Iulian Urban

Declarația politică este intitulată „Cine răspunde de (ne)încasarea creanțelor externe ale României? Ați auzit de CIAMICR? Cum arată o lege făcută cu dedicație celor care au vânat creanțele României în 1994”.

Legat de problema creanțelor externe pe care Germania trebuie să le plătească țării noastre, în România avem ceva legislație – Hotărârea Guvernului nr. 732 din 21 octombrie 1994 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recuperarea creanțelor României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989. Hotărârea Guvernului nr. 732/1994 este dată în completarea Legii nr. 29 din 18 mai 1994 privind autorizarea Guvernului de a aproba negocierea în vederea recuperării creanțelor

României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989.

Vedem astfel că există o Comisie interdepartamentală pentru avizarea modalităților de încasare a creanțelor României (CIAMICR), din care fac parte reprezentanți ai:

- Ministerului Finanțelor Publice;

- Ministerului Comerțului;

– Ministerului Afacerilor Externe;

– Ministerului de Interne;

– Băncii Naționale a României.

Oricum, această comisie vedem că nu are atribuții pentru creanțele internaționale ale țării izvorâte după 1989.

Această comisie are obligația legală să verifice lunar și ori de câte ori este necesar, citez, „propunerile de recuperare a creanțelor primite de la reprezentanții autorizați ai țărilor debitoare, de la firme și instituții bancare și financiare de intermediere române și/sau străine. Creanțele pot fi recuperate în devize convertibile prin livrări de mărfuri, prestări de servicii, cesionare de creanțe, precum și prin investiții în țara debitoare”.

Interesant este modul în care se „sesizează” CIAMICR, și anume faptul că nu se sesizează, de exemplu, la cererea unui parlamentar sau a uneia dintre Camerele Parlamentului, însă se sesizează dacă este contactată de „firme, instituții bancare și financiare de intermediere române și/sau străine”...

Păi cum să nu fie creanțele externe ale României lăsate la voia întâmplării, dacă această comisie nu se sesizează la cererea unor demnitari aleși prin vot național?

Înțelegem așadar că atât Legea nr. 29 din 1994, cât și Hotărârea Guvernului nr. 732 din 1994 au fost unele cu „dedicație” pentru vânătorii creanțelor externe ale României, ce se grăbeau să le valorifice în interes personal, având grijă ca România să nu vadă un cent din aceste creanțe.

Să mergem mai departe, să vedem cum funcționează acum mecanismul de recuperare a unei creanțe externe ale României:

„În funcție de analiza și selecția ofertei celei mai avantajoase părții române, comisia interdepartamentală va prezenta Guvernului proiectul de mandat pentru aprobarea negocierii recuperării creanțelor în condițiile ofertei alese, după însușirea acesteia de către conducerile instituțiilor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 362/1994, respectiv ale Ministerului Finanțelor, Ministerului Comerțului, Ministerului Afacerilor Externe și Băncii Naționale a României.”