Laurențiu Florian Coca

Declarația politică este intitulată „Codul muncii. Bilanțul la un an de la adoptare”.

În luna mai 2012 se împlinește un an de la adoptarea noului Cod al muncii, actuala Lege nr. 40/2011 de modificare și completare a Legii nr. 53/2003 – Codul muncii.

Deși un singur an este un timp prea scurt pentru a evalua efectele modificărilor asumate peste voința partenerilor sociali și prin persiflarea dezbaterii parlamentare de către Guvernul coaliției conduse de PDL, dimpreună cu domnii Boc, Băsescu, totuși, analiza câtorva date și tendințe ne poate ajuta să ne conturăm o opinie.

Mai întâi, este de subliniat faptul că modificarea Codului muncii nu a avut la bază o fundamentare pe experiență națională și europeană în domeniu și, de aceea, urmările sale nu puteau să aibă un caracter decât întâmplător. Dacă tot nu știm de ce modificăm o lege, e de așteptat că nu vom avea nici garanția unor efecte scontate.

Ce ne spune experiența din domeniul pieței muncii?

1. Niciodată în istoria națională a reglementării relațiilor de muncă flexibilizarea nu a dus la creșterea angajării, ci, în mod garantat, la înrăutățirea vieții angajaților și a familiilor acestora. Flexibilizarea singură este un rău social demonstrat. Numai însoțită de alte măsuri poate crea un cadru pozitiv de evoluție a pieței muncii. În „Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă”, forul european – Comisia Europeană – vorbește de „flexicuritate”, de instrumente de „a crea locuri de muncă mai multe și mai bune”. Unde și când l-ați auzit pe domnul Băsescu vorbind despre locuri de muncă mai bune în România? Ne spune, în schimb, că locurile bune sunt în America, iar românii nu au decât să plece și să rămână acolo.

2. Experiența europeană. Spania are cea mai flexibilă reglementare în domeniul angajării, în acest fel mulți români și-au găsit temporar de lucru în Spania, dar această țară are cel mai mare șomaj din Europa. În esență, flexibilizarea este o politică de atragere a forței de muncă temporare din exteriorul țării. La celălalt capăt, Germania are o reglementare a relațiilor de muncă mai riguroasă și cu accent pe calificarea, salarizarea, participarea și fidelizarea angajaților. Chiar și în perioadă de criză, firmele germane înțeleg să piardă din profit, decât să-și piardă forța de muncă și cultura organizațional-corporatistă. Nu întâmplător, Germania a avut creșterea economică cea mai semnificativă chiar și în acești ultimi ani de criză.

Să fi vrut Guvernul Boc mai mult șomaj? Nicidecum. La timpul respectiv, se declara pompos: „Prezint astăzi produsul voinței coaliției, care corespunde nevoilor țării de a se crea mai ușor locuri de muncă... Codul muncii nu este însă pentru întărirea puterii sindicatelor, ci a omului care este dornic să muncească.” L-am citat pe Emil Boc, martie 2011.

În prezent, domnul Băsescu își propune să apere ceea ce domnul Boc și-a asumat cu voie de la Cotroceni, mai deunăzi, în America, în fața românilor de acolo, că nimeni nu va îndrăzni să revină asupra Codului muncii. La aceasta îi răspund că restaurarea relațiilor normale de muncă trebuie realizată fie și numai pentru a restaura dreptul Parlamentului de a legifera, precum și pentru a restaura dreptul partenerilor sociali de a participa în mod real la dezbaterea și proiectarea relațiilor dintre angajatori și angajați.