Gheorghe Saghian

Declarația politică este intitulată „Copiii instituționalizați – problema noastră, a tuturor”.

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Unul dintre subiectele de care suntem cu toții conștienți, dar căruia nu îi acordăm suficientă atenție, este acela al copiilor instituționalizați. Consider acest subiect unul sensibil și care ar trebui să dobândească o importanță mai mare. Motivele sunt multiple și deloc de neglijat.

Este momentul să acționăm concret pentru ameliorarea situației, mai ales în condițiile în care avem și dovezi științifice pe baza cărora putem fundamenta legi, strategii și acțiuni. Una dintre acestea este reprezentată de studiul BEIP – _Bucharest Early Intervention Project_ , început în 2000 de către o echipă de cercetători din Statele Unite, conceput astfel încât să examineze efectele instituționalizării asupra dezvoltării creierului și comportamentului copiilor și să determine dacă aceste efecte pot fi remediate în cazul dezinstituționalizării, în acest caz – plasamentul în asistență maternală sau în familie. Rezultatele acestui studiu, după 12 ani de muncă intensă, au fost prezentate la Palatul

Parlamentului în cadrul unei conferințe în data de 13 noiembrie.

În primul rând, dacă este să ne referim la subiect în sine, copiii instituționalizați se dezvoltă mult mai dificil din punct de vedere biologic, emoțional și comportamental decât cei care sunt plasați în forme de îngrijire familială precum cele reprezentând asistenții maternali ori familiile adoptive. Prin urmare, calitatea vieții acestor cetățeni este inferioară celei a altor persoane care trăiesc în familii adoptive sau a celor care nu au fost instituționalizați niciodată.

În al doilea rând, având în vedere dificultățile la nivel cognitiv, intelectual și emoțional ale acestor copii din instituții, putem previziona că inserarea acestora în societate și pe piața muncii va fi deosebit de dificilă, acest lucru însemnând o nouă dificultate și pentru stat, care va trebui să prevadă cheltuieli sporite privind asistența acestora.

Mai departe, putem considera că sistemul sanitar va înfrunta provocări tot mai mari din cauza faptului că acești copii au nu doar o speranță de viață redusă, dar sunt și mult mai predispuși la o serie largă de afecțiuni, începând cu cele din spectrul psihiatric și mergând până la boli neurologice grave.

În plus, gândindu-ne dintr-o perspectivă mult mai amplă și de viitor, este necesar să ne întrebăm de moștenirea noastră ca țară, de viitorul nostru, în condițiile în care copiii părăsiți și neglijați nu sunt integrați la timp în unități familiale care să le creeze cadrul propice dezvoltării normale.

Numărul tot mai mare al copiilor abandonați trebuie privit și din punctul de vedere al nevoii unei prevenții pe care statul trebuie să o facă prin implementarea unor direcții de educare concretă a tinerilor aflați la vârsta reproducerii. Să ne gândim constant la felul în care putem ameliora situația copiilor abandonați, dar și la felul în care putem reduce numărul acestora, prin reglementări clare ale atribuțiilor părintești și, mai ales, ale sancțiunilor la care părinții trebuie să se supună în situația neglijării, abandonării copiilor.