Gabriela Crețu

Declarația politică este intitulată „Cine omoară Europa, refugiații sau noi?!”.

„O idee bântuie Europa – Uniunea și-a făcut datoria, Uniunea poate să moară. Vorbesc de Uniunea în care ne-am dorit să intrăm, nu de cea care a ajuns astăzi. Există interese din interiorul și din exteriorul Uniunii; o spun pentru că e vizibil, nu pentru că aș fi adepta vreunei teorii conspiraționiste.

Numeroase pârghii sunt utilizate pentru ca obiectivul să fie atins. Politicile de azil reprezintă una dintre ele; există și altele – vitezele multiple, guvernanța economică, TTIP... Migrația este o problemă importantă, care trebuie gestionată, dar nici pe departe atât de gravă pe cât este instrumentalizată politic de cei care, din interese oportuniste sau inconștient, invocă argumentele extremei drepte – diferențele culturale/rasiale/etnice, care ar face imposibilă integrarea acestor oameni, taxați în bloc drept teroriști.

Consider că interesul țării noastre nu este să se ralieze la această poziție! Pentru prima dată am putea să dovedim că, pe lângă orgolii, suntem capabili să vedem care ne este interesul, interesul românilor.

Rațiunile pentru care trebuie să fim deschiși și solidari la gestionarea acestei crize sunt cele de principiu, dar și unele

pragmatice. Nu se poate să invocăm întotdeauna solidaritatea când avem noi nevoie, cum e cazul fondurilor europene de coeziune, și să o refuzăm apoi când au nevoie alții de ea. Aplicarea zicalei «la plăcinte înainte, la război înapoi» nu este recomandabilă. Aici nu e vorba doar de solidaritatea cu oameni aflați în situație de risc, e vorba și (mai ales) de solidaritatea între statele membre.

Refuzul acceptării realocărilor, susținerea poziției celor ce vor renaționalizări brutale ale unor politici vor influența, fie că vrem, fie că nu vrem, și discursul despre migrația economică legală, în genere, și pe cele trei milioane de români/migranți intracomunitari.

Credința în valorile umaniste care face Europa să primească refugiații – credință pe care o ironizează unii ca naivă – a fost aceeași care a determinat populația din aceste țări să-i primească pe români, în ciuda grupurilor de extremă dreaptă și populiste, care-i acuzau nu doar de dumping social, ci de toate relele. Noțiunile de «invadatori» și «barbari» au fost folosite mai întâi în legătură cu noi, nu cu sirienii...

Lipsa unei soluții solidare nu va schimba doar discursul, ci va duce la măsuri concrete. Închiderea granițelor și reintroducerea vizelor vor fi primele la care vor apela țările destinatare ale migrației actuale, deschizând calea destructurării Uniunii în aspectele acceptate unanim ca fiind pozitive. Euroscepticii trebuie să știe că politicile neoliberale ar fi triumfat și fără Uniune; politicile de coeziune sau libera circulație ar fi lipsit; ca să vizităm partenerii strategici ne trebuie viză...

Nici moralmente nu putem invoca lipsa de responsabilitate cu privire la catastrofele umanitare din nordul Africii și Orientul Mijlociu, din rațiuni pe care trebuie să ni le reamintim sau să le recunoaștem. Pe de o parte, România e semnatară a tuturor documentelor internaționale referitoare la azil și drepturile refugiaților. Pe de altă parte, situația actuală este puternic conexată cu intervențiile în zonă, intervenții în care Occidentul democratic și NATO nu sunt deloc inocente. România nu-mi amintesc să se fi opus. Dimpotrivă! A fost parte activă.