Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 decembrie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Dragoș Luchian
Discurs
Declarația politică este intitulată „Avertismentul diasporei, al utilizatorilor social media și ai rețelelor de socializare asupra clasei politice!”.
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Rezultatul alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie 2014 a condus la războaie ale nervilor în rândul partidelor aflate la guvernare, dar și la noi analize în rândul noului Partid Național Liberal.
Formațiunile politice, în special în momentul de față cele aflate la putere (PSD+PC+UNPR), dar și cele din opoziție, nu au înțeles mesajul transmis de alegatori. Acest mesaj, ce vine, pe de o parte, din diasporă, dar și din rândul clasei de mijloc (o ambrozie electorală dorită de clasa parlamentară), ce utilizează diverse rețele de socializare, reprezintă electoratul indecis și nemulțumit, nonvotant la alegerile din 2000 și 2009, care contribuie cu 15–25% la intenția de vot din 2014.
Ce nu vrea să înțeleagă o parte din clasa politică actuală, formată în urmă cu 25 de ani, este existența unui nou tip de electorat. Acești noi electori (care nu pot fi mituiți) vor o schimbare de structură a sistemului politic, vor o nouă mentalitate parlamentară. Dacă noi, clasa politică actuală, nu știm să ne adaptăm acestor noi cerințe, ne vom trezi în 2016, la cele două tipuri de alegeri (locale și parlamentare), cu o nouă surpriză electorală: există posibilitatea unei prezențe la vot care să depășească 55% din numărul de votanți și care să impună un nou tip de politicieni, formați în conceptul de social media.
## Stimați colegi,
Ar fi de reflectat faptul că mesajul transmis pe 16 noiembrie poate fi interpretat astfel:
– cei din diasporă ne spun în felul următor: „Vreți, nu vreți, ne vom întoarce acasă, pentru că vrem să avem bunăstare și în România. Dacă nu înțelegeți, vă vom demonstra că avem propuneri, profil electoral și resurse financiare să convingem poporul să ne voteze și pe noi, nu numai pe voi.”; – cei din mediul virtual, al tinerilor din noua clasă de mijloc, al meseriilor liberale, al corporatiștilor și antreprenoriatului social, precum și generația hipsterilor au următorul slogan: „Ne-am săturat de demagogie politică, de stabilitatea pe funcții pentru mulți care se cred aleși pe vecie, vrem schimbarea acestui mental. Avem studii, stil organizațional, management de strategie publică, ne vom impune să începem să vă schimbăm.”
Doamnelor și domnilor colegi senatori,
Optica electoratului român s-a schimbat după 16 noiembrie, fie că acceptăm acest lucru sau nu. Dacă din cele prezentate mai sus nu vrem să înțelegem pe ce piață electorală ne aflăm în acest moment, concluzia este simplă: treptat-treptat, actualul establishment politico-parlamentar se va putea trezi ca până în 2020 să devină parte din trecutul istoric.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .