Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 aprilie 2010
Declarații politice · adoptat
Viorel Arcaș
Discurs
Declarația politică este intitulată „Bolnavul – noul pericol public pentru societate”.
## Stimați colegi,
Am trăit să o auzim și pe asta: bolnavii au devenit noul pericol public pentru societate. După ce că mor pe capete din cauza condițiilor proaste din spitale și a lipsei tratamentelor eficiente, după ce că nu suntem în stare să creăm un sistem sanitar viabil, în care medicii să nu plece să lucreze în străinătate, medicamentele să fie accesibile tuturor, îngrijirea medicală să fie de cea mai bună calitate, după ce că suntem pe primele locuri la morbiditate, iar oamenii au ajuns să își pună speranța doar în Dumnezeu atunci când se îmbolnăvesc, Guvernul Boc dă în cap definitiv persoanelor cu probleme de sănătate, transformându-le în infractori.
Da, stimați colegi, prin noua ordonanță de urgență a Guvernului Boc privind înăsprirea condițiilor de acordare a concediilor medicale, bolnavii sunt transformați în pericol public și sunt tratați la fel cu infractorii. Că ai furat ceva sau că te-ai îmbolnăvit reprezintă, în concepția membrilor Guvernului Boc, același lucru. Te trezești cu poliția la ușă să te verifice.
Multe aberații mi-a fost dat să aud de când la guvernare se află PDL, dar parcă niciuna nu egalează această ultimă decizie. Este șocant și infam la adresa oamenilor cu probleme de sănătate, pe care autoritățile îi tratează ca pe pleava societății. După ce că nu le acordă îngrijiri și tratamente de calitate, acum îi cercetează și cu poliția să vadă cât de bolnavi sunt.
Sunt convins că nimeni nu a stat să verifice statisticile medicale și să stabilească ce procent de bolnavi închipuiți se află în ansamblul bolnavilor declarați și, cu toate acestea, pe baza informațiilor după ureche, s-a elaborat un act normativ menit să bulverseze din nou întregul sistem. Deși nu reușesc să facă față numărului mare de dosare pe care le au în lucru, polițiștii sunt nevoiți acum să își ia o sarcină în plus: să se ducă acasă la bolnavi și să verifice care este starea lor de sănătate.
În loc să stea pe stradă și să îi prindă pe cei care dau în cap bătrânilor sau pe cei care omoară oameni pe trecerea de pietoni, polițiștii trebuie să se ocupe de verificarea concediilor medicale. De unde și până unde au polițiștii o astfel de specializare?
Noul trend va fi de a angaja medici în poliție sau la casele județene de asigurări de sănătate, unde știm bine că lucrează, în special, economiști? Cum vor putea contabilii și polițiștii să constate dacă un bolnav chiar este bolnav sau doar se preface? Ce competențe profesionale au în acest sens? Ce se întâmplă, apoi, cu cei care nu se află acasă în timpul controlului, sunt în spital sau la tratament în străinătate?
Aceasta este marea problema a sistemului de sănătate din România: medicii de familie prea concilianți și pacienții prea dornici de concedii medicale? Aceasta este modalitatea Guvernului Boc de a pune ordine în sistemul de sănătate, prin crearea panicii și inducerea fricii în rândul medicilor și al bolnavilor? Asta le mai lipsea acestor persoane?