid, mai contează membrii conservatori sau o hotărâre judecătorească? Acestea sunt nimicuri pe lângă ce se promite de către PNL, un partid campion la tot felul de alianțe.

De multe ori m-am gândit cum trebuie să se fi răsucit Brătienii în mormânt, „văzând” faptele celor care au pretenția că le sunt urmași. Ceea ce înainte reprezenta cu adevărat un partid singular, puternic și extrem de bine conturat, acum nu a rămas decât o copie palidă, care aleargă după oportunități și îndeamnă la tot felul de alianțe atât timp cât interesele personale sau de grup le sunt îndeplinite.

Așa că Mefisto Voiculescu s-a gândit mai bine la ceas de seară și a pus repede de o alianță cu copia tânără a lui Agamiță Dandanache, vorbind ei și stabilind „coledziile” unde au mai multe șanse, că doar, deh, nu mai puteau rămâne și de data asta pe dinafară. Bineînțeles, știți, trădătorii nu sunt

ei, ci cei care au avut curajul să creeze un partid nou, stabil, cu o ideologie bine conturată și un program eficient.

Sâmbăta aceasta, în România anului 2011, s-a reeditat nașterea a două concepte, pe modelul Adunării Constituante a Franței din 1789. Dacă atunci însă francezii au făcut-o inteligent, rațional și mânați de interese superioare, acum floarea vestită a opoziției noastre a executat în stilul specific o învârtită în Palatul Parlamentului, de unde a reieșit cu acte în regulă Uniunea Social-Liberală, un amestec de roșu și albastru, de stânga și dreapta, de ne așteptăm ca și fiefurile electorale ale partidelor iubitoare de uniune să o ia din loc. Așa că nu ar fi de mirare ca de mâine să găsim Moldova, cândva social-democrată, pe undeva prin Transilvania liberală și invers, în timp ce mici regiuni din țară vor alerga care pe unde apucă pentru a desemna ideologia conservatorilor, deveniți unioniști și sociali, și liberali.

Dacă-i ghiveci, ghiveci să fie, dar să nu se mai plângă apoi onorabilii politicieni răspopiți că suntem de râsul Europei, că nu avem aia, că nu avem ailaltă. Doar ei sunt primii care demonstrează că nici doctrina nu mai e ce a fost și stânga poate deveni într-o clipită dreapta, iar liberalismul devine socialist, pe când conservatorii, moștenitorii celor care au apărut ca o tendință cu totul firească a gândirii politice ca reacție la liberalism, se reprofilează și ei în stil românesc.

Așa că Montesquieu Ponta devine Locke Antonescu, care îi ia locul lui Burke Constantin, care îi ia locul lui... înțelegeți dumneavoastră până în 2012. Sau nu... Halucinantă rotație, numai bună de exemplificat România corectă și România bunului-simț, pe care le tot citează mai noul liberal Ponta.

Oricum, trebuie să îi înțelegem și să le acordăm pe deplin toate circumstanțele atenuante. Rezultanta roșie-albastră USL este făcută special nu pentru a-și stabili de pe acum viitoarele funcții și fotolii, ci împotriva președintelui Băsescu și ai lui. Înaltă perspicacitate, minunat spirit de observație și excelent fler în identificarea problemelor țării! Nu eradicarea crizei economice sau mai multe locuri de muncă pentru români contează, ci eradicarea lui Băsescu, eternul clișeu al opoziției, care acum, ca Făt-Frumos, a crescut într-o zi cât alții în trei ani, și-a luat haine noi și amenință să se lupte pentru onoarea prințesei România.

Doar scopul scuză mijloacele, iar când scopul este acela de a-l învinge pe Băsescu, se scuză și ghiveciul ideologic, și lupta pentru putere, și atacurile de altădată, devenite acum ironii fine, căci acești domni se visează salvatorii țării, iar, din păcate pentru ei, simțul ridicolului le-a fost de mult abolit.

Cam atât valorează moralitatea la acești „politicieni”, cât o alianță la foc rapid și încălcarea angajamentelor luate. Despre trădare, din nou nimic. Ei nu se consideră trădători, ci doar salvatorii țării, umplând spațiile de emisie cu apelative adresate altora, a căror verticalitate și onoare deranjează.

Acești „luptători de la ’48” consideră că au un drept nativ de a face și desface ițele politice fără a ține cont de nimic. Vechile atacuri reciproce de pe vremea când fiecare simpatiza cu altcineva sunt șterse rapid din memorie, cu pretenția ca și noi să uităm aceste „derapaje”, motivația fiind una absolut naturală și transmisă șăgalnic: „Neică, iartă-mă, te rog, dar eram și eu supărat”. În final, își dau mâna și sărbătoresc victoria, uitând supărările de altădată și pupându-se cu foc, că doar așa e frumos între prieteni!

Ce e trist e că astfel de personaje caragialești își iau singure rolul de oameni politici și de reprezentanți ai românilor..., considerând România moșia personală și criticându-i pe alții după modelul hoțul strigă: hoțul!