Alexandru Mocanu

Declarația politică este intitulată „Cine se teme de votul românilor din afara granițelor?”.

Singurul contraargument adus în dezbaterea publică asupra ideii legii votului prin corespondență, care ar facilita votul românilor din afara granițelor, este că, astfel, alegerile ar putea fi fraudate. Oare doar aceasta trebuie discutat atunci când este vorba de posibila implicare a două milioane de români care trăiesc în afara granițelor în stabilirea liniilor politice ale țării ai cărei cetățeni sunt?

Declarația de față nu abordează populistul, demagogicul și ipocritul subiect al fraudării viitoarelor alegeri, ci încearcă să introducă o altă perspectivă asupra acestei tematici. Doresc să atrag atenția că discuția ar trebui purtată și în alți termeni. Iată, pe scurt, tipurile de politicieni care, în opinia mea, se tem de schimbarea procedurilor electorale pentru românii din afara granițelor.

În primul rând, se tem cei care nu propun reforme credibile ale modului în care funcționează instituțiile din România. Faptul că persoanele cu experiență de migrație gândesc diferit față de populația rămasă acasă a fost demonstrat de o serie de cercetări sociologice. Posibilitatea de a vedea și alte stiluri de viață, dar mai ales interacțiunea cu tipul de instituții și de funcționari europeni, îi fac pe aceștia mai conștienți asupra drepturilor pe care le au ca cetățeni. Prin aceasta nu mă refer la stat și instituțiile sale din vârful ierarhiei, ci mai ales la cele cu care individul interacționează direct și des – primărie, administrație financiară, Casa de pensii, agenții de muncă, poliție, școli, spitale, creșe etc. După ce vezi că se poate și altfel, devine normal să ceri mai mult de la instituțiile din țara ta de origine, în care, de cele mai multe ori, plănuiești să te întorci.

În al doilea rând, se tem demagogii, teama că românii din afară au un grad mai ridicat de imunitate la demagogia și populismul politicienilor. De asemenea, de multe ori, actul de migrație nu este cauzat doar de dorința unui salariu mai bun, ci și de lehamitea față de demagogia, ipocrizia și populismul politicienilor români.

În al treilea rând, se tem politicienii care au făcut o practică din cumpărarea voturilor în comunitățile sărace. În continuarea argumentului anterior poate fi spus faptul că voturile românilor din afară nu pot fi cumpărate la fel de ușor cu deja tradiționala pungă – sau găleată – cu mălai, făină, orez etc. Cei mai mulți dintre aceștia au un nivel de trai peste cel din România, iar astfel de „arme de campanie” ar cădea în derizoriu. În actualul context economic, este destul de probabil ca multe dintre practicile de acest fel – comportamente care și-au dovedit viabilitatea –, experimentate la ultimele rânduri de alegeri, să fie perpetuate.

Ultimul argument este legat de temerea celor care au neglijat permanent numeroasele comunități de români din afara granițelor. Este normal ca aceștia să-și dorească ca românii plecați la muncă în străinătate, care nu s-au putut