Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2015
procedural · respins
Vasile Nistor
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 17
Discurs
Declarația politică este intitulată „Combaterea schimbărilor climatice”.
Stimate colege,
Stimați colegi,
După cum bine știți, în data de 7 și 8 iunie, în orașul Schloss Elmau din Germania, a avut loc Summitul G7, un eveniment ce dovedește progresul colaborării celor mai puternice state ale lumii în ultimele decenii. Deși nu este o noutate, unul dintre subiectele dezbătute de către liderii G7 este combaterea schimbărilor climatice, iar ținând cont de dezastrele naturale ce au avut loc la nivel mondial în ultimii ani, consider că această temă este una serioasă.
Țara noastră nu este o excepție, România fiind supusă unor provocări climatice chiar în momentul de față. Mai exact, mă refer la seceta ce afectează Moldova și Oltenia, agricultorii fiind primele persoane afectate. Precipitațiile lipsesc în zonă încă din luna aprilie, iar preconizările Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada verii nu sunt cele mai bune.
Nu avem putere asupra forței naturii, dar acest lucru nu trebuie să ne împiedice de la găsirea unor soluții pentru reducerea pagubelor produse de o climă instabilă. Din păcate, legislația europeană nu ne permite să acordăm ajutoare de stat agricultorilor, motiv pentru care eforturile noastre ar trebui direcționate către infrastructură și aici mă refer la refacerea sistemului de irigații național.
Fie că ne place sau nu, politicile de mediu avute în vedere de marile puteri ale lumii ne privesc și pe noi, deoarece schimbările climatice reprezintă o provocare pentru fiecare țară în parte, și deciziile luate de noi în prezent vor stabili ce lume lăsăm generațiilor viitoare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.