Nicolae Moga

Declarația politică este intitulată „Codul muncii la reformă sau «Cum să faci dintr-o lege bună una proastă»”.

În anul 2003, la Codul muncii au lucrat specialiști cu greutate în domeniul muncii și au fost studiate și utilizate documente de cea mai mare importanță, interne și internaționale, pentru elaborarea unei legislații în pas cu cerințele vremii. Trecuse vremea celebrului slogan de pe vremea lui Ceaușescu – „Noi muncim, nu gândim!”, precum și a semnatului condicii degeaba, doar ca să bifezi faptul că ești punctual, ca să nu-ți superi șeful și, mai ales, ca să nu ți se taie din leafă.

Îmi amintesc cum se plângea o vecină tânără de șeful ei, care o hărțuia cu semnatul la timp al unei blestemate de condici, și cum ea, având copil mic, întârzia în permanență cam cinci minute peste ora 7.00. Tovarășul Petrescu aștepta, plin de satisfacție răutăcioasă, în ghereta de la poarta fabricii și fugea prin fața ei cu lista de prezență sub braț, ca să o determine să se roage de el să nu-i ciuntească salariul.

Ce vremuri și ce oameni! Și astăzi, când mă gândesc ce protejați de legi suntem și de sintagme precum „hărțuire sexuală”, traducerea americanului _political correctness_ , „discriminare pozitivă”, „persoane cu dizabilități”, „protecție socială” și alți termeni folosiți cu multă pompă pentru „a coafa” o realitate care nu a depășit prea mult vremea statului degeaba și a plecării cu șaiba în buzunar (numai că acum se falimentează toată fabrica) de la locul de muncă, mă întreb cum am greșit noi de am țâșnit dintr-un punct mort, în 1989, și am reușit să mergem în cerc, ajungând tot acolo, după 20 de ani.

Am văzut cum și nemții din RDG au fost loviți de trenul capitalismului cam tot ca și noi, cu deosebirea că la ei toți munceau ordonat și cu simț de răspundere și înainte, dar de îmbogățit tot nu se îmbogățiseră. M-a impresionat în special cazul unei femei, prezentat pe un post tv, ea fiind cândva directorul unui abator de păsări din Germania de Est, abator care mergea foarte bine, și cum a aflat femeia că, imediat după reunificare, trebuie să închidă fabrica, pentru că aprovizionarea se va face exclusiv din RFG, și asta indiferent dacă fabrica ei mergea sau nu bine. Din dorința de a nu concedia angajații, directoarea a acceptat ca niște investitori din Germania „progresistă” să îi preia afacerea. Atunci a aflat prima dată ce înseamnă evaziunea fiscală și a trăit cu frica în sân și cu pistolul în buzunar, păzind în fiecare noapte banii investitorilor cu un ditamai cazier penal.

Revenind la problema spinoasă a capitalismului pe care cineva l-a numit „de cumetrie”, eu nu spun că este un lucru rău, ci doar rău aplicat. S-a mai spus că trăim în „capitalismul sălbatic”. În general, ce a înțeles omul din transpunerea ideilor capitaliste pe un sol „fertilizat” atâția amar de ani cu socialism și comunism: „Că vin ai noștri, pleac-ai noștri, noi rămânem tot ca proștii!”, că munca nu înnobilează, ci e doar apanajul fraierilor, că trebuie să te descurci ca să reprezinți ceva pentru cei din jur. Vorba aceea: „Merțanul, nu Loganul!”