Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 iunie 2010
procedural · respins
Gavril Mîrza
Discurs
Declarația politică este intitulată „Constituția și Regulamentul ședințelor comune ale Parlamentului – lecturile doar de-un weekend ale președintelui”.
Când tocmai credeam că ne-am luat adio de la jocul de-a Constituția al domnului Traian Băsescu, el nu contenește să ne surprindă. E adevărat, niciodată în mod plăcut. Supărat că i-am pregătit Guvernului dumnealui o moțiune de cenzură, ce s-a gândit președintele? Să ne prindă cu ocaua mică la nerespectarea prevederilor constituționale privind termenul de dezbatere a moțiunii de cenzură, așa că, săptămâna trecută, toate posturile de radio și televiziune anunțau că președintele a solicitat, joi, convocarea de urgență a Birourilor permanente reunite ale celor două Camere și reprogramarea de urgență a dezbaterii moțiunii de cenzură nu la începutul săptămânii acesteia, așa cum s-a decis, ci până sâmbătă, numai că, din fericire, președintele Senatului, domnul Mircea Geoană, în ciuda presiunilor președintelui și ale omologului său de la Camera Deputaților, doamna Roberta Anastase, care inițial fusese de acord cu ziua de marți pentru votul moțiunii de cenzură, a rămas ferm pe poziție.
Invocând două decizii ale Curții Constituționale, care prevăd calcularea zilelor dintre prezentarea moțiunii și dezbaterea ei pe zile calendaristice, și nu lucrătoare, și art. 113 alin. (3) din Constituție, preluat și în articolul 78 din Regulamentul ședințelor comune ale Parlamentului, președintele Băsescu a încercat să încalce, de fapt – și nu ar fi fost pentru prima oară –, principiul separației puterilor în stat, intervenind peste decizia Parlamentului.
Este evident că oricine gândește logic observă că între data de 9 iunie, miercurea trecută, când a fost prezentată moțiunea în ședința comună, și data de 12 iunie, sâmbătă, când a solicitat președintele să fie dezbătută, sunt cele trei zile calendaristice, dar este la fel de adevărat că în cutuma activității parlamentare întotdeauna când au avut loc asemenea situații s-au luat în calcul doar zilele lucrătoare, din motive lesne de înțeles privind activitatea noastră în teritoriu.
Dacă ar fi să interpretăm și textul regulamentului, vom observa că, spre deosebire de paragraful anterior al invocatului articol 78 – „Moțiunea de cenzură se prezintă în ședința comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii” –, paragraful speculat de președinte, cel referitor la cele 3 zile, nu mai conține nicio prohibiție. Nu se spune după cel mult 3 zile, ci doar „dezbaterea moțiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere”.
Așadar, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face sau, după cum spune un alt principiu în drept, _a maiori ad minus_ , adică „unde se poate mai mult, se poate și mai puțin”, și este clar pentru oricine că ori președintele Băsescu se teme de succesul moțiunii de cenzură și de căderea Guvernului Boc, ori voia să ne dea o lecție de constituționalism, lecție la care dumnealui este de mult corigent.