Alexandru Mocanu

Declarația politică este intitulată „Ce construiești te construiește”.

Se spune că un bătrân tâmplar se afla în pragul pensionării. Era încă în putere, de aceea patronul îl mai dorea la lucru în firma sa. Cu toate acestea, bătrânul era hotărât să se retragă pentru a duce o viață mai liniștită alături de familie. A apreciat că e preferabil să renunțe la un salariu bunicel în favoarea unei bătrâneți liniștite.

Cu părere de rău pentru pierderea unui meșter așa de priceput, patronul îi ceru totuși să accepte să mai construiască doar o singură casă. În cele din urmă, bătrânul cedează rugăminților patronului și acceptă, însă nu a mai pus atât suflet în ceea ce a făcut, așa cum făcuse întreaga viață. În plus, a lucrat cu ajutoare nepricepute și a folosit multe scânduri, căpriori și cărămizi nepotrivite, și, în sinea lui, îi era rușine de cum arăta ultima lucrare.

Când, în cele din urmă, o isprăvi, patronul veni să o vadă. După ce-i mulțumi bătrânului pentru efortul suplimentar, patronul a făcut un gest uluitor, i-a dat tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i: „Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine, acum, la pensionare!”. Tâmplarul rămase uimit. Ce mare rușine, ce umilință! Dacă ar fi știut că își construiește propria casă, atunci ar fi făcut-o cu totul altfel.

Așa este și cu noi, cu noi toți, ne construim viețile, punând în ele, adeseori, nu tot ceea ce este mai bun, apoi, cu uimire, realizăm că tocmai noi trebuie să trăim în casa pe care în mod neglijent ne-am construit-o. Dacă am putea-o reface, am face-o mult diferită, în bine, evident. Însă aproape niciodată nu ne putem întoarce înapoi, iar atunci când se poate trebuie să suportăm costuri usturătoare. Și, paradoxal, la nivelul discursului public, de multe ori, tot noi suntem cu gura mare.

Așa că, distinși politicieni, să luăm aminte! Deciziile pe care le-am luat cu toții în ultimii douăzeci de ani sunt cele care ne-au adus astăzi aici. E limpede pentru toată lumea că deciziile de care vorbesc sunt legile, reglementările pe care le-am adoptat de-a lungul acestor două decenii și este la fel de limpede că, din diverse motive, multe au fost greșite. De aceea, acum trebuie să suportăm cu toții costurile, adesea usturătoare, ale procesului de eliminare a greșelilor, de îndreptare a lucrurilor. Pentru a depăși acest moment greu, este nevoie de efort colectiv, de solidaritate și, mai ales, de o deplină sinceritate, adică de bun-simț.

Procesul de îndreptare a greșelilor trecutului a început, timid, anevoios, cu opinteli, cu contestații, dar a început, și sunt de înțeles mai ales contestațiile diverselor categorii de cetățeni afectați. Din păcate, mulți dintre noi, politicienii responsabili de aceste greșeli, am găsit cu cale să ne dăm în stambă, încurajând și amplificând contestațiile, ceea ce nu este onest. De exemplu, în timpul dezbaterilor la Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, unii dintre noi, în mod ipocrit, au cerut ca, într-un an de criză, să se îndrepte lucruri pe care ei, la guvernare fiind și în timp de creștere economică, nu le-au îndreptat. Și, culmea, cei mai vocali au fost tocmai cei care, atunci când au guvernat, au introdus pensiile și salariile „nesimțite”, posturile bănoase din agenții pentru clientela de partid, zeci de legi cu privilegii doar pentru câțiva, au încurajat cheltuirea nesăbuită a banului public exact în pragul crizei economice etc. În această situație, declarațiile politicianiste de astăzi ale unora dintre noi sunt inutile, pentru că nu (mai) conving pe nimeni.