Leonard Cadăr

Declarația politică este intitulată „Când simțul măsurii lipsește unor minți «luminate»”.

Am asistat săptămâna trecută la un eveniment festiv foarte important, și anume împlinirea a 150 de ani de la înființarea Senatului. Cu prilejul acesta dați-mi voie să urez și eu, de la această tribună solemnă, un călduros „La mulți ani!” colegilor și Senatului, una dintre pietrele de temelii ale

democrației din România, chiar dacă perioade mai tulburi, din când în când, i-au umbrit destinul.

Sincer să fiu, nu mă așteptam să fie un eveniment perfect, pentru că e an electoral, deci orice eveniment este un motiv în plus ca forțele politice să-și mai aplice câte un ghiont pe sub masă. Ceea ce m-a surprins a fost faptul că invitați de marcă, deși se aflau în mijlocul nostru ca oaspeți, nu au ezitat să făcă referire și să deplângă o așa-zisă calitate slabă de pregătire a Senatului și a senatorilor din zilele noastre. În plus, au ieșit la iveală pretențiile unora de a dobândi calitatea de membru al Senatului prin titlu sau, de ce nu?, prin naștere, crezând că titlurile academice țin loc de cunoaștere a problemelor de zi cu zi ale românilor. Astfel de personaje cu pretenții, care în urma lor nu au lăsat nimic deosebit cu care să se mândrească sau să folosească românului la creșterea bunăstării sale, creatori doar de teorii abstracte, doresc la bătrânețe să fie și ei măcar patru ani senatori, să nu spună că n-au făcut chiar nimic în viață.

Din fericire, astfel de pretenții nu cred că vor fi vreodată satisfăcute constituțional, pentru că nu ne mai putem întoarce în vremurile lui Cuza, dar acest mod de gândire este nociv în spațiul public.

Din punctul meu de vedere, tocmai astfel de abordări duc la un grad mare de neîncredere în parlamentari, pentru că românii s-au săturat de politicienii circari, filosofi, ideologici și demagogi. Tocmai astfel de politicieni, a căror singură calitate este poate doar oratoria, trăiesc în mediul lor îngust, care nu are contact de niciun fel cu viața simplă, viața reală a cetățeanului român, sunt rejectați de popor, dar menținuți de sistem, sporind gradul de nemulțumire a societății civile.

Românii, și nu numai ei, fiecare popor are nevoie în Parlament de cât mai mulți membri reprezentativi care vin din mijlocul cetățenilor, care le cunosc problemele, care le știu soluțiile și care doresc să le aplice fără negocieri sau avantaje personale. Ca să fac o parabolă, avem nevoie de o democrație autentică, bazată pe cât mai mulți reprezentanți ai social-democrației, cu sânge roșu, care merită, și nu de un absolutism luminat susținut de aristocrați cu sânge albastru, care doar pretind.

Prin urmare, îi provoc pe cei care își doresc să ajungă senatori de drept prin titluri, moștenire sau alte pretenții să-și prezinte românilor realizările lor practice puse în folosul Cetății. Mă întreb chiar dacă unii dintre acești circari, filosofi, ideologi și demagogi ar putea supraviețui în condițiile de trai ale unor cetățeni simpli sau dacă măcar ar găsi soluții la problemele cu care se confruntă în viața lor de zi cu zi.