Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 decembrie 2013
Declarații politice · adoptat tacit
Dumitru Oprea
Discurs
Declarația politică este intitulată „Bolnavii României nu trebuie să mai fie și victimele bolilor din sănătate”.
Domnule președinte al Senatului,
Doamnelor și domnilor colegi, Stimați invitați,
La începutul acestui an, printr-un document adresat Ministerului Sănătății, criticam încercările ministrului Eugen Nicolăescu de a pune situația critică a aprovizionării cu citostatice doar pe seama fostei guvernări. Tot în acea perioadă au existat angajamente publice ale domnului ministru potrivit cărora bolnavii de cancer nu vor mai trebui să-și facă nicio grijă, garantând o mai bună organizare în sistem.
Iată însă că, în ciuda promisiunilor date, necazurile celor bolnavi continuă și acum. Aproape că a devenit fără ieșire situația din spitale. Atunci când sunt citostatice, lipsesc serul fiziologic, compresele și calmantele sau alte materiale de bază în tratarea acestei crunte boli. Din păcate, nu lipsa banilor este problema, ci modul în care sunt gestionați în sistem și felul în care se raportează sincopele de funcționare la nivel de minister.
Astfel, deși de foarte mulți ani bugetul sănătății crește, calitatea serviciilor medicale este din ce în ce mai precară. Așa se face că oamenii care ar trebui să aibă liniște și tărie de spirit pentru a se lupta cu boala sunt umiliți și chinuiți când ajung în secțiile oncologice, fiind chiar forțați să vină cu medicamente și alte materiale de acasă, pe cheltuială proprie.
În consecință, facem un apel la conștiința celor aflați la putere. Aveți, probabil, rude, prieteni ori cunoștințe care se luptă să învingă cancerul în spitalele românești, sistem condus de o persoană incapabilă să rezolve problemele urgente. Știm că managerii spitalelor pot fi destituiți dacă timp de trei luni înregistrează pierderi și arierate, adică performează slab administrativ. În aceste condiții, ministrul când și cum poate fi demis? Prin urmare, considerăm că parlamentarii și liderii USL pot face un bine românilor schimbându-l pe actualul ministru al sănătății, dând astfel dovadă că actualului Guvern îi mai pasă de cetățenii acestei țări.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.