Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 februarie 2012
other
Alexandru Mocanu
Discurs
Declarația politică este intitulată „Ce zice Ponta când Mircea Badea îl face târfă? Nimic!”.
Joi seara, când am ajuns la Roșiori și am nimerit peste Mircea Badea umilindu-l pe „groupie-ul” Ponta, mi s-a făcut milă de „cârlanul tânăr” din fruntea PSD. Pentru cine nu știe, „groupie” sunt fetițele care se înghesuie să facă sex cu vedetele rock. Dar când urmărești mesajele celulelor de dezinformare ale securității localizate în „Antene”, trebuie să te gândești, de fapt, ce se ascunde în spatele acestor mesaje. Oamenii aceștia sunt formidabili în a manipula sentimente puternice de ură, compasiune, tristețe. Joi seara însă, atât ei, cât și cei de la suratele „România TV” și „Realitatea TV” erau ofticați în asemenea hal, încât vă mărturisesc că n-am mai văzut ceva asemănător în viața mea și, slavă Domnului, am văzut multe. Dar, în definitiv, de ce l-ar deranja pe Ponta faptul că „Antena 3” îl atacă, iar Mircea Badea se jură că nu va vota cu el? Din contră, eu cred că pe liderul PSD îl credibilizează faptul că a ajuns victima lui Voiculescu.
Totodată, cred că, mai degrabă, asistăm la un joc la două capete al liderilor USL. Într-un colț, Crin Antonescu, antrenat de Dan Voiculescu și sprijinit logistic de bateria de secreții umane de la „Antena 3”, „Realitatea TV” și „România TV”, cu scopul de a capta publicul radicalizat, pentru care Băsescu este Scaraoțchi. În celălalt colț, noua imagine a lui Ponta – constructiv, moderat, girat de societatea civilă întruchipată de Alina Mungiu-Pippidi. Care ar putea fi consecințele acestei strategii? În primul rând, joi, declarațiile lui Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) au fost uitate, întrucât toate televiziunile au disecat discursul din Parlament al liderului PSD. Apoi, toată presa a punctat mesajul decent al lui Ponta, prin comparație cu „talibanul” Antonescu. Brusc, Ponta s-a transformat din „băiețelul imatur” într-un lider cu viziune economică și limbaj occidental. După umila mea părere, nici
vorbă de ruperea USL, cel mult, de-acum balaurul are mai multe capete.
Personal, nu cred nici în maturizarea peste noapte a lui Ponta. Este evident un joc de imagine al USL. Vezi și „scurgerea” în presă a informației privind întâlnirea de la Grivco a liderilor USL cu Voiculescu și mesajul subliminal strecurat: „Voiculescu l-a chemat la ordine pe Ponta, dar acesta nu s-a supus.” Ce să spun? Mare om, mare caracter! Aiurea! În jurul lui Ponta roiește – ceva mai discret după condamnarea lui Adrian Năstase, dar încă roiește – aceeași trupă: Dragnea, Negoiță, Șova, Bănicioiu, Mazăre, Oprișan, Hrebenciuc, Mitrea, dar și distinșii Fenechiu, Rușanu, Vosganian etc., cu toții „abonați” la DNA. De aceea, mă întreb: dacă Ponta ajunge prim-ministru, prind aceștia, în frunte cu Dan Voiculescu, o bucată consistentă din ciolan? Eu cred că da. Nu-mi închipui că PSD și PNL vor avea capacitatea să se curețe. Degeaba vorbește critic Ponta despre „băieții deștepți”. Ei vor rămâne și în Guvernul USL, iar Voiculescu își va recupera afacerile pornite în vremea guvernării Năstase, și veți vedea că președintele PSD se va duce în continuare la „Antena 3”, unde va avea parte de același tratament ca și până acum.