Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 martie 2012
other
Sorin Constantin Lazăr
Discurs
Declarația politică este intitulată „Campanie pe brânci. Atenție, se măresc salariile!”.
## Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor,
Winston Churchill spunea că democrația este cel mai bun sistem politic pe care omenirea îl putea inventa. Nu vorbim însă de un sistem perfect, ci de unul perfectibil prin conjugarea tuturor forțelor politice, fie ele de la putere sau din opoziție.
Indiferent că avem de-a face cu perioada de campanie sau nu, întreaga clasă politică ar trebui să înțeleagă că unul dintre principiile de bază ale democrației este acela al respectului acordat cetățeanului.
Pentru luna iunie, luna în care au loc alegerile locale, guvernanții s-au gândit că o mostră remarcabilă de respect acordat cetățenilor, cât și un suport pentru nevoile acestora, ar fi creșterea salariilor.
Brusc, după luni întregi de umilințe și texte în care s-a repetat cu obstinație cum austeritatea impune astfel de măsuri, s-a uitat: nu mai avem austeritate, nu mai sunt probleme, există bani din belșug.
Această măsură de creștere a salariilor taman într-o lună electorală nu arată altceva decât modul în care, încă o dată, acești guvernanți îi desconsideră pe români.
Să înțelegem cumva, domnilor guvernanți, că din pușculița din care ați luat bani pentru panouri și fluturași denigratori, pentru sacoșe cu pomană electorală ați luat bani și să mai dați puțin la salarii, cât să le arătați românilor cât de capabili sunteți și cât meritați să fiți revotați?
Să înțelegem cumva că, așa cum se găsesc brusc bani, mai pregătiți niște măsuri populiste prin care să vă arătați geniul politic?
Așteptăm doar, în numele democrației pe care, chipurile, o promovați și respectați, să ne răspundeți la următoarea întrebare: care este procedeul minune prin care o pușculiță, până mai ieri goală, se poate umple brusc atunci când se apropie alegerile?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.